Paradoxul plasticului. Materialul fără de care nu mai putem trăi și care ne obligă să ne schimbăm mentalitatea

Plasticul este peste tot în viețile noastre, de la obiectele banale pe care le folosim zilnic până la soluții esențiale pentru sănătate, energie și tehnologie.

Dar cum am ajuns să vorbim despre plastic mai ales ca despre o problemă și mai puțin ca despre un material revoluționar? Ștefana Ciumpiliac, Business Manager pentru Orientul Mijlociu și India în cadrul Shell Catalysts & Technologies, Dubai, Emiratele Arabe Unite face o incursiune în istoria plasticului, discută rolul său actual și soluțiile posibile pentru viitor dar pledează și pentru responsabilitate comună.

În epoca „paradoxului plasticului” - indispensabil dar, în același timp, și problematic (dacă nu este gestionat responsabil) - este nevoie de o schimbare de abordare și de perspectivă. Iar ceea ce ar putea schimba radical această perspectivă este reciclarea. „Dacă ne uităm la reciclare, plasticul devine resursă, nu gunoi”. Problema apare nu atunci când folosim plasticul, ci când îl tratăm ca deșeu. „Ar trebui să avem o poziție echilibrată și să nu privim plasticul doar prin prisma poluării”, spune Ștefana Ciumpiliac.

Iar această schimbare de înțelegere începe cu informarea. ”Primul pas este informarea: să înțelegem ce tipuri de plastic există pentru a face alegeri mai corecte. Este responsabilitatea utilizatorului, dar și a celor care produc plasticul.”

Pentru că, realitatea este că „în ziua de azi, fără plastic, nu am putea trăi prea bine.” De la tehnologie și haine și până la transport și ambalaje alimentare, plasticul a devenit indispensabil. „De la telefonul pe care îl avem în buzunar, hainele pe care le purtăm, mijloacele de transport, ambalajele alimentare, totul are nevoie în prezent de plastic.” Mai mult, absența plasticului ar genera alte probleme majore: ”risipa alimentară ar crește enorm dacă n-am avea aceste ambalaje de plastic, iar risipa alimentară contribuie până la 10% din emisiile globale.”

Un alt aspect mai puțin discutat este rolul plasticului în combaterea schimbărilor climatice. „O mașină electrică poate conține între 150 și 200 de kilograme de plastic.” La fel se întâmplă și în domeniul energiei regenerabile: ”panourile solare folosesc straturi protectoare bazate pe plastic. Dacă nu am avea plastic, tranziția energetică ar fi indirect afectată.”

Medicina modernă este, la rândul ei, dependentă de acest material. „Majoritatea dispozitivelor medicale pe care le folosim astăzi conțin plastic. O mare parte din medicina modernă nu ar exista fără el.”

Cu alte cuvinte, plasticul este ”eroul” discret al vieții moderne.

Una dintre marile mize ale viitorului este regândirea plasticului încă din faza de producție, adică proiectarea lui pentru a fi reciclat. „Abia recent a devenit evident că trebuie să ne gândim cum îl refolosim după ce a fost utilizat.

În toată această discuție despre rolul plasticului și nevoie de a reduce poluarea cu plastic, educația joacă un rol esențial, mai spune Ștefana Ciumpiliac. „Pentru mine, informarea și educarea sunt cheia, iar educarea poate începe de la vârste foarte fragede. În Olanda, copiii la vârste destul de fragede sunt învățați despre reciclare și sunt destul de stricți cu felul în care aplică asta, fac și practică în sensul acesta, merg în excursii să colecteze deșeuri...Deci, un prim pas, cred că este educarea de la vârste fragede. Iar pentru adulți - informarea și educarea în direcția asta, să știm că putem face ceva. Putemreutiliza, putem recicla eficient și putem și reduce consumul de plastic.”

