Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „ Carol al II-lea. Întâiul dintre poeți.” Invitat, prof. univ. dr. Petre Otu

Realizator, Dan Manolache

„Prin spiritul Lui de ordine, Regele nostru este întâiul dintre Poeți”. Așa scria o distinsă intelectuală, Sanda Movilă (între altele traducătoarea lui Paul Verlaine și Leconte de Lisle), într-un text ce omagia împlinirea unui deceniu de domnie a lul Carol al II-lea.

Sintagma „întâiul dintre poeți” preluată în titlul unei cărți recent apărute la editura Litera, nu sintetizează pe deplin conținutul ei pentru că autorul, invitatul emisiunii din această seară, ne oferă o lucrare în care detaliază desigur aspectele cultului personalității celui de al treilea rege al României dar, pune în evidență succcint și obiectiv biografia și trăsăturile de caracter ce definesc personalitatea contradictorie și controversată regelui.

Cum a fost în realitate Carol al II-lea? Cel mai interesant punct de vedere pare a fi cel al lui Mihail Manoilescu, unul dintre cei care i-au fost o bună oerioadă apropiați: „ Am puțină nădejde că se va putea dezlega vreodată, până în toate ascunzișurile ei, enigma Carol, enigmă psihologică mai mult decât istorică. Observatorii contemporani vor mărturisi cu totu împotriva lui Carol înfățișându-l ca pe un demon; sau cu totul pentru dânsul, făcănd din el un erou ce nu a fost înțeles.

Vor avea dreptate și unii și ceilalți. Căci a fost și demon și erou; și întruchipare a puterilor întunericului și arătare luminoasă, deschizătoare de zări mai bune. Carol nu poate fi prins și exprimat în formule simpliste, ca un personaj de melodramă sau tot răul, sau tot binele. Și nu poate fi înțeles dacă nu este judecat cu toată societatea românească care l-a hulit sau l-a adulat exagerându-i de atâtea ori scăderile sau trecându-i în sarcină propriile ei păcate.”

Vom urmări în emisiunea din această seară principalele repere ale biografiei lui Carol al II-lea, Vom evoca copilăria, studiile, cariera militară, îi vom menționa derapajele de la o conduită morală, derapaje ce au contrariat societatea romănească și au mâhnit profund familia regală, Ne referim la comportamentul liberin, dezertarea din armată, căsătoria cu Zizi Lambrino, abdicările de la tron dar și de la datoria de principe moștenitor, pasiunea pentru Elena Lupescu care i-a marcat viața dar a avut și consecințe nefaste pentru evoluția României din vremea în care a domnit.

Vom stărui însă asupra celor zece ani în care s-a aflat pe tron și a modului în care oamenii de cultură au contribuit la crearea cultului personalității care a devenit o caracteristică a domnie sale, nu prin simpla existență ( și ceilați regi sau regine s-au bucurat de ode glorificatoare), ci prin amploarea și lipsa lui de limite. Să spunem însă că acest cult al peronalității ce a ajuns la dimensiuni uneori grotești se explică nu doar prin dorința inelectualilor de a-l linguși pe suveran, fiecare pe potriva caracterului său, ci are la bază și preocuparea pentru cultură, înițiativele și realizările din acest domeniu ce au existat în perioada domniei sale.

Imediat după preluarea tronului, într-un discurs ținut la Universitatea de la Vălenii de Munte, Carol spunea „în Mine bate același suflet românesc și după pilda Voievozilor români susținători ai culturii neamului românesc, îmi iau angajamentul să fiu un Voievod al culturii românești.”

Preocuparea pentr cultură a fost o constantă a domniei lui Carol. Iată doar câteva dintre rezultatele acestei politici: sprijinirea activității Academiei Române despre care spunea că a înfăptuit unirea „înainte ca ea să se fi închegat prin vitejia și jertfa atâtor energii tinere”, crearea, în aprilie 1933, a Fundației pentru Literatură și Artă regele Carol al II-lea care era a cincea fundație de acest fel din România (prin același act normativ toate fundațiile au fost reunite în Uniunea Fundațiilor Regale), organizarea Lunii Bucureștiului (prima dată în 1935), înființarea Muzeului Satului inaugurat la 10 mai 1936, fondarea Editurii Fundației pentru Literatură și Artă, apariția Revistei Fundațiilor Regale, publicarea a patru volume din Enciclopedia României, organizarea Casei Scriitorilor, atribuirea a numeroase premii, subvenționarea unor importante proiecte culturale și enumerarea ar putea continua.

Desigur cultul personalității regelui s-a manifestat în multe direcții și a îmbrăcat diverse forme. Vom detalia desigur pe parcursul emisiunii. În încheierea acestei succinte prezentări vom cita, fără comentarii, câteva fragmente de elogii ce poartă semnături ale unor cunoscuti oameni de cultură.

Ion Molea, Răvaș de Țară:

Măria Ta,

Plâng bucurii de stele peste zare

Și-ntreg pământul țării te salută,

Cărările Ți-au așternut covoare

Și gândul nostru dreapta Ți-o sărută.

Horia Furtună, Odă:

Azi se-ntoarce ziua rară

Când, dus pe aripi de oțel,

Veneai, pe ceruri către țară

Ca o săgeată înspre țel.

George Lesnea, Cântec pentru regele nostru

Ești podoaba ramului,

Răsăritul neamului,

Voievodul munților,

Mirul sfânt al frunților,

Aurul seninului,

Regele destinului.

Otilia Cazimir, 8 iunie

Smerit, al hronicului rob

Va scrie, peste vremuri, povestea:

Cum peste plaiurile acestea

Te-ai pogorât dintr-un hârzob

Și am putea cita în continuare din Tudor Arghezi, Ion Agârbiceanu, Ion Barbu, Demostene Botez, George Bacovia, Mihail Sadoveanu, Ionel și Păstorel Teodoreanu, Eugen Jebeleanu, ion Minulescu, Gala Galaction....

Vă invităm să urmăriți o emisiune despre vremuri trecute și obiceiuri vechi și...noi.