Dimensiunea științifică a artei: Gina Isar și Lucian Muntean – Călătoria prin Univers a particulelor de energie înaltă
23 November 2020
Startup-ul .lumen creează primii ochelari inovativi pentru nevăzători
23 November 2020

Săptămâna Internațională a Testării HIV (23 – 29 noiembrie)

 

ARAS – Asociația Română Anti-SIDA, cu susținerea Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” organizează în România prima ediție a Săptămânii Internaționale a Testării, care se desfășoară între 23 și 29 noiembrie 2020.

Săptămâna Internațională a Testării este o inițiativă a Coaliției PLUS,  rețea internațională de luptă împotriva SIDA și a hepatitelor virale, în care ARAS este membră cu drepturi depline. Campania își propune sensibilizarea publicului larg și a persoanelor vulnerabile la problematica testării HIV, un primul pas ce trebuie făcut în lupta împotriva acestei epidemii.

În cadrul acestei prime ediții, ARAS derulează un proiect pilot de autotestare în întreaga țară, cu scopul de a crește accesul la testare HIV pentru toate categoriile de populație și de a atrage atenția asupra importanței testării și a cunoașterii statusului.  

700 de persoane se vor putea testa la domiciliu folosind un auto-test HIV, pe care ARAS îl va trimite gratuit, prin curierat rapid. Pentru că protecția rămâne cel mai eficient mod de a preveni HIV, autotestul va veni însoțit și de prezervative, oferite gratuit de o companie parteneră ARAS în lupta împotriva HIV.  

În Săptămâna Internațională a Testării, poți face un test HIV acasă! Cei interesați pot afla mai multe informații despre eveniment, accesând pagina de web:https://www.checkpointaras.ro/ro/sit2020/

 
Sursă FOTO – https://www.checkpointaras.ro/ro/sit2020/