Adela Greceanu, realizator “Timpul prezent”, la Radio România Cultural: “Să faci radio înseamnă în foarte mare măsură să-l asculți pe celălalt“

Adela Greceanu realizează la Radio România Cultural “Timpul prezent”, principala emisiune de dezbateri a zilei, alături de Matei Martin. Scriitoare cunoscută și apreciată, Adela Greceanu n-a crezut că va ajunge vreodată să lucreze în radio, însă acum, la 20 de ani de când face asta, știe cu certitudine că îi place enorm. Ce reacție a avut atunci când și-a auzit prima dată vocea pe post, dar și cum își pregătește emisiunea alături de soțul ei, care sunt avantajele și dezavantajele lucratului de acasă, în pandemie, dar și cine sunt scriitorii grozavi pe care i-a cunoscut, ce o inspiră la scris, dar și în viața de zi cu zi, povestește, în cele ce urmează, Adela Greceanu:

Realizați “Timpul prezent”, principala emisiune de dezbateri a zilei, împreună cu Matei Martin, de luni până vineri, de la ora 18:00, la Radio România Cultural. Cum v-ați împărțit subiectele? Cine despre ce preferă să vorbească?

De când am început să lucrăm împreună, am hotărât că vom fi amândoi pe post la fiecare ediție, așa că nu “ne împărțim“ subiectele. Cu o singură excepție: emisiunea de vineri, care e dedicată literaturii și pe care o realizez doar eu. În rest, odată ce am stabilit despre ce și cu cine vorbim, ne ocupăm în egală măsură de tot, ne documentăm, ne gândim întrebările și, în momentul în care începe emisiunea, în direct, de cele mai multe ori înainte de pandemie, înregistrată acum, le adresăm invitaților întrebările conform planului pe care ni l-am făcut, de la care ne mai și abatem uneori, desigur, fiindcă anumite răspunsuri, neprevăzute, cer întrebări suplimentare. Mulți dintre invitații noștri ne-au spus, chiar de la primele sezoane, că ne completăm foarte bine. E-adevărat, avem un fel al nostru de a comunica fără cuvinte în timpul interviurilor, ne înțelegem din gesturi și din priviri. Suntem foarte atenți la interlocutorii noștri dar suntem și foarte atenți unul la celălalt. Însă ne-am împărțit celelalte munci: Matei se ocupă acum mult de promovarea emisiunii, face filmulețe cu invitații pentru Facebook, se ocupă de podcastul “Timpul prezent“, care poate fi ascultat pe platforme precum CastBox, Apple Podcasts și Spotify. Iar eu editez interviurile și țin legătura cu invitații, le trimit link-urile la emisiune și le dau feedback.

Mă fascinează vocile oamenilor

În această perioadă complicată lucrați de acasă, unde ați pus la punct și un mic studio. Cum e să faci emisiunea de acasă? Care sunt avantajele, dar dezavantajele?

Avantajul cel mai mare de când lucrăm de acasă și înregistrăm emisiunea este că nu mai suntem constrînși de rigoarea temporală a directului, putem înregistra cam oricând dimineața, până, cel târziu, la ora 13.00. De asemenea, pentru invitații noștri e mai simplu, nu trebuie să mai vină până la radio, la o oră anume, pot sta în confortul casei sau al biroului lor. Dezavantajele sunt destule: avem mult de lucrat la partea tehnică, pentru că după înregistrare urmează editarea, care poate dura câteva ore, depinde de calitatea sunetului și de cum a vorbit invitatul. Alt dezavantaj este că s-au amestecat spațiul privat și spațiul de lucru, “timpul liber“ cu “timpul muncii“. Și înainte lucram și în weekend-uri, fiindcă munca de documentare nu se termină niciodată, trebuie să fii mereu “în priză“, la curent cu noutățile și, când ai și o emisiune literară săptămînală, trebuie să citești cărțile despre care faci interviuri și uneori nu prea ai timp de citit decât seara târziu și mai ales în weekend. Dar, de când lucrăm de acasă, parcă avem tot mai puțin “timp liber“. Alt dezavantaj este că nu ne mai vedem cu invitații noștri decât în realitatea virtuală și, mie, cel puțin, îmi lipsește atmosfera emisiunilor în direct, atmosfera studioului și, uneori, emoția sau adrenalina live-urilor. Și uneori îmi lipsește și atmosfera din biroul de la radio, agitația din timpul zilei și liniștea serilor de după emisiune. Am prins câteva înserări spectaculoase din birou, cu lumina filtrată în dungi de storurile de lemn, vechi de când e radioul.

Matei si Adela selfie

Spuneați undeva că n-ați fi crezut că veți face radio. Totuși, cum a intrat Radioul în viața dumneavoastră? Ce v-a făcut să-l îndrăgiți?

