Texte şi pretexte: La pas prin Bucureşti. Pe Calea Moşilor, către Obor Invitatul ediţiei este jurnalistul şi scriitorul Răzvan Dolea
28 November 2020
Mamma Mia! regizat de Phillida Lloyd- este duminică la Cine-Fascinație
28 November 2020

REConCHILLiant cu Daniela Rei Vișan și invitații săi

Sâmbătă 28 noiembrie 2020 de la ora 14,30 vă propunem la Radio România Cultural câteva subiecte cu impact semnificativ asupra populației României. Vom continua să vă prezentăm câteva informații despre diabetul zaharat- așa cum v-am promis deja- și vom începe un scurt serial radiofonic despre sarcină și factorii de risc ce pun în pericol dezvotarea normală a fătului; de cele mai multe ori asocierea a mai multor factori de risc pe perioada sarcinii este strâns legată de nivelul educațional scăzut, de sărăcie, de probleme psihologice sau sociale ce își pun amprenta timp îndelungat asupra familiilor.

Vor fi alături de noi doamna doctor Corina Grigoriu medic primar obstetrică-ginecologie, doamna doctor Gabriela Mihăilescu medic primar neurolog și doamna doctor Daniela Goldstein medic primar endocrinolog.

România ocupă locul întâi în UE în ceea ce privește numărul mamelor adolescente. Conform statisticilor efectuate în ultimii ani, aproximativ 18.000 de nașteri sunt înregistrate anual în România la adolescente cu vârstă mai mică de 19 ani; 700 de adolescente devin mame la vârsta de 15 ani; aproximativ 13.000 de adolescente sunt la prima naștere, peste 3600 sunt la a doua , 700 fiind deja la a treia naștere . Maternitatea precoce este întâlnită mai ales în cadrul familiilor sărace, fără educație, peste 65% înregistrându-se în mediul rural. Se descriu concomitent creșterea riscului de naștere prematură, mortalitate infantilă ,abandon infantil, abandon școlar, risc ridicat de excluziune socială. Se estimează că 5 din 10 mame adolescente nu au fost la nici un control medical pe toată durata sarcinii, iar 7din 10 mame adolescente nu au cunoștințe elementare de planificare familială.

Lipsa de educație în rândul femeilor însărcinate este dublată adeseori de obiceiuri alimentare sau de vicii multiple, care afectează profund buna dezvoltare a fătului dar și sănătatea mamei .

Sâmbătă 28 noiembrie vom discuta cu doamna doctor Corina Grigoriu, Șef de lucrări la Universitate de Medicină și Farmacie Carol Davila din București despre impactul fumatului și al consumului de alcool sau de droguri asupra viitorului copil.

Conform statisticilor oficiale 30% din femei fumează în momentul în care descoperă faptul că sunt însărcinate și mai puțin de jumătate reușesc să se lase de fumat în în timpul sarcinii. O cincime din gravide fumează pe toată durata sarcinii, fără a ține cont de avertismentele medicilor privind impactul nicotinei asupra oragnismului fetal. Nicotina determină creșterea frecvenței cardiace , scăderea mișcărilor respiratorii, scăderea concentrației de oxigen din sângele fătului. Copilul are o greutate mai redusă, o sensibilitate crescută la infecții și un risc ridicat în ceea ce privește apariția unor anomalii congenitale cardiace, anomalii craniene, deficit de atenție, modificări cognitive și astm.

Trebuie precizat faptul că fumatul pasiv are efecte similare fumatului activ! Riscurile de a dezvolta afecțiunile menționate anterior sunt deci similare în cazul în care femeia gravidă este supusă fumatului pasiv la locul de muncă sau chiar în cadrul familiei.

În ceea ce privește consumul de alcool sau de droguri riscurile raportate de medici sunt ceva mai mari. Este descrisă dezlipirea de placentă cu perturbări importante în dezvoltarea fătului ce pot conduce la moartea intrauterină a acestuia sau la avort spontan. În cazul gravidelor cu un consum mediu de alcool (dar frecvent), după naștere se vor înregistra: întârziere în creștere, afecțiuni cardiace, dizabilități fizice sau psihice, memorie scăzută, dezvoltare emoțională și cognitivă precară. În cazul consumului ridicat de alcool sau de droguri poate să apară așa-numitul sindrom de sevraj al nou-născutului.

