Ascultă Radio România Cultural Live

Seria NEW AMSTERDAM – „pachet” de soluţii creative pentru lupta cu sistemul - de Michaela Platon

05 Martie 2021, 05:00

De obicei nu mă încumet prea des să abordez un serial, mai ales când are deja 2 sezoane şi ar putea să mă înhaţe în aşa fel încât multe câteva zile să nu mai fac nimic altceva decât să mă uit la el, episod după episod, zi şi noapte, până la final.

Când însă mai uit şi cad în „păcat”, iar seria este într-atât de interesantă încât să nu capotez la început, se întâmplă exact ce mi s-a întâmplat cu New Amsterdam. Şi nu subiectul m-a ţinut ancorată, căci experienţele cu Chicago Hope, Night Shift, Grey’s Anathomy sau Emergency Room şi Dr. House- cumulate-  nu prea mai lasă breşe subiectului, dar genul de personaj pe care îl propune Ryan Eggold care este doctorul Max Goodwin este acaparant.

 Căci directorul medical al unui mamut spitalicesc precum New Amsterdam, în fapt o replică a Bellevue Hospital, pare că nu ştie să spună NU, situaţie pe care şefii departamentelor din spital învaţa repede să o managerieze culmea, nu în favoarea lor, ci în aceea a pacienţilor. Pentru noi, ceea ce vedem în New Amsterdam, politica medicală centrată pe pacientul pe care toată lumea vrea să îl ajute (chiar şi în situaţiile ce par fără ieșire) pare de domeniul fanteziei - şi chiar şi este! Căci lupta cu birocraţia se vădeşte peste tot aceeaşi – doar mijloacele, dacă le ai, sunt altele- iar dacă nu există – le inventezi.

În fapt clou-ul serialului este Max Goodwin- al cărui motto e „How can I help”? Iar când ai alături o echipă ce gândeşte şi acţionează aidoma, când nu există nimic mai important decât viaţa pacientului pentru care te faci luntre şi punte în cele mai neaşteptate moduri- devine clar că nu mai ai scăpare şi te vei uita până la ultima secundă, făcând  însă –sper- distincţia dintre realitate şi ficţiune!

Punctul de plecare pt acest scenariu este unul livresc -  cartea Twelve Patients: Life and Death at Bellevue Hospital – a doctorului Eric Manheimer, această instituţie medicală din New York fiind cel mai vechi spital de stat american, iar personajul Max Goodwin se bazează pe experiența de 13 ani a autorului, care a fost director medical al celebrului spital şi profesor la Facultatea de Medicina a Universităţii newyorkeze.

Serialul amalgamează inspirat poveştile pacienţilor ce se perindă prin spital, cu cele ale vieţilor private ale echipei medicale şi aduce în prim plan problematica pe care o au de înfruntat, nu întotdeauna simplă. Căci moartea, bolile terminale, frustrările, iubirea reprimată sau împărtășită, vina şi pierderile de tot felul trebuie gestionate şi procesate fără ca asta să afecteze activitatea medicală. Şi totuşi aceşti medici sunt oameni, aşa că au toate slăbiciunile dar şi puterile pentru a înfrunta situaţia.

Echipa de actori este extraordinară şi ne propune şi fețe mai puţin cunoscute, dar şi actori pe care i-am mai văzut în seriale. Ryan Eggold care este Max Goodwin (ce onomastică trasparentă- demnă de un erou!) mi-a atras atenţia de pe când era Tom Keen în The Blacklist, dar şi în Blakkklansman- iar în postura de medic reuşeşte să fie șarmant şi credibil, chiar dacă personajul e idealizat.

Iar Freema Agyaman şi Janet Montgomery dau lovitura cu partiturile lor, adăugându-li-se exoticul Anupam Kher care este doctorul neurolog Vijjay Kapoor , Tyler Labine – şeful secţiei de psihiatrie sau Daniel Dae Kim – proaspăt intrat în povestea pe care o părăseşte Jacko Sims- care îl interpreta pe Floyd Reynold, chirurgul cardiolog.

Într-atât de alert ca un action movie, serialul vine cu sumedenie de dileme morale, etice, deontologice pe care comunitatea medicală de la New Amsterdam- pe parcurs devenită o familie- le rezolva sub conducerea unui director ce nu uită nici un moment că e manager, dar și doctor!

În orice caz serialul, care săptămâna aceasta a debutat cu cel de-al treilea sezon, are nevoie să se reinventeze cumva dacă îşi doreşte să nu devină manierist şi să-şi menţină cota de interes în rândul spectatorilor.

