Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Auzit-ați de un Mihai/ Ce sare pe șapte cai/ de strigă Stambulul vai?” Invitat, prof.dr. Sergiu Iosipescu

Versurile din poezia populară culeasă de Vasile Alecsandri dau măsura posterității eroice ce a însoțit trecerea prin timp a viteazului voievod muntean. Vom vorbi în această seară despre Mihai Viteazul, deopotrivă despre omul care a fost și despre mitul care a devenit.

Două sunt evenimentele care, petrecându-se în luna august, ne indreptățesc să evocăm figura marelui voievod. La 13/23 august 1595 are loc bătălia de la Călugăreni iar la 9/19 august 1601, la 3 km sud deTurda. Mihai Viteazul este ucis de un detașament de mercenari în frunte cu ofițerul valon Iacob (Jacques) de Beauri, trimis de generalul Giorgio Basta.

Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu, unde se odihnește capul său este scris: „Aici zace cinstitul și răposatul capu al creștinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”. Miron Costin consemnează, credem cu o mare doză de malițiozitate, în cronica sa despre asasinatul de pe câmpia Turzii: „Și așea s-au plătitu lui Mihai Vodă slujbele ce-au făcutu nemților”.

Așadar personajul principal al emisiunii noastre este Mihai Viteazul.

A încerca să-i schițezi în puține sau chiar multe fraze profilul pare dintru început o întreprindere temerară. Ce să spui mai întâi despre o personalitate atât de cunoscută și atât de...necunoscută, atât de admirată și atât de controversată? A fost, asta este evident, o personalitate privită cu interes atât de contemporani cât și de cei care i-au urmat. A fost idealizat de Nicolae Bălcescu în cartea sa „Românii supt Mihai voievod Viteazul”, hiperbolizat de George Coșbuc...„Iar barda din stânga i-ajunge la cer/ Și vodă-i un munte”. Regimul comunist l-a „criticat” mai întîi că nu s-a sprijinit pe popor, ba chiar, prin „legământul lui Mihai”a făcut jocul „boierilor exoloatatori” legând șerbii de glie. Treptat, „greșelile ideologice” i-au fost iertate iar vodă a fost prezentat în stilul bombastic și gol al epocii, ca fiind primul ctitor de țară sau cel mult al doilea după...Burebista și în mare măsură, strămoșul întru patriotism al marelui conducător cu care Providența a binecuvântat România.

Cum arăta Mihai Viteazul? Desigur cea mai cunoscută imagine este cea din celebra gravură a lui Aegidius Sadeler. Artistul a înconjurat chipul domnitorului aflat atunci la vârsta de 43 de ani, cu un text care îi sintetizează destinul: „Mihai, voievodul Valahiei, stălucit în norocire și în nenorocire și virtuos în amândouă”. Tot un portret, de data aceasta în cuvinte, îl datorăm unui alt contemporani, unul dintre cei mai mari scriitori ai Spaniei, Lope de Vega. El îl înfățișează ca fiind: „Furios, lat în spate, înfățișare și statură de uriaș, ochi mari, fruntea netedă, păr cîrlionțat, nas lung ascuțit, încruntat, cu barba măruntă, oacheș la față, bun de picior, strașnic vorbăreț, iar în atacurile ce le dă cel dintâi se repede și mai adânc în vălmășag pătrunde. Nu se rade și nici nu se sulemenește. Nu cunoaște ce-i olanda, nici parfumurile, iasomie sau vraier, nu caută patul moale. Nici nu mănâncă nunai fazan.”

Care sunt, în esență, întrebările pe care și le-au pus cei care i-au studiat viața și faptele? În principiu, una singură, din care derivă toate celelalte. Ce gândea Mihai Vodă?. Desigur, răspunsurile nu pot fi decât indirecte.

S-a considerat Mihai, român, valah? Aici „da-ul” pare fără dubii devreme ce contemporanii săi o știau. O afirmă de exemplu Michael Eytzinger cel care descrie bătălia de la Șelimbăr (18/28 octombrie1599) și intrarea învingătorului, câteva zile mai târziu, în cetatea Alba Iulia, într-o cronică tipărită în anul 1600: „I-a atacat pe transilvăneni cu 25.000 de oameni puternic înarmați, i-a bătut, i-a risipit și i-a pus pe fugă. Cele două armate s-au întâlnit dimineața la ora 9, măcelul și hărțuiala au durat 5 ore în care vreme cardinalul Andrei Bathory a fost bătut complet. După aceea, voievodul valah, s-a îndreptat spre Alba Iulia și înainte de ajunge în oraș, locuitorii i-au ieșit în întâmpinare la depărtare de o milă, l-au primit cu multe plecăciuni și l-au condus spre oraș și pretutindeni a fost întâmpinat cu bucurie.”

Aceeași conștiință că aparține neamului valah ne oferă explicația preocupării sale de susținere a religiei ortodoxe a conaționalilor săi, mai întâi prin tratatul cu Sigismund Bathory (1595) și mai apoi prin actele sale de vremelnic domnitor al Ardealului. Știm că a așezat ortodoxa transilvană sub autoritatea Mitropoliei muntene, ierarhii fiind hirotonisiți la Târgoviște, iar la Alba Iulia a zidit un nou lăcaș pentru Mitropolia ortodoxă a Ardealului și de asemenea că a dorit și obținut privilegii economice pentru clerul ortodox.

O altă întrebare care naște și astăzi controverse, este dacă a dorit și realizat conștient de misiunea sa unirea celor trei țări române. Credem că un răspuns pertinent a fost dat cu multă vreme în urmă de marele istoric A.D. Xenopol: „Prin aceasta, Mihai realizase, fie cât numai pentru o clipă unitatea politică a tuturor țărilor române, fapt de o însemnătate nemăsurată, dacă nu ca o încoronare a năzuințelor trecute... desigur ca o apucare înainte a țintei pe care poporul românesc...trebuie să o aibă pentru viitor.”

Mihai Viteazul rămâne o personalitate fascinantă a istoriei noastre căci, spune Nicolae Iorga:„ A-l uita pe Mihai Viteazul, acum și întotdeauna, ar fi să ne uităm pe noi înșine, să părăsim memoria noastră.”

Vom încheia această scurtă prezentate a emisiunii cu o cugetare a lui Mihai Eminescu care ne învață cum trebuie priviți cei care tratează cu nepermisă ușurință...istoria: „Degeaba piticii moderni ar îmbrăca zalele lor mâncate de rugină dacă nu pot umplea sufletele cu smerenia și credința celor vechi”.

Vă invităm să fiți alături de noi!

Realizator, Dan Manolache