Istoria plasticului vine cumva să-i confirme paradoxul: un material poluant s-a născut din dorința de a proteja resursele: a apărut ca alternativă la materiale naturale rare. „Povestea plasticului a început în secolul al XIX-lea din dorința de a proteja resursele naturale.

Era nevoie de alternative la, nu o să credeți!, la fildeș, la carapacea de broască țestoasă și la alte materiale scumpe și cumva greu de găsit.Asta se întâmpla în Anglia, în perioada industrială.Atunci au fost primele încercări de a găsi un material alternativ, dar momentul care schimbă totul este undeva la începutul anilor 1900, în America, unde chimistul american de origine belgiană Leo Baekeland creează bachelitul, care este primul material 100% sintetic, rezistent la temperatură, ușor de produs în masă. Și acesta a fost punctul care, să spunem, oficial a dat startul ”erei” plasticului modern.

Explozia adevărată a plasticului vine abia în timpul celui de-al doilea război mondial, când plasticul devine, dacă vreți, un material strategic, pentru că materialele sau cauciucurile naturale nu erau disponibile în cantitățile în care erau necesare, metalul era tot redirecționat către industria de armament....Deci lumea avea nevoie de materiale ușoare, ieftine, ușor de fabricat și astfel plasticul devine din nou ”eroul poveștii”.

Nailonul a fost folosit pentru parașute, pentru echipamente de protecție, pentru uniforme.În timpul războiului, liniile de producție, deci scalarea procesului a crescut incredibil din nevoia de a sprijinii industria războiului la momentul acela.

Dar după război, e interesant că producția nu se oprește, deci liniile acestea de fabricație rămân deschise, din fabricile militare, produsele se mută în casele oamenilor, aceștia au ajuns atunci să aibă acces la produse electrocasnice, aparate electrice, și la prețuri mult mai accesibile. Plasticul și-a creat astfel loc în casele oamenilor și a devenit încet materialul de care foarte multe lucruri din gospodărie au început să depindă (...).

Totul s-a democratizat după război din punct de vedere al plasticului.Îl vedem peste tot, în supermarketuri, în industria auto, care începe să folosească plastic pentru bordul mașinilor, în piese și în diverse componente. Cumva,a fost așa... un material minune!E ușor, e ieftin, poate fi colorat în diverse feluri, este ușor de modelat.

Ne face viața nu doar mai modernă, dar cumva redefinește accesul la o viață mai confortabilă.”

În final, Ștefana Ciumpiliac atrage atenția asupra impactului pe termen lung al alegerilor noastre zilnice. „O sticlă de plastic folosită câteva minute își lasă amprenta în mediu pentru sute de ani.

Schimbarea nu este ușoară, dar este posibilă. „Nu este imposibil, dar e nevoie ca mai mulți actori să lucreze împreună.”

Înțelegerea drumului de la petrol la plastic și a impactului său real ne poate ajuta să-l folosim cu mai multă responsabilitate – poate primul pas spre rezolvarea ”paradoxului plasticului”. De aceea contează fiecare gest.

Din poziția sa de Business Manager pentru Orientul Mijlociu și India în cadrul Shell Catalysts & Technologies (Dubai), Ștefana Ciumpiliac ”colaborează îndeaproape cu rafinării și complexe petrochimice din regiune, pentru a dezvolta soluții care îmbunătățesc eficiența energetică și sprijină tranziția către tehnologii mai curate.

Și-a început parcursul în Shell în 2012, ca intern, în perioada în care urma un doctorat profesional în inginerie la Eindhoven University of Technology in Olanda. De atunci, a avut roluri atât tehnice, cât și comerciale, ceea ce i-a oferit o imagine completă asupra modului în care industria energiei evoluează și se reinventează. Este cunoscută pentru modul în care construiește colaborări autentice cu partenerii din industrie și pentru implicarea în proiecte care pun accent pe inovație, sustenabilitate și reducerea emisiilor.

Este absolventă a Facultății de Inginerie Chimică „Polizu” din București”. (CV Ștefana Ciumpiliac).