Tandemul psiholog-psihiatru. De ce tratamentul sănătății mintale nu este „ori–ori”, ci „împreună”

Cât de „uman” este perceput medicul psihiatru și de ce unii pacienți preferă terapia, în timp ce alții cer exclusiv tratament medicamentos?

Fără să fie unul simplu sau ușor de dat, răspunsul îl oferă Lia Șchiopu, medic primar psihiatru la Spitalul de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" și psihiatru colaborator ALIAT pentru Sănătate Mintală, invitată la Știința 360, în interviul realizat de Corina Negrea.

Pacienții vin cu așteptări foarte diferite, uneori chiar opuse. Unii își doresc pastilele ca soluție rapidă, alții le evită complet, din teama de dependență sau de efecte adverse.

„Sunt persoane care vin și solicită tratament medicamentos, că nu au încredere în ședințele de terapie, simt că nu îi ajută, și sunt exact și extrema opusă, în care vin și spun că eu nu vreau să iau medicamente”.

În practica uzuală actuală, însă, lucrurile nu se exclud. Psihiatria și psihoterapia funcționează tot mai des ca un sistem integrat, adaptat fiecărui caz în parte.

„Prima evaluare e făcută de către medicul psihiatru, ulterior se recomandă, sau nu, ședințele de terapie, în funcție de ce se decelează la prima evaluare”.

Atât terapia, cât și tratamentul psihiatric presupun, însă, răbdare și monitorizare. „Efectele terapiei se văd în timp. Și când zic că se văd în timp, mă refer la o perioadă de minim 3–4 luni, poate chiar mai mult”, spune psihiatra Lia Șchiopu.

În spitalele de psihiatrie, unde internările sunt de scurtă durată și vizează mai ales cazurile acute, continuitatea terapiei este dificil de menținut. „Internăm cazurile acute, care încercăm să le soluționăm într-o perioadă cât mai rapidă”. După externare, majoritatea pacienților își continuă parcursul psihologic în regim ambulatoriu, iar aici apare uneori ruptura dintre așteptări și realitate.

Un subiect care revine constant în discuțiile despre psihiatrie este teama de dependență. Lia Șchiopu explică diferențele esențiale dintre clasele de medicamente și modul în care acestea trebuie administrate. „E vorba de clasa benzodiazepinelor… care, administrate o perioadă foarte lungă de timp, pot da dependență. E vorba de clasa benzodiazepinelor: diazepam, xanax și așa mai departe, care, administrate o perioadă foarte lungă de timp, pot da dependență. La nivel cerebral se leagă exact de aceiași receptori de care se leagă și alcoolul. De aici e efectul anxiolitic al alcoolului și acestea pot da dependență, iar sevrajele se manifestă identic cu sevrajele date de consumul de alcool.

Aceste medicamente, explică ea, nu sunt destinate utilizării pe termen lung. „În mod normal, n-ar trebui să fie recomandate pe o perioadă mai lungă de-o lună de zile”.

Problemele apar atunci când administrarea devine zilnică și necontrolată: „Dacă ajungem la o administrare zilnică, automat ajungem la o toleranță… și pacientul are tendința de a apela din nou și din nou la benzodiazepine”.

Realitate din domeniul bolilor mintale este că nu există soluții rapide, nici un drum liniar. Este un proces care presupune colaborare, timp, ajustări și, mai ales, încredere. Schimbarea nu este întotdeauna spectaculoasă, dar este reală: „Nu este ca și cum am administrat un analgezic și în 15 minute vedem rezultatele”, concluzionează Lia Șchiopu.