Principatele Române la mijloc de secol XIX. Invitat, acad, Georgeta Fiitti

„Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,,,”

Am început scurta prezentare a emisiunii din această seară, citând două dintre versurile Imnului Național. Așadar, invităm „mărețele umbre” ale trecutului să își privească strănepoții. Dar noi cum ne uităm la străbunicii noștri? Credem că este o întrebare fundamentală pe care suntem aproape obligați să ne-o punem fiecare dintre noi. Ei nu cred că ne cer să-i adulăm; ci cred că ar fi fericiți să vadă că le folosim numele în fraze goale, patriotarde; cred că ar fi mulțumiți să ne amintim de ei cu luminile și umbrele existenței lor, construind un prezent la care urmașii noștri să poată privi cu respect.

Vom vorbi în cele 50 de minute ale emisiunii despre momentul Unirii de la 1859, despre contextul politic, despre personalitățile cărora li se datorează această izbândă națională, și despre recunoștință, respect, solidaritate, calități pe care le vom căuta la românii de atunci, dar și de acum. În prima parte a discuției noastre vom evoca figura aproape uitată a ultimului domnitor al Moldovei, unionistul Grigore Alexandru Ghica. Meritele sale sunt incontestabile. În cele două perioade de domnie, a sprijinit mișcarea unionistă de la Iași și București, a inițiat reforme, în mare parte continuate în vremea lui Cuza. Printre ele, se numără abolirea robiei țiganilor în 1855. Părăsit de prieteni, sărac și bolnav, s-a stins la Paris în 1857, înainte de a vedea unirea pentru care lucrase. Va fi un prilej să vorbim despre prietenie, ingratitudine, recunoștință, calcul politic, și indiferență.

În această seară, vom reveni la evocarea personalității Domnitorului Unirii nu doar pentru că în noaptea de 10/11 februarie se împlinesc 160 de ani de la abdicarea sa, ci și pentru că, în opinia noastră, Vodă Cuza încă așteaptă o dreaptă încadrare în cartea de istorie a neamului.

„Cât ar fi români pe lume,

Cât ar fi pe cer un soare,

A lui Cuza mare nume!

Să fiți siguri că nu moare!"

Vom evoca pe scurt faptele sale mari: prin el s-a realizat Unirea Principatelor, și astfel, pe harta Europei a apărut un nou stat pentru modernizarea căruia trebuia făcut totul. Ajutat de sfetnici luminați, Vodă a purces la reforme. Între ele se numără secularizarea averilor mănăstirești și elaborarea unor legi fundamentale (cea rurală, codurile civil și penal, a educației, etc.). Treptat, însă, Cuza s-a îndepărtat de vechii săi colaboratori, a devenit bănuitor și a dovedit o slăbiciune unanim condamnată față de camarilla pusă pe înavuțire. Așa se face că nu „faptele lui mari” cum scrie Kogălniceanu, ci greșelile săvârșite au determinat abdicarea în noaptea de 10/11 februarie 1866 și apoi exilul.

În încheierea acestei succinte prezentări a emisiunii, vom cita o înțeleaptă frază ce îi aparține lui Ion Ghica: „Istoria românilor ne arată că unirea a fost totdeauna țelul cel mai dorit al lor”. Ori de câte ori viitorul a surâs României, fiii ei nu au lipsit să aspire la unire”.

Fiți alături de noi!