'ANGLO-LOGOS' 39 -01 MARTIE, 2019

-În spiritul accepţiei ei din limba română şi, fireşte, în cheie uşor anecdotică, s-ar putea spune că mica expresie: 'Have an inkling' nu ar da, nici pe departe, de …bănuit utilizatorilor ei cât de interesantă este originea unicului substantiv purtător de sens din componenţa acesteia. Or primul pas care se cere făcut pentru ridicarea "vălului de ceaţă" care "drapează" această expresie este redarea, în limba română, a înţelesului acesteia, şi anume: "A avea o (mică) bănuială/ sau o (vagă) idée /despre un anumit lucru/".

-Din perspectiva
strictă a vorbitorilor nativi ai limbii engleze, termenul inkling ar putea fi asociat cu ceea ce limba engleză
defineşte prin substantive sinonime precum: 'jot' sau 'tittle', şi care desemnează,
conform definiţiei din dicţionare: 'a tiny amount or part of something', cu alte cuvinte:
''o cantitate sau o parte foarte mică
dintr-un anumit lucru/foarte ori extrem
de puţin". 'Jot' poate fi, de
altfel, echivalat, în limba română, şi prin: "iotă", substantiv din registrul popular de limbaj, a cărui
origine este litera grecească:"ióta [i]", şi folosit cu aceeaşi accepţie ca şi în limba engleză, de:
"cantitate/ sau
proporţie infímă", însă în contextul negativ: "nicio iotă" = "câtuşi de puţin/ deloc sau nimic".

-Pe
de altă parte, în vocabularul limbii engleze figurează, în acelaşi câmp al
percepţiei auditive, termeni care desemnează senzaţii minore, precum: 'tingling'
sau 'tickling' = "furnicătură/ gâdilătură/ înţepătură/ mâncărime/ sau pişcătură", substantive
provenite de la verbele intranzitive, regulate: 'to tingle', respectiv: 'to tickle'. Cu toate acestea, oricât de
mare ar putea fi tentaţia sau
tendinţa de asociere a cuvântului 'inkling'
cu oricare dintre aceşti termeni, realitatea etimologică vine să o infirme în
mod categoric.

-După cum se
exprimă, cu umor, unul dintre lexicologii englezi implicaţi în identificarea provenienţei
acestui termen: "În zilele noastre, nu prea putem face altceva cu un 'inkling' decât, pur şi simplu, să-l …avem": afirmaţie,
altminteri, deloc întâmplătoare, dacă avem în vedere faptul că, în secolul al
13-lea -epoca inventării cuvântului-,
'inkling' nu era subsumat verbului "a avea" /engl: 'have'/, ci
verbului "a auzi" /engl: 'hear'/. Mai exact, prin 'inkling' se înţelegea, în mod specific, o percepţie auditivă indistinctă/ neclară/ vagă/
sauconfuză a numelui unei
persoane. Această accepţie este demonstrată de cea mai timpurie
întrebuinţare cunoscută a termenului, şi anume aceea din cuprinsul poemului
aliterativ, fragmentar, de 1247 de versuri, pe tema copilăriei, adolescenţei şi
a glorioaselor fapte de arme ale lui Alexandru cel Mare, opera unui autor
necunoscut din secolul al l4-lea: 'The
Alliterative Romance of Alexander the Great':

• '[Alexander]
  Herd a nyngkiling of his
  name, and naytis him [exerted himself]
  to ryse.'

• =
  '[Alexandru] Auzi o chemarenedesluşită a numelui său, ceea ce-l
  făcu să se ridice'.

-Astfel, la
auzul unui 'inkling',
persoana al cărei nume nu fusese rostit răspicat, dar suficient de clar pentru
a-i atrage atenţia, bănuia că urmează
să primească o înştiinţare/ o veste/ sau
un mesaj demn de interes, de unde punctul
de plecare pentru accepţia din prezent a termenului.

-Şi
totuşi, aşa cum se poate vedea şi din fragmentul tocmai citat, în perioada
medievală, 'inkling' făcea
parte din categoria acelor substantive ortografiate cu consoana iniţială: 'n', pierdută, ulterior, în
vorbirea curentă, astfel încât, încă din secolul al 16-lea, 'ninkling' a devenit 'inkling'. Din aceeaşi categorie mai fac parte substantive
precum: 'napron', respectiv: 'nadder', …devenite: 'apron'
(= "şorţ"), respectiv: 'adder' (= "viperă"), dar şi
adjectivul 'nangry', devenit,
prin suprimarea consoanei 'n',
binecunoscutul 'angry' (= "supărat/ mânios/ sau furios").