Așa e, am fost convinsă că o să fac presă scrisă. Doamna Doina Jalea, care mi-a fost profesoară de radio la Facultatea de Jurnalism de la Sibiu, la finalul studiilor, m-a întrebat dacă nu vreau să vin la București, să lucrez la Radio România Cultural, că mi s-ar potrivi - tocmai îmi lansasem prima carte de poezie și o invitasem și pe ea la lansare. Am răspuns fără ezitare: da! Și am ajuns la Radio România Cultural, am fost primită pe contract de colaborare, un fel de perioadă de probă care a durat un an și jumătate, după care am dat concurs de angajare. La început eram foarte dezorientată, dar mă și fascina Bucureștiul din care făcea parte și clădirea asta veche și masivă a radioului public. Eram foarte încântată când învățam să ajung pe jos de la radio în diferite locuri unde eram trimisă ca reporter. Veneam apoi cu înregistrarea pe casetă, urma copierea în timp real a sunetului pe bandă de magnetofon, editarea cu foarfeca și înregistrarea în cabină a frazelor prin care făceam legătura între vocile selectate pentru reportaj.

N-a fost dragoste la prima vedere. Dar treptat am început să cunosc scriitori - eram trimisă mai ales la lansări de carte sau la dezbateri literare - și asta mi-a plăcut mult, am avut norocul să întâlnesc scriitori care sunt și oameni grozavi. Până la urmă m-am pomenit că-mi place enorm să fac radio, mi-am dat seama că mă fascinează vocile oamenilor, cu siguranța sau ezitările lor, cu accentele și tăcerile care spun uneori la fel de mult ca vorbele. Mi s-a ascuțit auzul lucrând la radio. O vreme, ca să poți suna de la telefonul din emisie invitatul care trebuia să intre în direct prin telefon, trebuia să formezi o parolă din opt cifre. Fiecărei taste îi corespundea o notă muzicală. Știu și acum “melodia“ pe care o formau cifrele mele. Ei, știam că am greșit parola când “falsam“, când auzeam o notă care nu era din “melodia mea“. Am descoperit destul de repede că să faci radio înseamnă în foarte mare măsură să-l asculți pe celălalt. Sigur, e foarte important ce vorbești, cum vorbești, cum prezinți subiectul, invitatul, dar e la fel de important să-l asculți pe cel care-ți răspunde la întrebări.

Când mi-am auzit prima oară vocea înregistrată mi-a venit să plâng

Să fie peste 20 de ani de când lucrați la Radio Romania Cultural. Care a fost prima emisiune pe care ați realizat-o? Și cum ați reacționat atunci când v-ați ascultat pentru prima dată vocea înregistrată?

La început, vreme de un an jumate, cât am fost colaborator, nu am făcut emisiuni. Am făcut doar reportaje sau relatări în direct de pe teren. Când mi-am auzit prima oară vocea înregistrată mi-a venit să plâng. Aveam o voce mică, timidă, cu accent de Sibiu, accent de care am reușit totuși să scap repede. Am făcut la radio câteva cursuri de tehnica rostirii la microfon care mi-au prins foarte bine. Și m-a mai ajutat o replică a unui coleg, Pompilius Onofrei, care are o voce splendidă! El mi-a zis o dată, când mă înregistram pentru un reportaj, “lasă-te-n voce!“. În timp, lucrând mult în direct, întotdeauna cu căști, ca să-mi pot controla vocea, am ajuns, cred, la o voce radiofonică, uneori îmi place și mie cum sună.

Sunteți o scriitoare cunoscută și apreciată, poeziile și romanul dvs. fiind deseori lăudate. Este perioada asta de pandemie, de izolare parțială, benefică pentru scris? Lucrați la ceva în perioada asta?

Nu, perioada asta nu e benefică pentru mine în nici un fel. Lucrez, îmi pare bine că putem munci de acasă, că emisiunile intră pe post în continuare, că suntem prezenți, dar e atât de complicat totul și atât de neobișnuit, am atâtea motive de îngrijorare și chiar de panică încât, și dacă aș putea scrie acum, nu aș numi perioada asta benefică.

Am scris în tren, în autocar, în pat, în bucătăriile apartamentelor unde am locuit, pe canapea

Aveți un ritual anume când scrieți? E nevoie de o anumită atmosferă când faceți asta?

N-am înțeles niciodată întrebarea despre ritualul scrisului. Scriu când am ceva de scris, când știu că am prins o voce, o idee, un fir, un firicel narativ cât de firav. Am scris în tren, în autocar, în pat, înainte să adorm, în bucătăriile diverselor apartamente pe unde am locuit, pe canapea. Nu prea contează locul, deși, recunosc, mi-ar plăcea să am “o cameră doar a mea“, cum ne recomanda Virginia Woolf acum 90 de ani, o cameră în care să mă pot închide din când în când.

