”Școala lui Chițchiron”, un bun exemplu al învățământului de calitate
09 Octombrie 2020, 11:10
La Editura Vremea, D.na Silvia Colfescu scoate în seria
 ”mic, dar șic” cărțile învățătorului Florian Cristescu. După ”Familia Roademult”, ”Nepoții Roademultulesei” și ”Familia Roadensec”, apare de sub tipar,
 ”Școala lui Chițchiron”. 
Autorul Florian Cristescu, asupra căruia se oprește
 Silvia Colfescu a fost învățător în prima parte a veacului al XX-lea, inspector
 școlar, editor de reviste, politician și scriitor de literatură pentru copii. Florian
 Cristescu creează o lume în care personajele principale sunt șoriceii. Ei sunt
 cei care învață și fac descoperiri, cu efort și încântare.
Silvia Colfescu reia aceste cărți și realizează
 ilustrațiile seriei. Cine este însă, Silvia Colfescu? 
A absolvit Facultatea de Istoria Artei din cadrul Institutului
 de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu”. Până în 1990, Silvia Colfescu a fost
 profesoară de desen şi istoria artei și a publicat „O familie veselă“ (editura
 Ion Creangă) şi „Dicţionarul limbii române pentru elevi, secţiunea arte
 plastice“ (editura Didactică şi Pedagogică). La începutul anului 1990, a
 fondat, alături de soţul său, editura Vremea, unde a publicat „Bucureşti, ghid
 istoric, turistic, artistic”, „Două luni în Europa“, „Pisici din Bucureşti“ şi
 „Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene“.
Dincolo de editarea cărții, Silvia Colfescu realizează și
 ilustrațiile ei. Sumarul cărții ”Școala lui Chițchiron” este foarte bogat; între coperți găsim 24 de mici
 povestiri care sunt de fapt și capitolele acestui parcurs deopotrivă
 distractiv, ca și educativ. 
Scriitorul își prezintă în paginile lucrării, opțiunile educative
 și mai ales, preferința pentru un anume demers de predare interactiv, în
 strânsă legătură cu realitatea; într-o formă metaforică, în paginile cărții
 întâlnim fragmente semnificative din experiența la clasă a învățătorului
 Florian Cristescu. Descoperim
 chiar și jocul ”Mâța oarbă”, apoi, cum este o lecție de gimnastică și cum se
 desfășoară o lecție de muzică.   
Interesant este capitolul al 16-lea, în care ”domnul
 Chițchiron”, determinat de împrejurări nefavorabile să iasă în natură să-și
 țină lecțiile își reformatează demersul educativ și constată că schimbarea este
 bună. Dar pentru că, în scurt timp, grădina publică aleasă pentru primele
 lecții, nu le-a mai fost accesibilă, învățătorul ”vrând nevrând, a trebuit a trebuit să înceapă un nou fel de școală, cu
 ajutorul excursiilor”. Cât de discutată în prezent este metoda de lucru, de
 altfel foarte bună a învățătorului Chițchiron. 
Poate câteva dintre locurile vizitate să le găsim mai
 neobișnuite astăzi, din perspectiva urbanului: fierăria, moara. Descrierile
 sunt categoric, vizual- interesante: ”încercară
 să ridice barosul, dar nu putură nici să-l miște. Se suiră pe foale și apăsară,
 dar foalele nu se mișcară. Unii se urcară pe rafturi. Alții făcură gimnastică
 sus, pe nicovală.” Descrierilor de tot felul li se adaugă imageria
 închipuită de Silvia Colfescu, adăugând valoare artistică unei cărți educative. 
Realizator Roxana Păsculescu