***

Așa cum v-am promis, vom continua să abordăm de-a lungul mai multor ediții ale emisiunii REConCHILLiant diverse aspecte legate de impactul diabetului asupra aparatului cardiovascular, osteotendinos, muscular și asupra sistemului nervos.

Una din cele mai temute complicații ale diabetului zaharat este reprezentată de apariția cardiopatiei ischemice cronice (CIC) și a infarctului miocardic acut. CIC apare de două-trei ori mai des la diabetici în comparație cu restul populației. În cazul infarctului miocardic acut( IMA) lucrurile stau și mai rău, înregistrându-se de 10 ori mai mulți pacienți cu diabet printre cei care au un accident coronarian ischemic major. În cazul diabetului există încă o particularitate ce înrăutațește prognosticul dar și posibilitate de monitorizare a bolii. Datorită afectării fibrelor nervoase vegetatice cardiace simptomele ce alertează de obicei pacientul au o intensitate neglijabilă; aceștia nu resimt durerea acută, puternică, caracteristică instalării unui infarct miocardic acut. De altfel chiar rata mortalității pacienților cu diabet după un IMA este de 25% în primul an după infarct.

Polineuropatia diabetică afectează fibrele nervoase vegetative la aproximativ 75% din persoanele cu diabet zaharat de tip 2 și la 55% din pacienții cu diabet zaharat de tip 1.

Simptomatologia este foarte diversă, fiind înregistrate modificări importante ale funcționării organelor interne. Datorită alterării fibrelor nervoase vegetative se constată modificări ale ritmului cardiac, hipotensiune ortostatică însoțită de amețeli, retenție de urină, modificări ale funcționării glandelor sudoripare, disfuncții erectile, gastropareză, modificări ale tranzitului intestinal.

Modificările la nivel ocular sunt de mai multe tipuri; este cunoscută afectarea retinei și a fundului de ochi; în ultimii ani este descrisă din ce în ce mai des alterarea vederii nocturne, cu dificultăți și riscuri majore pentru șoferii cu diabet, ne avertizează doamna doctor Gabriela Mihăilescu, Șef de lucrări la Universitate de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Electroneurografia este utilizată în diagnosticul polineuropatiei diabetice; consultul neurologic trebuie efectuat la minimum 5 ani în cazul diabetului zaharat de tip 2 ținut sub control și la un an în cazul diabetului zahart de tip 1.

Tratarea corectă a diabetului, dieta strictă, monitorizarea periodică a glicemiei dar mai ales a hemoglobinei glicozilate HbA1c pot întărzia instalarea complicațiilor menționate.

***

Am rugat-o pe doamna doctor Daniela Goldstein, medic primar endocrinolog să ne vorbească despre diabetul zaharat în contextul sindromului metabolic, afecțiune din ce în cea mai des înregistrată în ultima perioadă de timp.

Pe lângă simptomele clasice de diabet zaharat( poliurie, polifagie, polidipsie) pacienții respectivi au și obezitate- în special de tip abdominal, hipertensiune arterială, creșterea acidului uric în sânge până la instalarea gutei. Sedentarismul, consumul excesiv de bere, semipreparatele sau produse de tip fast-food reprezintă premisele instalării acestei afecțiuni.

Cu toții știm că obezitatea are o componentă psihologică și comportamentală importantă. Fără ameliorare acestor elemente, fără o colaborare apropiată între medic și pacient, sindromul metabolic este dificil de tratat subliniază doamna doctor Daniela Goldstein. Efortul fizic moderat de minimum 30 de minute pe zi ne ajută să controlăm mai ușor greutatea, tensiunea arterială și împiedică instalarea depresiei-verigă importantă în evoluția obezității. În cazul persoanelor cu diabet efortul fizic moderat contribuie la păstrarea în limite cât mai bune a glicemiei.O atenție deosebită trebuie acordată persoanelor cu diabet zaharat de tip 1 care ar fi bine să-și anticipeze durata și intensitate efortului fizic pentru a ajusta dozele de insulină.