Ştiinţa în cuvinte potrivite
15 June 2017
UNICAT – Prima colecție de artă augmentată
16 June 2017

Ştiinţa în cuvinte potrivite – De ce donarea de sânge trebuie să devină un gest reflex

“Multumesc că mi-ai salvat viaţa” – acesta a fost sloganul sub care s-a celebrat, şi anul acesta, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge – ieri, 14 iunie, într-o campanie la nivel mondial a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

De ce 14 iunie? Pentru că la 14 iunie se aniversează naşterea, în 1868, a imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat, în 1930, al premiului Nobel pentru medicină – anul acesta 149 de ani -, supranumit si părintele imunologiei, cel care descoperea, în anul 1900, tipurile de sânge uman denumite apoi A, B şi 0, pentru ca în 1902 să descopere şi cel de-al patrulea tip, denumit ulterior AB şi făcând posibile, astfel, transfuziile.

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a fost sărbătorită și in România. În Piata Universităţii din Bucureşti, spre exemplu, în zona statuilor, s-a aflat şi un laborator mobil, unde s-a putut dona sânge.

“Sângele nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs şi nu poate fi obţinut decât prin bunăvoinţa celui de lângă noi”- acesta este motto-ul care guvernează activitatea Fundatiei Donatorilor Benevoli de Sânge, F.D.B.S, prezentă de asemenea ieri în Piaţa Universităţii din Bucureşti pentru a marca Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

Aimee Bugner, preşedinta Fundaţiei Donatorilor Benevoli de Sânge ne-a acordat un interviu pe care îl veţi putea urmări astăzi, la ora 14.00, în cadrul emisiunii Ştiinţa în cuvinte potrivite.

 

Interviu cu Horia Bugner, coordonator campanii de donare, Fundatia Donatorilor Benevoli de Sânge, F.D.B.S din Bucureşti