DOCUMENTAR: 50 de ani de la moartea scriitorului Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, poet, prozator și gazetar, s-a născut la București, la 21 mai 1880. Tatăl său, Nicolae Theodorescu, originar din Cărbunești-Gorj, a fost arendaș, apoi funcționar la banca din Pitești, conform ''Dicționarului general al literaturii române'', editat sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2004). Identitatea mamei scriitorului este până azi controversată.

A urmat cursurile școlii primare la ''Petrache Poenaru'' (1887-1891), apoi gimnaziul clasic, la ''Cantemir Vodă'' (1891-1896), după care va pregăti liceul în particular, trecând ultimele examene, pentru clasele a șasea și a șaptea, în 1905, în cadrul Institutului ''Clinciu și Popa'' din București.

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion N. Theodorescu) a debutat în 1896 în revista lui Al. Macedonski ''Liga ortodoxă'' cu poezia ''Tatălui meu'', semnând Ion Theo. Este perioada în care îl cunoaște și se împrietenește cu Grigore Pișculescu (Gala Galaction), iar prietenia cu acesta va dura toată viața.

A colaborat în anii 1897-1899 la ''Revista modernă'' și la ''Viața nouă'', cu poezii și proză scurtă, începând să folosească pseudonimul Tudor Arghezi. În 1904 scoate, împreună cu V. Demetrius, revista ''Linia dreaptă'', unde publică o parte din ciclul ''Agate negre'', nuvela ''Lotar'', precum și manifestul poetic ''Vers și poezie''.

În februarie 1900, ''nevoia unui refugiu în fața privațiunilor cotidiene, aspirații spirituale și artistice (..) îl fac să intre în cinul călugăresc'' (''Dicționarul general al literaturii române'', Ed. Univers Enciclopedic, București, 2004). După o ucenicie la mânăstirea Cernica, îmbracă haina monahală, devenind călugărul Iosif, iar mai târziu este hirotonisit diacon și adus la Mitropolie ca secretar. În 1905 își dă demisia din slujba de diacon. Pleacă în Franța, unde, din legătura cu profesoara Constanța Zissu, se naște în 1905 primul său fiu, Eliazar (viitorul artist fotograf Elie Lothar), conform ''Dicționarului scriitorilor români'' (Editura Fundației Culturale Române, București, 1995). Între 1906-1910 a trăit în Elveția, unde a audiat cursuri la Universitatea din Geneva, a frecventat asiduu bibliotecile, practicând, totodată, diverse meserii.

Interior din Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor din București (15 mai 1974)

În 1910 N.D. Cocea îi publică în ''Viața socială'' ''Rugă de seară'' precum și câteva piese din ''Agate negre''. În același an Tudor Arghezi revine în țară în 1910 și începe colaborarea la ''Facla'', ''Viața Românească'', ''Rampa'' ș.a. cu versuri, pamflete, polemici. A condus, alături de Gala Galaction, revista ''Cronica'' (1915-1916).

În 1916, s-a căsătorit cu Paraschiva Burda, originară din Bucovina, cu care a avut doi copii: Domnica (Mitzura) și Iosif (Baruțu).

În timpul Primului Război Mondial a rămas în capitala ocupată de armata germană și a publicat articole politice în ''Gazeta Bucureștilor'', colaborând, de asemenea, la publicațiile ''Scena'' și ''Renașterea''. Ca urmare a articolelor în care se pronunțase în favoarea neutralității României în Primul Război Mondial, este condamnat în procesul intentat ziariștilor colaboraționiști, din 1918, și întemnițat la închisoarea Văcărești, fiind grațiat în 1919, prin intervenția lui Nicolae Iorga.

Din 1922 până în 1924 a condus revista ''Cugetul românesc'', apoi ziarul ''Națiunea'' (1923), unde a publicat ''Amintirile ierodiaconului Iosif''. Colaborează, totodată, la publicațiile "Viața românească", "Adevărul literar și artistic" , "Rampa", "Contimporanul", ''Făclia'', ''Gândirea'', ''Clipa'', ''Clopotul'', ''Lumea'', ''Ramuri'', ''Viața literară'' ș.a.

Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor din București (21 mai 1995)

În 1926, cumpără un teren pe dealul Mărțișorului, aproape de închisoarea Văcărești, unde începe să sădească pomi fructiferi și viță-de-vie și unde va construi, pe parcursul mai multor ani, celebra casă ''Mărțișor'' (după planuri întocmite chiar de către poet), cu anexe și o tipografie unde Arghezi intenționa să-și publice întreaga operă. Se mută cu familia la ''Mărțișor'' în 1930.

La vârsta de 47 de ani, în 1927, Tudor Arghezi își publică primul volum de versuri, ''Cuvinte potrivite'' (Premiul Societății Scriitorilor din România, 1927). Apariția acestuia, primit cu elogii de criticii din acea perioadă, a marcat consacrarea poetului, până atunci cunoscut mai mult în medii literare restrânse.

