1918, ANUL MARII UNIRI: Constituirea în Italia a ''Comitetului de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina''
06 Iulie 2018, 17:41
La 6/19 iulie 1918 s-a constituit în Italia, la Cittaducale, ''Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina'', sub conducerea profesorului universitar Simion Mândrescu.
Scopul ''Comitetului de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina'' era acela de a organiza pe prizonierii români din armata austro-ungară în legiuni care să participe la luptă alături de armata italiană, se arată în ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Simion Mândrescu făcuse parte din delegaţia românilor la lucrările Congresului naţionalităţilor asuprite din Imperiul Austro-Ungar, care avusese loc la Roma, în perioada 9-12 aprilie 1918. ''Profesorul Simion Mândrescu a rămas în Italia şi şi-a consacrat activitatea pentru adunarea prizonierilor români făcuţi de italieni din armatele austro-ungare şi organizarea lor în legiuni româneşti, care să lupte alături cu aliaţii noştri. Numărul acestor prizonieri era în aprilie de 108 ofiţeri - dintre care 84 s-a înrolat în legiune chiar de la început - 27 plutonieri şi 17.504 soldaţi'', arată Constantin Kiriţescu în lucrarea sa ''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919'' (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989).
Românii aflaţi în Italia au condamnat şi ei Tratatul de pace de la Bucureşti (24 aprilie/7 mai 1918), iar profesorul Simion Mândrescu a desfăşurat o neobosită activitate, informând oamenii politici şi opinia publică italiană despre acest act, se arată în lucrarea ''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflaţi în străinătate 1916-1920'' (Constantin I. Stan, Ed. Paideia, Bucureşti, 2010). Astfel, la o adunare ce a avut loc la 17/30 mai 1918 la Roma, prof. Mândrescu a rostit o cuvântare, protestând împotriva păcii impuse României şi militând pentru un act ''care să-i asigure deplina independenţă şi unitate naţională''. Acesta a adresat, de asemenea, la 10/23 mai 1918, în numele românilor din Italia, o telegramă regelui Ferdinand în care protesta energic împotriva actului din 24 aprilie/7 mai 1918. Într-un interviu acordat unui cotidian italian, prof. Mândrescu arăta că, din cauza păcii de la Bucureşti, românii se aflau sub o crudă ocupaţie a Puterilor Centrale şi preciza că, în pofida greutăţilor, ''România n-a încetat niciodată să fie antantofilă''.
Şi voluntarii români din Italia, hotărâţi să continue lupta în armata italiană, s-au pronunţat împotriva păcii de la Bucureşti. Astfel, 84 de ofiţeri au prezentat Ministerului italian de război câte o declaraţie individuală cerând, în luna mai 1918, încorporarea în armata italiană cu scopul de a lupta pentru triumful cauzei comune. La 30 mai 1918 principele Vladimir Ghika împreună cu Simion Mândrescu au adresat un memoriu subsecretarului de stat de la Ministerul Afacerilor Interne din Roma, R. Gallenga, în care au solicitat constituirea cât mai repede a unei legiuni alcătuite din prizonieri români.
La 6/19 iulie 1918, în lagărul de la Cittaducale a fost înfiinţat ''Comitetul de acţiune al românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina''. Acesta era compus din 16 membri şi avea sediul la Roma. Preşedinte al Comitetului a fost ales profesorul Simion Mândrescu. Imediat după constituire, Simion Mândrescu a adresat o scrisoare regelui Ferdinand în care îi solicita să acţioneze pentru ''eliberarea părinţilor, fraţilor şi fiilor noştri care îndură jugul tiraniei austro-ungare'', arătând în continuare că România nu poate exista fără Transilvania şi de aceea proclamarea unirii acestei provincii cu patria mamă este indispensabilă. (''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflaţi în străinătate 1916-1920''). La scurt timp, guvernul italian a recunoscut oficial noul organism.
În urma acţiunilor de informare şi propagandă desfăşurate în rândurile prizonierilor români din Italia, încă din luna iulie aproximativ 500 de soldaţi, subofiţeri şi ofiţeri au cerut să fie trimişi pe câmpul de luptă, exprimându-şi dorinţa să fie încadraţi în Armata a 8-a italiană. Aceşti militari au constituit practic nucleul Legiunii române din Italia.
''În lagărele de la Cavarzere, Cittaducale şi Avezzano s-a început organizarea unităţilor româneşti. La 28 iulie, la Ponto di Brenta, lângă Padova, cea dintâi companie de alpini români a sărbătorit primirea drapelului, în sunetul fanfarei italiene, care cânta 'Deşteaptă-te române''', scrie Constantin Kiriţescu în ''Istoria războiului pentru întregirea României. 1916-1919''. Compania I română, al cărei comandant era locotenentul Emilian Piso, a fost încadrată în batalionul alpin din cadrul Armatei a 8-a italiană. ''Militarii români au participat în cadrul Diviziei a 52-a italiană la bătăliile de la Montello şi Vittorio Veneto din vara anului 1918. La scurtă vreme s-a creat o a doua companie de voluntari români alpini ataşată grupului de asalt al Armatei a 6-a italiană, iar în august 1918 - o a treia companie de voluntari români repartizată Armatei a 4-a italiană'', se arată în lucrarea ''Luptători sub steagul Marii Uniri. Activitatea românilor aflaţi în străinătate 1916-1920''.
La 24 octombrie 1918 primul detaşament român a intrat în frontul de luptă. Câteva batalioane de ardeleni au luat parte la ofensiva italiană hotărâtoare care a avut loc la Piave şi la Asiago, mulţi fiind răniţi sau pierzându-şi viaţa. ''Generalul Casiglia, comandantul Armatei a 8-a, în care au fost încadrate batalioane de români, a sărbătorit vitejia lor într-un ordin de zi: ''Viteaz detaşament de voluntari, pregătit cu neclintită credinţă în supremele probe, cu oţelită contopire de suflete, sosit în ceasul răzbunării, a dat măreţe dovezi de bravură, întrecându-se cu fraţii lor italieni, îndrăzneaţă mână de oameni, vie înfăţişare a dragostei de patrie (...)'', mai notează Constantin Kiriţescu în lucrarea sa.
AGERPRES
