Radio România – 92 de ani: Universitatea Radio – o emisiune elitistă

Instalarea radio-ului în viața românilor a pus problema, de la o zi la alta,, a statutului de instituție independentă sau aservită guvernului, atâta vreme cât subvenționarea venea de la Stat. În 1936, un american realist observa: ”În țările unde programele sunt plătite printr-o taxă impusă de guvern iar stațiunile de emisie se găsesc sub controlul direct al guvernului, radiodifuziunea nu e nici liberă nici democrată”. Radio România nu era încă în această stare de subordonare dar se afla în fața unei dileme: Cum să contribui, alături de întreaga societate, la combaterea propagandei iredentiste și revizioniste a vecinilor de la Răsărit și de la Apus? Titlurile unor emisiuni sunt edificatoare: Propaganda prin radio, Ofensiva radiofonică a Sovietelor.

Formula aleasă a fost salutară: Conferințe în cadrul emisiunii Universitatea Radio. Iată câteva abordări ale unor istorici. Silviu Dragomir explică Puterea etnică a românismului în Transilvania, pe baza statisticilor întocmite, paradoxal, foarte adesea chiar de adversari. N. Iorga, unul dintre cei mai prețuiți colaboratori ai postului, ale cărui vorbe vor apărea ulterior în volumele Sfaturi pe întuneric, discută netemeinicia revendicărilor ungurești în conferințeleIntangibilitateafrontierelor și Fundamentele dreptății naționale. El arată falsitatea teoriei venirii românilor în Transilvania în secolul al XIV-lea de la Sudul Dunării, argumentând simplu: românii se află pretutindeni în provincia carpatină, în vreme ce ungurii sunt împrăștiați. Românii au fost primii locuitori doar că le lipsesc dovezile scrise. Disputa se purta cu contele Bethlen, promotor al revanșei maghiare după ce, în 1920 se făcuse dreptate românilor prin Tratatul de la Trianon. Agronomul Gh. Ionescu Sisești, culege Impresii din Ungaria pe care le împărtășește ascultătorilor români. Surprinde o Ungarie rurală harnică, bine organizată dar cu proprietăți reduse. Era o realitate pe care politicienii de la Budapesta și grofii care pierduseră întinse moșii în Transilvania o foloseau revanșard, atacând cu orice prilej România.

Atacurile neîntrerupte împotriva instituțiilor românești, considerate a fi discriminatoare pentru muncitorii de altă naționalitate, în România Mare, sunt combătute cu texte de lege explicite de ing. Stavri Cunescu în conferința Muncitorimea în România întregită. Geograful Ion Conea folosește cercetarea de teren, înfățișând dispunerea compactă a populației românești la Nord de Someș și Mureș și politica sistematică de deznaționalizare promovată de autoritățile budapestane, în special după 1867, în articolul Granița noastră de Vest. N. Iorga respinge, în articolul Formula revizionismului maghiar, ideea autonomiei Transilvaniei, după model elvețian, căci provincia avea o populație majoritar românească, iar alipirea la Regatul român împlinise o dreptate istorică.. În același sens argumenta și Sextil Pușcariu, coordonatorul Atlasului lingvistic român, cu referire la elementele latine din limba română, utilizate în spațiul transilvan și necunoscute populațiilor balcanice – dovadă că românii erau anteriori ungurilor în Transilvania.

Urmărirea conferințelor radio pe tema raporturilor bilaterale scoate în evidență un aspect esențial: vocile românilor se ridică doar în apărare; același caracter îl are și polemica violentă cu Sovietele pe tema Basarabiei, străvechi pământ românesc, răpit de Imperiul țarist în 1812 și reintrat, prin referendum popular, în granițele firești în 1918. Pan. Halippa, Ștefan Ciobanu, N. Iorga aduc, în conferințe pe tema Basarabiei puternice argumente istorice privind românitatea teritoriului ei și concluziile celui dintâi nu puteau fi contestate: ”Noi fiind români, dorim să trăim cu românii de peste Prut împreună, precum au trăit străbunii noștri. Unirea din 1918 a fost cea mai puternică manifestare a conștiinței românești a Basarabiei după un secol de robie țaristă”. Să mai amintim că Sovietele clamau dreptul la autodeterminare dar când venea vorba de opțiunile basarabenilor se arătau total potrivnici, continuând în fapt, neabătuți, politica țaristă expansionistă. De această dată cu un scop limpede: bolșevizarea Europei.

Pe aceiași linie a unei prezentări obiective, lipsite de patimă, se înscriu comentariile de la rubrica Cronica externă ale lui Eugen Filotti și Richard Hillard.

Clasa politică românească vedea în unitatea națională cel mai bun remediu împotriva acestor provocări din afară. Din păcate situația internațională era îngrijorătoare, extremele de stânga și de dreapta se manifestau deja agresiv, una vremelnic la noi, alta, vai, pentru zeci de ani. Toate aceste schimbări dramatice în istoria societății românești se vor oglindi corespunzător în emisiunile principalei instituții de informare, Radio-ul românesc.

Georgeta Filitti