Ascultă Radio România Cultural Live

Editura Arthur prezintă: Trofeul Arthur. Concurs de literatură pentru copii

17 August 2018, 11:35

Dacă scrii literatură pentru copii, poți fi publicat la Editura Arthur! Acesta este mesajul pe care din 2012 îl transmitem autorilor în fiecare an. Trofeul Arthur a ajuns la ediția a VII-a și continuă să-i atragă atât pe scriitorii consacrați, cât și pe cât și pe cei care n-au publicat niciodată, dar vor să încerce pentru că au ceva de spus.

Se împlinesc în curând zece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Încet-încet, pe rafturile bibliotecilor noastre și-au găsit un loc clasici precum Lewis Carrol, Michael Ende, Selma Lagerlöf, Astrid Lindgren, A.A. Milne, Maurice Sendak, Dr. Seuss, Margaret Wise Brown, dar și autori din zilele noastre ca Shaun Tan, Mo Willems, Peter Brown, Kobi Yamada, Michelle Cuevas și mulți, mulți alții.

În același timp, am publicat câteva ediții frumoase din Tudor Arghezi, Marin Sorescu, Gellu Naum, ilustrate de artiști contemporani (Ileana Surducan, Ágnes Keszeg, Irina Dobrescu, Dan Ungureanu), am încercat să găsim și alți scriitori români pentru copii, dar s-a dovedit că nu e simplu deloc. La noi nu a existat această tradiție, literatura pentru copii a fost (și poate mai este) considerată un gen minor. Știm că în vremea comunismului unii scriitori au publicat cărți pentru copii în perioadele în care erau interziși de cenzură, pentru a-și câștiga traiul. Pe de altă parte, puțini părinți credeau că are rost să le citești copiilor înainte de vârsta de 5-6 ani. Astfel, deși în vremea comunismului au apărut multe cărți pentru copii (majoritatea traduceri), albumele, cărțile ilustrate pentru 0-7 ani erau foarte puține.

Și atunci ne-am gândit să le cerem noi să scrie. Așadar, în 2012 am lansat Trofeul Arthur, sperând să-i atragem să scrie pentru copii atât pe autorii serioși, pentru oameni mari, cât și pe cei care n-au publicat niciodată, dar vor să se joace și au ceva de spus.

Am ajuns la ediția a VII-a a concursului de literatură pentru copii Trofeul Arthur și credem că am început să schimbăm câte ceva. Autori pentru oameni mari, dar și cei care scriseseră deja câteva cărți pentru copii au intrat în joc, i-am premiat și i-am publicat. Astfel, Florin Bican a fost câștigătorul Marelui Premiu la prima ediție a concursului, cu volumul Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc, Adina Popescu a câștigat Marele Premiu la ediția a II-a, cu volumul O istorie recentă a Țării Vampirilor. Cartea pricoliciului, Gabriel H. Decuble – Marele Premiu la ediția a IV-a, cu volumul Cei trei măgăruși și cartea fermecată,Lavinia Braniște – Premiul pentru secțiunea 0-7 ani, la ediția a III-a,cu volumul Rostogol merge acasă,Laura Grünberg – Premiul pentru secțiunea Proză scurtă, la ediția I, cu volumul Să creştem mici.

Ne-am bucurat să găsim texte foarte bune ale unor autori care au scris pentru prima oară chiar pentru acest concurs sau poate acest concurs a fost prima ocazie de a-și face cunoscute textele pe care le păstrau în sertar. Astfel, am reușit să impunem scriitori ca Alis Popa (Aventurile piratului Ket, Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a III-a), Ana Rotea(Dosarul Popcorn,Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a IV-a),Raluca Poenaru (Pericol, Marele Premiu, ediția a V-a), Cornel Vlaiconi(DomnulPapuzek,Premiul pentru secțiunea 8-14 ani, ediția a V-a).

Deocamdată, printre cărțile premiate și publicate, avem doar două scrise și ilustrate de același autor: Irina Dobrescu, Lupul jucător de poker (Marele Premiu, ediția a II-a); Corina Dascălu, Alfred, un monstru mult prea simplu (Premiul pentru secțiunea 0-7 ani, ediția a V-a), dar sperăm să descoperim cât mai multe.

Unele cărți stau deja la baza unor serii foarte iubite de copii (seria Rostogol de Lavinia Braniște, seria Popcorn de Ana Rotea), iar pentru altele copiii ne cer o continuare.

