Ascultă Radio România Cultural Live

Pregătirea în Rezidențiat, liberalizată. 2019, anul în care România pregăteşte cei mai mulţi rezidenţi.

11 Decembrie 2019, 15:01

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, astăzi, că din 2020, rezidenţii se vor pregăti şi în spitalele militare, în spitalele judeţene mari şi în spitalele private.  El a precizat, într-o conferință de presă, că a fost adoptată OUG pentru organizarea și finanțarea rezidențiatului.

Conform documentului, pregătirea în rezidenţiat se va defășura în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare și unități medico-militare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, sau în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale. De asemenea, pregătirea în rezidențiat se va putea desfășura și în cadrul unităților sanitare private și în instituțiile de învățământ superior particulare acreditate, care au în structură programe de studii universitare de licență în domeniul medicină, medicină dentară, farmacie, în condițiile îndeplinirii de către acestea a criteriilor și condițiile de pregătire în rezidențiat aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

Astfel, față de cele 3.960 locuri alocate domeniului medicină generală au fost identificate soluții pentru ca peste 900 tineri, care au obținut punctaj minim de promovare și care nu puteau fi încadrați în sistemul actual de formare aferent medicilor rezidenți să intre, suplimentar, în pregătire.

Pentru a nu exista disfuncționalități în comunicare, între cei promovaţi la Rezidenţiat şi Centrul de Resurse Umane din Sănătatea Publică, unitatea aflată în subordinea MS şi care se ocupă de repartizarea pe specialităţi a noilor medici rezidenţi, se va forma un grup suport. Acesta va fi alcatuit din reprezentanți ai MS și reprezentanţii celor admişi, astfel încât, părţile să lucreze împreună și transparent în vederea integrării tuturor celor care au obținut peste 60% din punctajul pe țară, pe domeniu. Suplimentar, MS pune la dispoziţie o adresă de e-mail, special creată pentru cei care doresc consultanţă cu privire la alegerea localui unde îşi vor definitiva pregătirea de specialitate, precum şi un număr special de telefon. La Centru va exista până în luna februarie, anul viitor, un birou dedicat acestor informări şi consultări.

Declarația Ministrului Sănătății, Victor Costache:

Prof.univ.dr. Diana Loreta Păun: „Am simțit că aceasta este misiunea mea – să îi ajut pe oameni”
Știință 03 Martie 2026, 15:39

Prof.univ.dr. Diana Loreta Păun: „Am simțit că aceasta este misiunea mea – să îi ajut pe oameni”

În luna martie, ne-am propus să celebrăm forța, curajul și inspirația femeilor din întreaga lume. La rubrica de...

Prof.univ.dr. Diana Loreta Păun: „Am simțit că aceasta este misiunea mea – să îi ajut pe oameni”
raportuldegarda: Prima femeie din Regatul Unit care a dus o sarcină la termen după un transplant de uter de la donator decedat
Știință 03 Martie 2026, 15:20

raportuldegarda: Prima femeie din Regatul Unit care a dus o sarcină la termen după un transplant de uter de la donator decedat

Este ” o etapă importantă în dezvoltarea  transplantului de uter”, după cum scrie raportuldegarda.ro...

raportuldegarda: Prima femeie din Regatul Unit care a dus o sarcină la termen după un transplant de uter de la donator decedat
Dumitra Lucan: „Mi-a plăcut foarte mult faptul că am avut această șansă de a lucra în cercetare și niciodată nu mi s-a părut greu”
Știință 02 Martie 2026, 15:54

Dumitra Lucan: „Mi-a plăcut foarte mult faptul că am avut această șansă de a lucra în cercetare și niciodată nu mi s-a părut greu”

”Mi-a plăcut foarte mult faptul că am avut această șansă de a lucra în cercetare și chiar niciodată nu mi s-a...

Dumitra Lucan: „Mi-a plăcut foarte mult faptul că am avut această șansă de a lucra în cercetare și niciodată nu mi s-a părut greu”
Dr. Adriana Dan: „Informarea părinților, educația lor medicală, înțelegerea necesității de a te prezenta cu copilul la medic și de a accepta vaccinare se numără printre cauzele mortalității infantile”
Știință 02 Martie 2026, 10:57

Dr. Adriana Dan: „Informarea părinților, educația lor medicală, înțelegerea necesității de a te prezenta cu copilul la medic și de a accepta vaccinare se numără printre cauzele mortalității infantile”

Conform INS, rata mortalității infantile a crescut în 2024 de la 5,6 (înregistrată în anul 2023) la 6,6 la...

Dr. Adriana Dan: „Informarea părinților, educația lor medicală, înțelegerea necesității de a te prezenta cu copilul la medic și de a accepta vaccinare se numără printre cauzele mortalității infantile”
Ștefana Ciumpiliac: Nu avem nevoie de o lume fără plastic, ci de o lume fără plastic irosit
Știință 27 Februarie 2026, 15:52

Ștefana Ciumpiliac: Nu avem nevoie de o lume fără plastic, ci de o lume fără plastic irosit

Plasticul este peste tot în jurul nostru – de la ambalaje și electrocasnice, la automobile, rețele energetice și...

Ștefana Ciumpiliac: Nu avem nevoie de o lume fără plastic, ci de o lume fără plastic irosit
Adolescenții și telefonul: 8–14 ore pe zi într-o realitate paralelă
Știință 26 Februarie 2026, 15:30

Adolescenții și telefonul: 8–14 ore pe zi într-o realitate paralelă

Cât timp petrece, de fapt, un adolescent pe telefon într-o zi? Și când devine această obișnuință o problemă...

Adolescenții și telefonul: 8–14 ore pe zi într-o realitate paralelă
Când Inteligența Artificială nu vinde iluzii, ci construiește competențe
Știință 26 Februarie 2026, 15:20

Când Inteligența Artificială nu vinde iluzii, ci construiește competențe

„ Nu vorbim despre scheme rapide, vorbim despre competențe pe care deja le ai și pe care le poți monetiza online....

Când Inteligența Artificială nu vinde iluzii, ci construiește competențe
Câte ceva despre Theodore Sturgeon
Știință 26 Februarie 2026, 11:00

Câte ceva despre Theodore Sturgeon

Theodore Sturgeon , unul dintre autorii epocii de aur a SF-ului american, alături de Isaac Asimov, Robert Heinlein și mulți...

Câte ceva despre Theodore Sturgeon
Ascultă live

Ascultă live

17:00 - 18:00
GPS Cultural
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
Obiectiv, România
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
17:00 - 17:56
Deutsch 2
Ascultă live Radio România Internaţional 1
17:05 - 18:00
MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
17:00 - 17:26
Italiano 1
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
17:00 - 17:10
JURNALUL SATULUI
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
Acum live
Radio România Braşov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
15:03 - 19:00
Sens Unic
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
17:00 - 17:10
Radiojurnal
Ascultă live Radio România Tg Mureș
17:00 - 17:10
Jurnal
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri