Iuliu Maniu, martiriul unui erou, de Dan Manolache

           „Profund recunoscător că nu m-am născut în România”, consemna în ianuarie 1946, la plecarea din ţara noastră, sir Archibald Clark Kerr, ambasadorul Marii Britanii la Moscova. Lipsiţi de norocul său, cea mai mare parte a românilor aştepta în zadar, tocmai din partea Occidentului, salvarea, oprirea comunizării.

              Între ei, Iuliu Maniu, cel care la 9 decembrie 1944 îi declara unui diplomat britanic că dacă ar fi ştiut că li se va da mână liberă sovieticilor să aplice termenii armistiţiului, nu l-ar mai fi sfătuit pe Rege să-l semneze. Întreba deschis dacă anglo-americanii au abandonat România. În acest caz el credea că ar putea negocia cu sovieticii cele mai bune condiţii cu putinţă pentru poporul român.

             Bătrânul om politic, crescut în respectul principiilor democraţiei, se înşela profund. De această data nu vea în faţă adversari, cum îi fuseseră Carol II sau Ion Antonescu, ci duşmani. Gh. Gh. Dej, de pildă, dădea în ianuarie 1946 directiva ca  „tot focul luptei să fie îndreptat împotriva reacţiunii şi în special asupra lui Iuliu Maniu”. Directiva a fost întru totul îndeplinită, Partidul Naţional Ţărănesc a devenit principala ţintă şi apoi. Principala victimă.

              La 14 iulie 1947, câţiva dintre liderii săi importanţi în frunte cu Ion Mihalache au căzut în cursa întinsă de organele de Securitate fiind arestaţi la Tămădău pe când se pregăteu să părăsească ţara. 15 zile mai târziu, cel mai puternic partid din Romaânia era desfiinţat iar la 29 octombrie 1947 începea procesul liderilor săi.

             În actul de acuzare se vorbea despre complot contra statului, spionaj, fascism. Iuliu Maniu era „demascat” cu un cinic dispreţ al adevărului. Era acuzat că ar fi fost  „colaborator” al conducătorilor Austro- Ungariei în politica lor de oprimare a poporului român, că a încercat  „să împiedice” actul unirii de la 1918, că in perioada interbelică a fost un  „reacţionar şi un sprijinitor al fascismului” iar apoi un susţinător al lui Antonescu şi al războiului împotriva URSS. După 23 august, alături de el s-au strâns, susţinea acelaşi act de acuzare, toţi „fasciştii şi reacţionarii”, „trădătorii de ţară” şi „agenţii imperialismului”.

      Sentinţa a fost dată la 11 noiembrie 1947. Maniu, atunci în vârstă de 74 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viată şi a murit, câţiva ani mai târziu, pe 5 februarie 1953, în temniţa de la Sighet.

     Iuliu Maniu, o mare personalitate care a dovedit că morala şi politica pot exista împreună.

        Iuliu Maniu, un om politic călăuzit toată viaţa de valorile democraţiei şi de o mare iubire pentru poporul său: „ Pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară şi pentru neam, asta fac.”

        Cât de multă nevoie am avea de astfel de oameni politici….