Spectacolele săptămânii la Teatrul Roşu
6 February 2017
Gala filmului românesc pentru copii – prima ediție
6 February 2017

DOCUMENTAR: Rockerul Axl Rose împlinește 55 de ani

Axl Rose (William Bruce Rose), solist și membru fondator al trupei rock Guns N’ Roses, s-a născut la 6 februarie 1962, în Lafayette, Indiana, SUA. A fost atras de muzică de mic copil, iar la vârsta de cinci ani a început să cânte în corul bisericii împreună cu fratele vitreg și cu sora lui, sub numele Bailey Trio.

A urmat cursurile Jefferson High School, unde cânta în corul școlii. În adolescență a alcătuit prima sa trupă, numită Axl. Ulterior, a preluat numele acesteia ca prenume, spunându-și Axl Rose.

În 1982 s-a mutat în Los Angeles, California, luând hotărârea de a începe o carieră muzicală. S-a alăturat trupei Rapidfire, cu care a înregistrat un demo, în 1983. După destrămarea grupului, a intrat în trupa L.A. Guns, înainte de a alcătui, împreună cu prietenul său din copilărie Izzy Stradlin, trupa Hollywood Rose, conform site-ului www.thefamouspeople.com.

1985 a fost anul în care Axl Rose și fostul său coleg de trupă Tracii Guns au format Guns N’ Roses, prin unirea celor două grupuri care făceau parte: Hollywood Rose și L.A. Guns. Membrii Guns N’ Roses — solistul Axl Rose, chitariștii Slash și Izzy Stradlin, basistul Duff McKagan și bateristul Steven Adler — au debutat în ”The Troubadour”, Hollywood, urmând să cânte în cluburi din Los Angeles. Trupa a atras atenția mai multor case de discuri importante. Cu puțin timp înainte de a semna un contract cu Geffen Records, în 1986, solistul trupei și-a schimbat legal numele în acte, devenind oficial W. Axl Rose. Guns N’ Roses a lansat, în decembrie 1986, EP-ul ”Live ?!*@ Like a Suicide”, care cuprindea patru piese — ”Reckless Life”, ”Nice Boys”, ”Move to the City”, ”Mama Kin”.

Albumul de debut al trupei, ”Appetite for Destruction”, a fost lansat în 1987, devenind un succes uriaș. A intrat în topul celor mai bune albume ale anului și s-a vândut în peste un milion de exemplare numai în SUA. În 1988 au participat la festivalul Monsters of Rock din Anglia și au lansat albumul ”G N’ R Lies”, care a devenit extrem de cunoscut. Pe parcursul anului 1989, Guns N’ Roses a devenit una dintre trupele rock de frunte din lume. Axl Rose a apărut în acel an pe coperta revistei Rolling Stone.

 

În 1991, trupa a plecat într-un turneu de doi ani și jumătate — ”Use Your Illusion Tour” — și a lansat două albume — ”Use Your Illusion I” și ”Use Your Illusion II”. Cele două albume au avut mare succes, fiecare intrând în Billboard 200, pe locurile 2 și respectiv 1. Discurile s-au vândut în peste 35 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Concertul final al turneului ”Use Your Illusion” a avut loc la 17 iulie 1993, în Buenos Aires, a reprezentat ultimul show live al lui Axl Rose cu trupa pentru următorii șapte ani și jumătate.

În noiembrie 1993 au lansat albumul ”The Spaghetti Incident?”, care nu a avut același succes ca precedentele. Până la finalul anilor ’90, trupa nu s-a destrămat, dar Axl Rose nu a mai apărut în public.

În 2001, a apărut la ”Rock in Rio 3”, cu altă formulă de muzicieni — chitariștii Buckethead, Robin Finck, Paul Tobias, basistul Tommy Stinson, bateristul Bryan ”Brain” Mantia, Dizzy Reed și Chris Pitman la clape. A urmat o nouă pauză în aparițiile în public ale artistului, revenind abia în 2006, când a participat la un turneu în Europa și America de Nord.

Compilația ”The Roots of Guns N’ Roses”, lansată în 2004, cuprinde piesele ”Anything Goes”, ”Rocker”, ”Shadow of Your Love” și ”Reckless Life”, înregistrate în ianuarie 1984, pe un demo de cinci piese.

 

Albumul ”Chinese Democracy” a fost lansat în 2008, la 15 ani după precedentul album. În următorii cinci ani, trupa a efectuat turnee în America, Europa și Australia. De asemenea, rockerii de la Guns N’ Roses au participat la ”Rock in Rio 4”.

Guns N’ Roses a vândut peste 100 de milioane de copii ale albumelor sale pe plan mondial. Fiecare material discografic al grupului a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, din Asia și America de Sud. Cel mai bine vândut disc al trupei este “Appetite For Destruction”, cu peste 38 de milioane de exemplare, în toată lumea.

În 2012, Axl Rose a intrat în ”Rock and Roll Hall of Fame”, precizează site-ul www.thefamouspeople.com.

Guns N’ Roses a susținut un concert în România, în septembrie 2010, la complexul Romexpo din Capitală, iar în iulie 2012, la festivalul ”Rock the City”, tot la Romexpo.

https://www.youtube.com/watch?v=36iBNV9LkEo

 

În martie 2016, trupa Guns N’ Roses anunța că se va reuni pentru un turneu în 21 de orașe din America de Nord. Tot în 2016, Axl Rose a fost cooptat în trupa AC/DC în locul solistului Brian Johnson, care avea probleme de sănătate și risca să rămână fără auz.

Axl Rose a cântat cu AC/DC în turneul ”Rock or Bust” în 2016. Totodată, a apărut știrea că Axl Rose și Angus Young (AC/DC) plănuiau să înregistreze un nou material, după turneul mondial ”Not In This Lifetime” al trupei Guns N’ Roses, care se află în desfășurare în 2017, conform site-ului www.gunsnroses.com. Acest turneu include concerte în orașe din Noua Zeelandă, Australia, Singapore, Thailanda. Urmează concerte în Europa, până la sfârșitul lunii iulie 2017, apoi în America de Nord și Canada.

Sursa: AGERPRES