Un an mai târziu începe să editeze, într-o concepție grafică originală, ''Bilete de papagal'' (1928-1929; 1930; 1937-1938; 1945), unde a lansat câțiva poeți tineri de valoare. Debutul în proză are loc în 1929, când apare volumul ''Icoane de lemn''. În 1931, apare volumul ''Flori de mucigai'' (1931). Apar, în continuare, noi volume de proză: ''Cartea cu jucării'' (1931), ''Tablete din Țara lui Kuty'' (1933), ''Cimitirul Buna-Vestire'' (1936) etc.Amintim, de asemenea, volumele de versuri ''Cărticică de seară'' (1935) și ''Hore'' (1939), precum și ''edițiile definitive'' de ''Versuri'' (1936; 1940; 1943). În 1934, i s-a acordat Premiul Național pentru Poezie, alături de George Bacovia.

Interior din Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor din București (15 mai 1974)

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a deținut rubrica ''Bilete de papagal'' din ziarul ''Informația zilei'', unde a publicat, în septembrie 1943, celebrul pamflet ''Baroane!'', ''care lovea, abia voalat, în Manfred von Killinger, reprezentantul lui Hitler la București'' (''Dicționarul general al literaturii române''). Pentru publicarea acestui pamflet a fost arestat și apoi internat în lagărul de la Târgu Jiu (1943-1944). În 1945 a fost distins, din nou, cu Premiul Național pentru Poezie. După 1945, a început o febrilă activitate publicistică la ''Adevărul'' (unde colaborează cu ''Tablete'', 1946-1947), ''Jurnalul de dimineață'' ș.a., iar în 1946 a fost distins cu Premiul Național pentru Literatură.

Devine ținta unor atacuri în presa vremii, pornindu-se de la unele dintre articolele sale, precum și de la poeziile din ''Una sută una poeme'' (1947), apoi opera sa literară este pusă sub interdicție. Tipografia de la ''Mărțișor'' i-a fost confiscată în 1948, iar pentru familia poetului au urmat ani grei. În această perioadă, Tudor Arghezi a tradus din limba rusă (între altele, ''Suflete moarte'' de Gogol), iar din limba franceză — ''În floarea vieții'' de Anatole France.

În 1954, îi apare volumul de versuri pentru copii ''Prisaca''. De acum vor fi reluate și colaborările la principalele reviste literare și în presa centrală.

Anul 1955 aduce semnele acceptării scriitorului de către oficialități (''Dicționarul general al literaturii române''). Devine membru titular al Academiei Române la 2 iulie 1955, iar în 1957 este ales și în Marea Adunare Națională. Avea să fie sărbătorit ca poet național la împlinirea vârstei de 80, și respectiv 85 de ani.

O ediție bibliografică ''Versuri'' este publicată în 1959, pentru ca un an mai târziu să apară volumul ''Tablete de cronicar'', iar în 1961 volumul "Cu bastonul prin București". Din 1962 a început editarea integrală a operei sale, proiectată în 61 de volume. Ultimele plachete ale poetului au înmănuncheat stiluri inedite: ''Frunze'' (1961), ''Poeme noi'' (1963), ''Cadențe'' (1964), ''Ritmuri'' (1966), ''Noaptea'' (1967).

În 1965 Universitatea din Viena i-a acordat Premiul ''Herder'' și în același an a fost ales membru al Academiei Sârbe de Științe și Litere.

Poetul a donat statului, în 1966, întreaga proprietate a ''Mărțișorului'', cu condiția ca aceasta să devină, după moartea sa, Casă memorială. În iunie 1974, ''Mărțișorul'' a devenit Casă memorială patronată de Muzeul Literaturii Române. ''MĂRȚIȘORUL e patria literaturii mele. De acolo au ieșit CUVINTELE POTRIVITE și toate scrierile adunate acuma într-o mulțime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie... Pentru mine, Mărțișorul e un lucru de neuitat. Cred că acolo mi s-a plămădit cerneala și mi-a înviat oarecum condeiul'', mărturisea Tudor Arghezi.

Lumea copilăriei și deopotrivă lumea animalelor au ocupat un loc distinct în opera lui Arghezi (''Cartea cu jucării'', ''Cântec de adormit Mitzura'', ''Mărțișoare'', ''Prisaca'', ''Zdreanță'', etc).

Tudor Arghezi s-a stins din viață la 14 iulie 1967, la puțin timp după moartea soției sale Paraschiva (1966), fiind înmormântat, alături de aceasta, în grădina casei din ''Mărțișor''.

În anul 2000 a început editarea operei complete a scriitorului Tudor Arghezi în colecția ''Opere fundamentale'', coordonată de Fundația pentru Știință și Artă și Editura Univers Enciclopedic, la care, se alătură, din 2003, Editura Academiei Române.

AGERPRES