Pastila antistres - VULNERABILITATEA FEMEII PUTERNICE
22 Octombrie 2019, 06:04
Am călătorit în ultimele Pastile antistres prin tehnici si scoli psihoterapeutice. Astăzi mă întorc puțin în cabinet să încerc să vă vorbesc despre vulnerabilitatea femeii puternice.
Privim atenți, uneori, cum trec pe lângă noi femeile puternice. Punem această etichetă fără să știm de ce – o punem doar privindu-le, atât. Le admiram mersul, machiajul profesional discret, stilul vestimentar și admirăm cum talpa pantofului scump lovește cu putere „drumul” pe care ele merg.
Femeile puternice au un mers „puternic” fiindcă ele concurează de la egal la egal într-o lume total neegală cu bărbații puternici. Ele sunt admirate pentru încrederea, realizările și capacitatea lor de a-și asuma orice.
Sunt concentrate pe prezent, îl savurează, îl iubesc și strălucesc în prezent fiindcă lumea lor se întâmplă în prezent.
Trecutul lor este lăsat uneori în urmă ca lecție scrisă și rareori retrăită emoțional. Evitarea lui este într-o oarecare măsură conștientă– fiindca acolo există de cele mai multe ori Durerea.
........
Vindecarea femeii puternice vine din întoarcerea în trecut – vine de la întâlnirea cu fetița uitată.
Întâlnire poate fi mijlocită de către cel care devine adesea în astfel de povești – „vindecătorul de emoții” și anume psihoterapeutul.
Povestea ce apare, poate reduce din intensitatea durerii sau poate construi o poveste nouă, a întâlnirii și contopirii adultului puternic „ocrotitor” cu copilul interior – pierdut cândva.
Aceasta este o parte din povestea femeilor puternice, pe care le îndemn să îndrăznească să facă un pas către trecutul lor.
O zi frumoasă va doresc și mă semnez...
Rubrică realizată de Roxana Alexandra POPA – Psiholog clinician și psihoterapeut
și coordonată de Mihaela Ghiță
Detalii pe: www.authenticmind.ro