Radio România – 92 de ani: Programele radio – pildă de flexibilitate inteligentă

Regele Carol al II-lea și echipele cu care a lucrat au avut de la început convingerea că Radio-ul nu poate propăși, nu se poate impune în societatea noastră decât dacă e animat de oameni din elita intelectuală. Și urmărirea programelor, primenirea lor permanentă, inovația, adaosul dovedesc că cei care le întocmeau erau cunoscători avizați.

Astfel, la început, vădita lipsă de material i-a obligat să aloce 70% din timpul de emisie muzicii, chiar dacă aceasta era de bună calitate fiind asigurată de nume ca George Enescu, Theodor Rogalski, Tiberiu Brediceanu sau Ionel Perlea. În 1938 proporția se schimbase: 52% din emisiuni însemnau muzică, 22% vorbit iar 23% erau mixte. Jumătatea precumpănitor vorbită privea texte în lectura autorilor, declamații, buletinul cărții, anecdote cu privire la oameni celebri, revista săptămânală literar-artistică, ora copiilor, lecții de limbi străine, ora veselă, ora părinților. Apoi Femeia în căminul ei, Femeile între ele, Istoria muzicii, Vecinii noștri, Moda, Concursuri pentru scriitori ș.a.

În 1930 se produce un adevărat reviriment cu apariția a trei emisiuni de bază: Universitatea Radio, Ora sătenilor, Ora școlarilor. Cea dintâi și-a asigurat participarea unor nume prestigioase: Dimitrie Gusti, Nicolae Iorga, P.P. Panaitescu, C.C. Giurescu, Mihai Ralea, Rădulescu Motru, C.I. Parhon, Ion Lupaș, Dan Botta. A doua, în ciuda bunăvoinței, era ascultată de doar trei la mie dintre sătenii români. În fine, ultima a fost considerată drept ”o nouă metodă pedagogică”.

Trebuie observat că inițiatorii n-au dat curs ideii facile a ”cererii publicului” și au găsit formula potrivită ca acesta să fie instruit chiar dacă unele teme au părut greu accesibile sau neinteresante. Conducerea Radio-ului a văzut, în special Universitatea radio, ca pe o formă superioară de educare. Concomitent s-au conturat Buletinul de știri și Jurnalul român, apoi reportajele și interviurile. Au apărut ”corespondenții călători”, cu informații din provincie. S-a format, tot în acei ani, un limbaj propriu de radio, cu fraza scurtă, lapidară, colorată. Domeniul de informare s-a dovedit practic nelimitat: Palatul regal, Parlamentul, Consiliul de Miniștri, instituțiile de stat și particulare, Academia Română, căminele culturale, instituțiile filantropice, cele sanitare etc.

Iată cum se desfășura programul unei zile de radio în 1935: dimineața, de la ora 7, imnul regal, buletinul meteo, un cuvânt vesel, știri din țară și străinătate, gimnastică, meniul zilei. La prânz: ora exactă, buletinul meteo, calendar comemorativ, carnet cu știri interne și externe, buletin bibliografic. Seara: comunicări, buletine (zilnic altul, agricol, cultural, sanitar, de modă, de gospodărie, de piață). La ora 11, jurnalul de noapte; la miezul nopții, buletinul de propagandă pentru străinătate în limbile franceză și germană.

Emisiunile se înregistrau, având în prealabil un ”bun de difuzare” și se depozitau în Biblioteca oficiului de radiodifuziune. Contribuțiile erau remunerate.

Se înțelege că atare formulă, chiar dacă perfectibilă, nu a întrunit asentimentul tuturor. În 1934, nou înființata revistă Radio Universul vocifera: ”Programul muzical e de o prețiozitate ridicolă; nu cu Wagner începe poporul care formează majoritatea ascultătorilor să prindă gustul muzicii… conferențiari fonfi submediocri – șirag de vorbe întinse ca o alviță – aduși nu pe merit ci datorită prieteniei ”cu paraziții de la Radio”… Soluția? Consultarea ascultătorilor! Vocile discordante n-au biruit și conducătorii instituției au căutat noi formule inovatoare. În 1932, de exemplu, apar programe speciale: Săptămâna Goethe, seara italiană, săptămâna turismului, Sărbătoarea Unirii Basarabiei, seara egipteană. Sporirea numărului de transmisiuni sportive s-a făcut, de această dată, și în urma ecourilor venite din public. În iunie 1933, de pe stadionul ANEF din capitală se transmitea primul meci de fotbal România-Iugoslavia din cadrul Cupei Balcanice.

În 1937 director general al Radiodifuziunii de vine Dan Sărățeanu; pentru el Radio-ul însemna ”o tribună de îndrumare, educație și cultură, un auxiliar al Statului în silințele lui pentru o nouă ordine românească”. Limbajul acesta anunța defensiva sistemului democratic de funcționare a instituției și insinuarea explicită a temeiurilor dictatoriale cu care, peste doar un an, avea să fie condusă România Regelui Carol al II-lea.

Georgeta Filitti