*****

-În aceeaşi zonă
de …"nebulozitate" lexicală se situează şi perechea idiomatică
verbală: 'Hem and haw', ale
cărei înţelesuri, respectiv echivalări
în limba română sunt: "a vorbi oria
se exprima neclar sauconfuz/ a se poticni ori a
face pauze dese în vorbire/ a bălmăji/ a bâigui/ sau a bolborosi", …prin extensie: "a se codi// a ezita sau a fi evaziv/ ezitant ori
indecis// a sta în cumpănă// ori
a şovăi".

-Asemenea
tuturor expresiilor din categoria, foarte bine reprezentată, în limba engleză,
a aşa-numitelor 'idiomatic pairs'
(= "perechi idiomatice"),
şí cea de faţă constă din joncţiunea cu ajutorul conjuncţiei coordonatoare,
copulative: 'and' (= "şi"), în scop de accentuaresaureliefare, a doi termeni
cu înţeles apropiat. Printre numeroasele exemple în acest sens figurează, de pildă: '/to be at someone’s/ beck and call' (= "/a fi la/ cherémul cuiva"); 'aid and abet' (= "complicitate la…/ ori sprijin în comiterea
unei infracţiuni, a unui delict, etc")
sau '/to be on/ pins and needles' (= "a
sta ca pe ace").

-În registrul familiar
al limbii engleze vorbită la ora actuală, interjecţii precum: 'um' şi 'ah' au fost verbalizate, întregind seria numeroaselor variante
recente pentru 'hemming and hawing'.
Astfel, despre o persoană care are
ezitări/ bâlbe/ sau întreruperi dese
în vorbire se spune că: 'is umming and ahing', ori ceea ce noi
redăm, în propriul registru informal/ popular de limbaj, prin: "se îîie".

-'Hem' este definit de către
Dicţionarul Oxford al limbii engleze (OED) astfel: "a emite un sunet ca o tuse
scurtă, în scopul de a avertiza cu privire la… sau de a semnala ceva"; "a-şi drege glasul"; "a
se bâlbâi sau a ezita în vorbire";
"a-şi exprima dezacordul cu privire
la cele afirmate de interlocutor printr-un tuşit convenţional/ artificial sau factíce".

-Acelaşi
dicţionar îi atribuie termenului 'haw'
accepţia de: "termen corespunzător unui sunet care marchează o pauză sau o ezitare în vorbire"…ceea ce
indică, foarte clar, relaţia de "rudenie" apropiată dintre cele două
cuvinte.

-Se află, de
altfel, în uz mai multe variante ale ambilor termeni. Pentru 'hem' există, deci, versiunile cu
valenţe onomatopeice: 'hum',
'ahem' şi, mai recent: 'erm', ...în timp ce 'haw' se redă şi prin: 'ha', 'er', respectiv 'hawke' -termen care sugerează tuşitul gutural-. După cum există şi un număr
semnificativ de permutări ale acestor forme alternative, şi care au fost identificate,
în texte actuale, drept variante ale binomului idiomatic: 'hem and haw':

• 'Hum
  and ha' sau 'Hum and haw';
• 'Ooh-and-ah';
• antemenţionata: 'Um and ah';
• 'Hem
  and hawke', ş.a.m.d.

-Prima versiune
a expresiei, echivalentă, ca semnificaţie, celei din uzanţa actuală, a fost
identificată în paginile unei cărţi scrisă în limba engleză –în pofida titlului francez-, un îndrumar
lexico-gramatical pentru aceia dintre englezi doritori de a învăţa limba
franceză: 'Lesclarcissement de la
langue francoyse'('Clarificarea
limbii franceze'). Autorul acestei cărţi, publicată în anul 1530, la Londra
şi considerată, îndeobşte, a fi prima gramatică a limbii franceze este John Palsgrave /c.1485-1554/, preot la
curtea Regelui Henric al VIII-lea şi unul dintre institutorii Casei Regale, iar
fragmentul de referinţă este:

• 'He hummeth and haeth and wyll nat come out withall.'
• = 'Gângăveşte şi bălmăjeşte, fără a izbuti să spună pe de-a-ntregul ce
  gândeşte'.

-Sintagma
idiomatică 'hem and haw' a
"traversat oceanul" şi a început să fie întrebuinţată de către
vorbitorii americani spre sfârşitul secolului al 19-lea. În Marea Britanie, cea
mai comună variantă ortografică a acesteia pare a fi, însă: 'hum and haw'.