Radio România – 92 de ani: DICTATURA REGALĂ – PROLEGOMENE LA O RADIODIFUZIUNE ASERVITĂ

Răstimpul februarie 1938 – septembrie 1940 înregistrează o activitate radiofonică prefigurând, vai, practici ce mai apoi se vor prelungi decenii întregi. Fraze de tipul ”Întâiul gând al nostru se îndreaptă către M.S. Carol al II-lea, august ocrotitor al radiodifuziunii, îndrumător înalt la spiritualității ei, care ajută ca instituția să intensifice fericit viața culturală a României”, pregăteau osanale ce se vor generaliza. La 5 martie 1938 salariații Radio-ului au jurat pe noua Constituție; dincolo de această manifestare exterioară, structura programelor se modifică, propaganda politică ocupând un loc preponderent. În același timp, limbajul găunos al laudelor deșănțate se va auzi tot mai des pe calea undelor. Tehnica repetării la sațietate a fost folosită, la început, pentru explicarea noii Constituții și a beneficiilor ei. Promotorul campaniei a fost acad. Andrei Rădulescu. În 5 conferințe i-a explicat superioritatea, în primul rând pentru anularea derapajelor vechiului regim, pentru fortificarea națiunii. Cu ce preț? Cu conferirea de drepturi sporite monarhului, reducerea considerabilă a celor avute până atunci de puterea legislativă și de cea judecătorească. Regele era văzut ”ca un mag vestitor de vremuri bune, destinat să devină ziditorul de azi și de totdeauna al gloriosului nostru destin”. Doar că delirul verbal, la un moment dat, încetează să mai impresioneze, rămânând vorbă goală. Mai ales când contrastul cu realitatea devine izbitor. Constituția carlistă a desființat partidele politice, înlocuindu-le cu un organism de masă unic – Frontul Renașterii Naționale. Era un sistem nemaiîntâlnit nicăieri în lume, ”o reînviere a tradițiilor românești”, asigura Armand Călinescu.

Dictatura se contura tot mai puternic și un domeniu prioritar l-a reprezentat educarea tineretului în formă militarizată. Locul manualelor alternative e luat de unul unic; în acest sens pledează la Radio D. Culea cu Manualul școlii monopolizate. Odată în plus tineretul trebuia ținut în mână prin înrolarea în Straja țării, reorganizată după 1938. De ce? Spre a fi credincioși Regelui, ”cel care simbolizează și întruchipează aspirațiile neamului”. Observăm o accentuare a exprimării gongorice pe măsură ce regalitatea se îndrepta spre totalitarism. Teofil Sirodovici, cu referire la menirea Străjii, declara: ”Simțim cutremurarea răspunderii ce ne apasă ca o poruncă venită de dincolo, din marea împărăție a umbrelor”. Regimul carlist are în vedere toate păturile populației; ele trebuie supravegheate, controlate, manipulate printr-o abilă propagandă. Acesta a fost atunci și sensul echipelor studențești trimise la sate și formate din mediciniști, agronomi, veterinari, sociologi, teologi, maestre de gospodărie. Inițiativa aparținea, cum altfel, tot Regelui. Reiese și din versurile create ad hoc: ”Frunză verde trei granate/ Vin echipele la sate/ Trimise de Maiestate”. Radioul se face permanent ecoul acestui cult regal. Cu conferințe ca Regele și căminele culturale, Regele și plugărimea, Regele țăranilor, România sub domnia Regelui Carol al II-lea. La rândul ei muncitorimea e înregimentată în organizația Muncă și voie bună.Un tămâietor al Regelui în privința susținerii muncitorilor avea să fie sociologul Mihail Ralea.

Pe nesimțite, în numai doi ani, tot ce se înfăptuise în România i se datora lui Carol al II-lea. Se vorbește de stilul arhitectonic Carol al Il-lea, Biblia Carol al II-lea (pentru Enciclopedia coordonată de Dimitrie Gusti), ba suveranul e asemuit cu Împăratul Constantin cel Mare…

Cultul personalității cunoștea o extindere galopantă, care însă n-a putut feri țara de dureroasele amputări teritoriale săvârșite în anul tragic 1940.

Georgeta Filitti