Căutați în librării cărțile noastre, uitați-vă pe site-ul editurii, citiți textele, priviți ilustrațiile. Și dacă vreți să ajungeți în colecția Scriitori români la Arthur, înscrieți-vă la concurs la adresa concurs@editura-art.ro până pe data de 14 noiembrie 2018!

Ioana Pârvulescu: „Literatura e și o chestiune de curaj. Când publici e ca și cum ai invita pe toată lumea să năvălească în casa ta”
Literatură 08 Martie 2026, 10:27

Ioana Pârvulescu: „Literatura e și o chestiune de curaj. Când publici e ca și cum ai invita pe toată lumea să năvălească în casa ta”

Anca Mateescu  stă de vorbă, la  Revista Literară Radio , cu scriitoarea  Ioana Pârvulescu . Pornind de...

Ioana Pârvulescu: „Literatura e și o chestiune de curaj. Când publici e ca și cum ai invita pe toată lumea să năvălească în casa ta”
Ioan Stanomir: „Scriitorul se naște și moare în momentul elaborării textului. El nu există în afara textului”
Literatură 08 Martie 2026, 10:10

Ioan Stanomir: „Scriitorul se naște și moare în momentul elaborării textului. El nu există în afara textului”

Scriitorul și profesorul  Ioan Stanomir  a publicat recent la  Editura Humanitas  volumul  Mama....

Ioan Stanomir: „Scriitorul se naște și moare în momentul elaborării textului. El nu există în afara textului”
Romancierul portughez Antonio Lobo Antunes a murit la vârsta de 83 de ani
Literatură 05 Martie 2026, 12:46

Romancierul portughez Antonio Lobo Antunes a murit la vârsta de 83 de ani

Romancierul portughez António Lobo Antunes , unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii contemporane de...

Romancierul portughez Antonio Lobo Antunes a murit la vârsta de 83 de ani
Lea Ypi își lansează cea mai recentă carte la București
Literatură 04 Martie 2026, 19:20

Lea Ypi își lansează cea mai recentă carte la București

Luna aceasta,  Lea Ypi , vocea care a captivat lumea cu povestea sfârșitului istoriei,  vine la...

Lea Ypi își lansează cea mai recentă carte la București
Lansare de carte la Librăria Humanitas Cișmigiu: „Înțelepciunea japoneză a celor patru anotimpuri”, de Natalie Leon
Literatură 04 Martie 2026, 12:01

Lansare de carte la Librăria Humanitas Cișmigiu: „Înțelepciunea japoneză a celor patru anotimpuri”, de Natalie Leon

Volumul „Înțelepciunea japoneză a celor patru anotimpuri” , semnat de Natalie Leon , va fi lansat luni, 9...

Lansare de carte la Librăria Humanitas Cișmigiu: „Înțelepciunea japoneză a celor patru anotimpuri”, de Natalie Leon
Lecturile perfecte pentru luna martie, cu eroine puternice și crime spectaculoase
Literatură 03 Martie 2026, 12:13

Lecturile perfecte pentru luna martie, cu eroine puternice și crime spectaculoase

Martie este, prin tradiție, luna dedicată femeilor – un moment de reflecție, celebrare și redescoperire a vocilor...

Lecturile perfecte pentru luna martie, cu eroine puternice și crime spectaculoase
Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie
Literatură 02 Martie 2026, 09:00

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie

Linia autoarelor ajunge la a treia ediție și își continuă traseul început în urmă cu doi ani – acela...

Linia autoarelor – ediția a III-a. Literatură scrisă de femei și citită la telefon în perioada 1-8 martie
Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022,  în centrul unui eveniment la București
Literatură 26 Februarie 2026, 10:11

Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, în centrul unui eveniment la București

Săptămâna viitoare,  joi, 5 martie , începând cu  ora 18.00 , la  Institutul Francez din...

Literatura lui Annie Ernaux, laureata Nobelului literar din 2022, în centrul unui eveniment la București
Ascultă live

Ascultă live

09:00 - 11:00
Orașul vorbește
Ascultă live Radio România Cultural
10:10 - 13:00
PRIETENII DE LA RADIO
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
10:15 - 11:00
PANORAMIC PUNCT RO (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
10:00 - 11:00
VREM SĂ ȘTII
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
10:00 - 11:00
De 10X România
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
10:00 - 11:00
De zece ori Romania
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
10:00 - 11:00
De 10x ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Reșița
10:00 - 11:00
DE 10X ROMÂNIA - multiplex Radio România Regional
Ascultă live Radio România Tg Mureș
10:00 - 11:00
De zece ori România
Ascultă live Radio România Timișoara FM
09:03 - 11:00
Din suflet pentru tine
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri