A predat educație medicală și cursuri de prim ajutor în cadrul ONG ului Medigate, a câștigat Premiul pentru inovație medicala în cadrul congresului Asociatiei Europene de Management al Sănătății, European Health Management Association, EHMA (https://ehma.org/) din Budapesta în 2018.
Din 2019 până in 2021 a lucrat în Spitalul universitar din Lund, Suedia, iar odată cu pandemia a venit în țară (la începutul anului 2021).
Gabriel Preda, dr.ing, Data scientist în cadrul unei companii de software din România.
După un doctorat în computational electromagnetics (modelare numerică a problemelor de camp electromagnetic), în urmă cu 20 de ani, lucrează în cercetare în Japonia, aplicând tehnici de Machine Learning în control nedistructiv.
Continuă în cercetare aplicată și dezvoltare software în industrie, tot în Japonia.
După întoarcerea în România (2005), fondează două companii de tehnologie, predă la Politehnica din Bucuresti și are roluri de management în dezvoltare software.
În urmă cu câțiva ani, a început să activeze în Data Science, fiind în prezent Principal Data Scientist la Endava.