Așa că recomandarea mea de astăzi vă va umple multe seri, caci este o serie care are deja 2 sezoane, cel de-al treilea lansându-se săptămâna aceasta în State, si probabil că Netflix ne va alinia și pe noi la premieră cât de curand. Până atunci însă, aveți grijă să vedeți ceea ce deja există și vă așteaptă.

Scriitorul Adam Gidwitz - ‚,Odată ca niciodată, toate basmele erau îngrozitoare’’
Cronica zilei 18 Iulie 2025, 16:22

Scriitorul Adam Gidwitz - ‚,Odată ca niciodată, toate basmele erau îngrozitoare’’

Romanul ‚, O oglindă grimminală ’’ este cel de-al doilea volum din trilogia cu cele trei povești...

Scriitorul Adam Gidwitz - ‚,Odată ca niciodată, toate basmele erau îngrozitoare’’
Matt Haig: „Avem în noi indestructibilul și eternitatea. Avem universul în sânge și în oase”
Cronica zilei 07 Iulie 2025, 19:12

Matt Haig: „Avem în noi indestructibilul și eternitatea. Avem universul în sânge și în oase”

Romanul „O viață imposibilă” este scris de autorul bestsellerului „Biblioteca de la miezul nopții” ,...

Matt Haig: „Avem în noi indestructibilul și eternitatea. Avem universul în sânge și în oase”
O carte pentru adolescentul din noi - „Vara în care am devenit frumoasă’’
Cronica zilei 13 Iunie 2025, 10:00

O carte pentru adolescentul din noi - „Vara în care am devenit frumoasă’’

„ Vara în care am devenit frumoasă ’’ este un roman scris de Jenny Han, autoarea bestseller-ului...

O carte pentru adolescentul din noi - „Vara în care am devenit frumoasă’’
În societatea de consum, uzura morală versus uzura psihologică
Cronica zilei 16 Mai 2025, 09:00

În societatea de consum, uzura morală versus uzura psihologică

Studiul scris de Serge Latouch e ” Deteriorare garantată! Eseu despre obsolescența programată ”, a apărut la...

În societatea de consum, uzura morală versus uzura psihologică
Valoarea timpului este inestimabilă. „Factorul 1%, obiceiuri mici pentru rezultate mari” de Luca Mazzucchelli
Cronica zilei 03 Aprilie 2025, 16:44

Valoarea timpului este inestimabilă. „Factorul 1%, obiceiuri mici pentru rezultate mari” de Luca Mazzucchelli

Ediția nouă adăugită apărută la ACT și Politon , a cărții lui Luca Mazzucchelli –  „ Factorul 1%,...

Valoarea timpului este inestimabilă. „Factorul 1%, obiceiuri mici pentru rezultate mari” de Luca Mazzucchelli
Bărbații sau ”un apartament al cărui pod creează un număr infinit de soți”
Cronica zilei 07 Martie 2025, 16:14

Bărbații sau ”un apartament al cărui pod creează un număr infinit de soți”

De la Editura TREI am ales să scriu astăzi despre cartea lui Holly Gramazio intitulată Bărbații , în traducerea Irinei...

Bărbații sau ”un apartament al cărui pod creează un număr infinit de soți”
”Rușinea poate polua relațiile sociale”
Cronica zilei 21 Februarie 2025, 13:07

”Rușinea poate polua relațiile sociale”

Să-ți fie rușine!” este o vorbă care a devenit aproape un reflex în viața noastră. Expresia, însoțită...

”Rușinea poate polua relațiile sociale”
”Prefer singurătatea, dar nu vreau să fiu singur”
Cronica zilei 14 Februarie 2025, 12:34

”Prefer singurătatea, dar nu vreau să fiu singur”

La Curtea Veche , în colecția biblioterapia, în anul 2023 a fost tradusă cartea lui Courtney Geter –”...

”Prefer singurătatea, dar nu vreau să fiu singur”
Ascultă live

Ascultă live

01:00 - 01:30
Vocea umană (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
00:05 - 04:53
PSIHOLOGUL MUZICAL
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
01:00 - 02:00
English 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
01:00 - 02:00
reluare RADIOJURNALUL DE NOAPTE+AGENDA GLOBALĂ (RRA)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
01:00 - 02:00
CĂRUȚA 4X4
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
01:00 - 02:00
Emisiune în limba germană
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru