Azi la Radio România Cultural: Cu…minte de weekend!
03 Aprilie 2021, 06:30
Azi facem un salt în trecut și aflăm toate sau aproape toate secretele despre ninja și samurai. Spunem povestea celei mai înalte, la vremea inaugurării, structuri metalice situată într-o zonă montană și pe cea a unei principese, marea pianistă care l-a lansat pe George Enescu la Paris.
Un proiect care urmărește documentarea, digitalizarea și transmiterea poveștilor muzeelor despre monumente, meșteșuguri și tradiții ne atrage atenția iar serialul cu…minte de weekend care deschide ușile laboratoarelor de restaurare din cadrul Muzeului Național de Istorie a României continuă azi în laboratorul de restaurare pictură de șevalet. Mai mult și mai multe de la ora 10.00. În direct la Radio România Cultural și pe radioromaniacultural.ro.
credit foto: MNIR și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu