Ascultă Radio România Cultural Live

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „ Carol al II-lea. Întâiul dintre poeți.” Invitat, prof. univ. dr. Petre Otu

22 Noiembrie 2022, 07:04

Realizator, Dan Manolache

„Prin spiritul Lui de ordine, Regele nostru este întâiul dintre Poeți”. Așa scria o distinsă intelectuală, Sanda Movilă (între altele traducătoarea lui Paul Verlaine și Leconte de Lisle), într-un text ce omagia împlinirea unui deceniu de domnie a lul Carol al II-lea.

Sintagma „întâiul dintre poeți” preluată în titlul unei cărți recent apărute la editura Litera, nu sintetizează pe deplin conținutul ei pentru că autorul, invitatul emisiunii din această seară, ne oferă o lucrare în care detaliază desigur aspectele cultului personalității celui de al treilea rege al României dar, pune în evidență succcint și obiectiv biografia și trăsăturile de caracter ce definesc personalitatea contradictorie și controversată regelui.

Cum a fost în realitate Carol al II-lea? Cel mai interesant punct de vedere pare a fi cel al lui Mihail Manoilescu, unul dintre cei care i-au fost o bună oerioadă apropiați: „ Am puțină nădejde că se va putea dezlega vreodată, până în toate ascunzișurile ei, enigma Carol, enigmă psihologică mai mult decât istorică. Observatorii contemporani vor mărturisi cu totu împotriva lui Carol înfățișându-l ca pe un demon; sau cu totul pentru dânsul, făcănd din el un erou ce nu a fost înțeles.

Vor avea dreptate și unii și ceilalți. Căci a fost și demon și erou; și întruchipare a puterilor întunericului și arătare luminoasă, deschizătoare de zări mai bune. Carol nu poate fi prins și exprimat în formule simpliste, ca un personaj de melodramă sau tot răul, sau tot binele. Și nu poate fi înțeles dacă nu este judecat cu toată societatea românească care l-a hulit sau l-a adulat exagerându-i de atâtea ori scăderile sau trecându-i în sarcină propriile ei păcate.”

Vom urmări în emisiunea din această seară principalele repere ale biografiei lui Carol al II-lea, Vom evoca copilăria, studiile, cariera militară, îi vom menționa derapajele de la o conduită morală, derapaje ce au contrariat societatea romănească și au mâhnit profund familia regală, Ne referim la comportamentul liberin, dezertarea din armată, căsătoria cu Zizi Lambrino, abdicările de la tron dar și de la datoria de principe moștenitor, pasiunea pentru Elena Lupescu care i-a marcat viața dar a avut și consecințe nefaste pentru evoluția României din vremea în care a domnit.

Vom stărui însă asupra celor zece ani în care s-a aflat pe tron și a modului în care oamenii de cultură au contribuit la crearea cultului personalității care a devenit o caracteristică a domnie sale, nu prin simpla existență ( și ceilați regi sau regine s-au bucurat de ode glorificatoare), ci prin amploarea și lipsa lui de limite. Să spunem însă că acest cult al peronalității ce a ajuns la dimensiuni uneori grotești se explică nu doar prin dorința inelectualilor de a-l linguși pe suveran, fiecare pe potriva caracterului său, ci are la bază și preocuparea pentru cultură, înițiativele și realizările din acest domeniu ce au existat în perioada domniei sale.

Imediat după preluarea tronului, într-un discurs ținut la Universitatea de la Vălenii de Munte, Carol spunea „în Mine bate același suflet românesc și după pilda Voievozilor români susținători ai culturii neamului românesc, îmi iau angajamentul să fiu un Voievod al culturii românești.”

Preocuparea pentr cultură a fost o constantă a domniei lui Carol. Iată doar câteva dintre rezultatele acestei politici: sprijinirea activității Academiei Române despre care spunea că a înfăptuit unirea „înainte ca ea să se fi închegat prin vitejia și jertfa atâtor energii tinere”, crearea, în aprilie 1933, a Fundației pentru Literatură și Artă regele Carol al II-lea care era a cincea fundație de acest fel din România (prin același act normativ toate fundațiile au fost reunite în Uniunea Fundațiilor Regale), organizarea Lunii Bucureștiului (prima dată în 1935), înființarea Muzeului Satului inaugurat la 10 mai 1936, fondarea Editurii Fundației pentru Literatură și Artă, apariția Revistei Fundațiilor Regale, publicarea a patru volume din Enciclopedia României, organizarea Casei Scriitorilor, atribuirea a numeroase premii, subvenționarea unor importante proiecte culturale și enumerarea ar putea continua.

Desigur cultul personalității regelui s-a manifestat în multe direcții și a îmbrăcat diverse forme. Vom detalia desigur pe parcursul emisiunii. În încheierea acestei succinte prezentări vom cita, fără comentarii, câteva fragmente de elogii ce poartă semnături ale unor cunoscuti oameni de cultură.

Ion Molea, Răvaș de Țară:

Măria Ta,

Plâng bucurii de stele peste zare

Și-ntreg pământul țării te salută,

Cărările Ți-au așternut covoare

Și gândul nostru dreapta Ți-o sărută.

Horia Furtună, Odă:

Azi se-ntoarce ziua rară

Când, dus pe aripi de oțel,

Veneai, pe ceruri către țară

Ca o săgeată înspre țel.

George Lesnea, Cântec pentru regele nostru

Ești podoaba ramului,

Răsăritul neamului,

Voievodul munților,

Mirul sfânt al frunților,

Aurul seninului,

Regele destinului.