Adela Greceanu foto Alexandru Ciumpy Dolea

Care sunt cei mai grozavi scriitori pe care i-ați cunoscut, de-a lungul timpului? Dar cei pe care îi simțiți cel mai aproape, cu care țineți legătura?

Sunt mulți scriitori grozavi pe care i-am întâlnit și cu care am făcut interviuri din care am învățat enorm - despre scris și despre cum să faci un interviu. Primii care îmi vin în minte sunt Nora Iuga, chiar zilele trecute am participat la lansarea romanului ei “Hipodrom“, pe Zoom, Olga Tokarczuk - am intuit că va lua Nobelul, mi-am scos din arhivă interviurile cu ea și am decupat fragmente pentru emisiunile de știri, așa că la două minute după ce s-a anunțat că e câștigătoare, pe site-ul Radio România Cultural apărea interviul cu ea, cu intuiția asta chiar mă laud! -, Amos Oz, cu care am înregistrat mai multe discuții și pe care l-am admirat și ca om, nu doar ca scriitor, Andrew Solomon, Zeruya Shalev. Pe la începutul anilor 2000, i-am luat un interviu lui Lawrence Ferlinghetti, minunatul poet al generației beat, fondatorul editurii și librăriei City Lights, din San Francisco. Bineînțeles, sunt la fel de importante și întâlnirile cu scriitorii români, tineri sau mai puțin tineri, am amintit-o deja pe Nora Iuga. Îi amintesc și pe Mircea Cărtărescu, Simona Popescu, Svetlana Cârstean, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Ruxandra Novac, Bogdan Alexandru-Stănescu, Simona Sora. Pe Veronica D. Niculescu o pun și la categoria “scriitori grozavi“ și la categoria “scriitori cu care țin legătura“. Ne-am împrietenit vorbind despre cărți, ale noastre și ale altora, ne scriem scrisori, emailuri, ne păstrăm prietenia cum putem în vremurile astea. Și mă opresc aici cu enumerarea, deși aș putea să scriu zeci de pagini despre scriitorii minunați pe care i-am întâlnit.

Ce carte v-ar fi plăcut să fi fost scrisă de dvs.?

Nu m-am gândit niciodată ce carte, dintre cele scrise deja de alții, mi-ar fi plăcut să scriu. Mi se pare lipsit de modestie să-mi închipui că aș putea să mă pun în mintea și în talentul unui scriitor pe care îl admir. În plus, o carte pe care o scrii vine la pachet cu destinul ei, care se răsfrânge asupra ta, așa că nu știu dacă aș vrea să-mi asum destinul altcuiva. De-abia mă descurc cu viața mea.

Îmi place să beau cafea bună, de specialitate, și să zăbovesc prin librării

Cum sunteți, în viața de toate zilele?

Complet neinteresantă. Destul de anxioasă în ultima vreme. Beau multă cafea din adolescență. Tare, fără zahăr, fără lapte.

Ce pasiuni aveți, ce vă place să faceți, în timpul liber?

Nu prea mai am timp liber, cum spuneam. Dar seara ne uităm la seriale pe Netflix și HBO GO. Chiar acum, când răspund la ultimele întrebări din interviu, Matei (n.n. Adela Greceanu și Matei Martin sunt căsătoriți) mă cheamă în living, că “începe Dallas“, cum spunem noi când ne uităm la filme. Îmi mai place să beau cafea bună, de specialitate, am câteva cafenele favorite, îmi place să zăbovesc prin librării și să mă văd cu câțiva prieteni.

MATEI SI ADELA foto Mihaela Ghita

Ce vă inspiră?

În viața de zi cu zi nu mă bazez pe inspirație, ci pe disciplină. Încerc să nu las prea multe pe a doua zi. Emisiunea zilnică la radio m-a disciplinat, numai că, din păcate, disciplina deprinsă pentru radio nu reușesc s-o aplic pentru scris. Acolo sunt, chipurile, liberă. Să scriu sau să nu scriu. E și bine, și rău. Cât privește inspirația în scris, cred că i se acordă mult prea multă importanță. Scrisul are mai degrabă de-a face cu concentrarea și, din nou, cu disciplina, cu atenția și rigoarea. Când le ai pe astea, vine și “inspirația“. Altminteri, dacă stai să te inspire ceva, poți s-aștepți mult și bine.

Despre ce v-ar plăcea să vorbiți mai mult, pe viitor, la “Timpul prezent”?

Despre problemele femeilor. Am vorbit adesea la “Timpul prezent“ despre violența domestică, despre dreptul de a decide asupra propriului corp, despre reprezentarea femeilor în politică, în funcții de top, în cultură, dar tot mi se pare că mai sunt multe de spus și de făcut în zona asta.

interviu realizat de Anca Nicoleanu