Azi la Radio România Cultural: O carte pe zi - Carlos Ruiz Zafón, Prizonierul cerului

 Realizator Valentin Protopopescu

Miercuri, 15.11.2017, în emisiunea Intro

Carlos Ruiz Zafón, Prizonierul cerului, trad. de Ileana Scipione, Editura Polirom, Iaşi

Există obsesii morbide şi obsesii nobile. Din categoria celor din urmă face parte neîndoielnic pasiunea pentru oraşul Barcelona a scriitorului catalan Carlos Ruiz Zafón. Din suita romanescă dedicată fabuloasei cetăţi mediteraneene, pe care să o circumscriem ciclului subsumat „Cimitirului Cărţilor Uitate”, face parte şi scrierea Prizonierul cerului. Romanul a fost tradus cu inspiraţie de Ileana Scipione, cea care realizează şi notele lucrării, aceasta văzînd lumina tiparului la Editura Polirom din Iaşi.

Noua volută a acestui misterios şi fermecător ciclu de romane ne prezintă o altă perspectivă asupra destinului personajelor din primele două titluri, Umbra vîntului şi Jocul îngerului. Fireşte, nu lipsesc anticarii Sempere, doar că acum e vorba despre trei generaţii, bunic, fiu şi nepot, nu absentează damnatul şi genialul scriitor Martín, nici eroica Isabella, nici simpaticul şi devotatul Fermín Romero de Torres. Scena este Barcelona, dar o Barcelonă a anilor din vremea războiului mondial al doilea, dar şi din acea perioadă extrem de tulbure a epocii postbelice, în care teroarea franchistă, epurările politice şi prigoana contra socialiştilor, comuniştilor, sindicaliştilor şi liderilor opoziţiei de stînga atinsese cote maxime.

Atunci cînd un personaj bizar apare la Anticariatul Sempere şi fiul, achiziţionînd un exemplar rar din romanul Contele de Monte-Cristo, pe care-l dedică lui Fermín, tînărul Daniel Sempere începe o cercetare asiduă, ce-l va conduce pe urmele unei istorii triste, tenebroase şi de-a dreptul goyeşti, în care de Torres este implicat. Strîns cu uşa, fidelul prieten îşi dezvăluie biografia reală, una legată intim de familia Sempere, pe care în închisoarea franchistă de pe Montjuïc Fermín jurase să o apere. Şi pentru că nu reuşise să salveze viaţa Isabellei, mama lui Daniel, otrăvită de nemernicul Mauricio Valls, un politruc cu veleităţi literare devenit director al lugubrei temniţe, Fermín veghease din umbră, după o evadare ca în romanele lui Dumas-tatăl, asupra junelui Daniel.

Romanul Prizonierul cerului ne dezvăluie o altă faţetă a măiastrului scriitor Carlos Ruiz Zafón, cea de prozator realist, cumva în genul tradiţional, balzacian. Fantasticul negru este subţiat, întru beneficiul unor portrete şi împrejurări inspirate parcă de realismul grotesc al lui Goya, iar scenele de temniţă sînt de-a dreptul halucinante, însă pe de-a-ntregul credibile. Una peste alta, Prizonierul cerului încîntă, dar o face cu un bemol al tristeţii, melancoliei şi neputinţei de a înfrunta cu succes istoria nefastă. Franchism, tortură, umilinţă şi ipocrizie, dar şi o firavă boare a speranţei nutrită de eternele valori umaniste: prietenie, solidaritate şi curaj.

Carlos Ruiz Zafón, coperte, imagini ilustrând universul auctorial, link you tube spre un booktrailer al romanului Prizonierul cerului:

https://www.youtube.com/watch?v=-_w3lkByUV4.