Otilia Cazimir, 8 iunie

Smerit, al hronicului rob

Va scrie, peste vremuri, povestea:

Cum peste plaiurile acestea

Te-ai pogorât dintr-un hârzob

Și am putea cita în continuare din Tudor Arghezi, Ion Agârbiceanu, Ion Barbu, Demostene Botez, George Bacovia, Mihail Sadoveanu, Ionel și Păstorel Teodoreanu, Eugen Jebeleanu, ion Minulescu, Gala Galaction....

Vă invităm să urmăriți o emisiune despre vremuri trecute și obiceiuri vechi și...noi.

„Istoria orbilor. România în război, 1940- 1945”. Invitați - dr. Alina Pavelescu și dr. Șerban Pavelescu
Idei în nocturnă - Pagini de istorie 27 Ianuarie 2026, 10:30

„Istoria orbilor. România în război, 1940- 1945”. Invitați - dr. Alina Pavelescu și dr. Șerban Pavelescu

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie, marți 27 ianuarie 2026, ora 21.10. Realizator, Dan Manolache

„Istoria orbilor. România în război, 1940- 1945”. Invitați - dr. Alina Pavelescu și dr. Șerban Pavelescu
„Atunci” și „acum”. Despre ascensiunea extremei drepte. Invitat, dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române
Idei în nocturnă - Pagini de istorie 20 Ianuarie 2026, 01:58

„Atunci” și „acum”. Despre ascensiunea extremei drepte. Invitat, dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie, marți 20 ianuarie 2026, ora 21.10. Realizator, Dan Manolache

„Atunci” și „acum”. Despre ascensiunea extremei drepte. Invitat, dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române
Istoria ne ajunge din urmă. Ce ne învață, concret? Invitat, dl. Dorin Matei, redactorul șef al revistei Magazin Istoric
Idei în nocturnă - Pagini de istorie 13 Ianuarie 2026, 10:00

Istoria ne ajunge din urmă. Ce ne învață, concret? Invitat, dl. Dorin Matei, redactorul șef al revistei Magazin Istoric

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie marți, 13 ianuarie 2026, ora: 21.10.

Istoria ne ajunge din urmă. Ce ne învață, concret? Invitat, dl. Dorin Matei, redactorul șef al revistei Magazin Istoric
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Un cameleon și „virtuțile” oportunismului politic. Mihai Ralea - o biografie politică”. Invitat, dr. Cristian Vasile, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române
Idei în nocturnă - Pagini de istorie 16 Decembrie 2025, 12:44

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Un cameleon și „virtuțile” oportunismului politic. Mihai Ralea - o biografie politică”. Invitat, dr. Cristian Vasile, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române

Vom vorbi în această seară despre o carte lansată de curând la Târgul de carte „Gaudeamus” al...

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Un cameleon și „virtuțile” oportunismului politic. Mihai Ralea - o biografie politică”. Invitat, dr. Cristian Vasile, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie  -  „Generalul Dumitru Iliescu. Iluzia gloriei militare”.  Invitat, prof. univ. dr. Petre Otu
Idei în nocturnă - Pagini de istorie 09 Decembrie 2025, 10:00

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - „Generalul Dumitru Iliescu. Iluzia gloriei militare”. Invitat, prof. univ. dr. Petre Otu

Despre generalul Dumitru Iliescu nu s-au scris de-a lungul timpului decât pagini din care îi aflam defectele care...

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - „Generalul Dumitru Iliescu. Iluzia gloriei militare”. Invitat, prof. univ. dr. Petre Otu
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - „România sub comunism. Paradox și degenerare”. Invitat, pof. univ. dr. Dennis Deletant
Idei în nocturnă - Pagini de istorie 02 Decembrie 2025, 07:37

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - „România sub comunism. Paradox și degenerare”. Invitat, pof. univ. dr. Dennis Deletant

Domnul profesor Dennis Deletant este unul dintre cei mai importanți istorici ai României în lumea anglo-saxonă,...

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie - „România sub comunism. Paradox și degenerare”. Invitat, pof. univ. dr. Dennis Deletant
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie:  „Noaptea de cristal”, politica antisemită a regimului nazist
Idei în nocturnă - Pagini de istorie 25 Noiembrie 2025, 11:36

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Noaptea de cristal”, politica antisemită a regimului nazist

Invitat, dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George...

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: „Noaptea de cristal”, politica antisemită a regimului nazist
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Gala Corneliu Coposu – ediția a VIII-a – Timișoara
Idei în nocturnă - Pagini de istorie 18 Noiembrie 2025, 10:00

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Gala Corneliu Coposu – ediția a VIII-a – Timișoara

Invitați, Ion Andrei Gherasim, președintele Fundației „Corneliu Coposu”, dr. Cosmin Budeancă, redactor-coordonator Memoria –...

Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: Gala Corneliu Coposu – ediția a VIII-a – Timișoara
Ascultă live

Ascultă live

04:00 - 04:30
Timpul Prezent (reluare)
Ascultă live Radio România Cultural
04:05 - 04:53
Contracronometru
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
04:00 - 05:00
Français 4
Ascultă live Radio România Internaţional 1
04:00 - 05:00
reluare MAGAZIN RRI (RRI)
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
04:00 - 06:00
FERMIER ÎN ROMÂNIA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
03:00 - 05:00
Teatru radiofonic
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța Folclor
Ascultă live Radio România Constanța Folclor
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
00:03 - 05:00
TAXI MUZICAL
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
04:00 - 06:00
Seară de teatru
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Conviețuiri
Ascultă live Conviețuiri