Idei in nocturnă. Pagini de Istorie - Două proiecte mai puțin cunoscute din vremea participării României la Marele Război. Invitat, profesor univ. dr. Dumitru Preda
26 Iulie 2022, 07:00
Realizator, Dan Manolache.
Vă invităm ca în această seară să ascultați o emisiune în care vom discuta despre două proiecte ce s-au dovedit a fi inacceptabile pentru elita care a condus România în vremea Primului Război Mondial.
Primul era cel susținut cu putere de Rusia a fost inițiat după infrângerile suferite de armata română în vara și toamna anului 1916 și reluat în toamna anului 1917 și primele luni ale lui 1918.
Soluţia pe care o vedeau ruşii era una total inacceptabilă pentru Regele şi guvernul României: evacuarea trupelor româneşti, a instructorilor francezi şi chiar a instituţiilor statului în Rusia. S-au depus eforturi foarte mari ca această variantă să fie acceptată, deşi, recunoştea Mossolov, „Era cât se poate de limpede şi de firesc, în acelaşi timp, că nici Regele nici Regina nici Brătianu nu vroiau să admită ca România să devină un stat fără teritoriu”.
Cu toată opoziţia exprimată de români, pregătirile au continuat şi au căpătat amploare. La Iaşi au început să sosească funcţionari ai diferitelor ministere ruseşti pentru a evalua la faţa locului situaţia existentă şi pentru a găsi cele mai bune soluţii ca evacuarea să se realizeze cât mai eficient. Din însemnările Ministrului Rusiei în România aflăm că stadiul pregătirilor era supervizat chiar de Ţar. „ Mi se puneau tot felul de întrebări – detaliază Mossolov – despre instituţiile ce urmau să fie evacuate, despre măsurile ce trebuiau luate pentru transportarea corpului diplomatic. Se iniţiau diferite proiecte pentru dislocarea serviciilor publice…
Toate problemele în legătură cu evacuarea erau studiate cu atenţie chiar de Împărat: acestea îi erau prezentate, după ce le raportam eu de la Iaşi, chiar de preşedintele Consiliului… Se hotărâse ca la dispoziţia evacuaţilor români să fie puse oraşele Nicolaev şi Kerson cu zonele înconjurătoare respective”.
În tot acest timp continuau presiunile ruseşti în vederea obţinerii acordului Regelui Ferdinand şi al guvernului pentru evacuare. Cel mai insistent se dovedea a fi generalul Zaharov, care îi spunea regelui că soldaţii români „vor trăi acolo mai bine, fără să stânjenească prin prezenţa lor în Moldova mişcările armatelor ruseşti”.
Cu toate acestea, demersurile ruseşti la care se adăugau într-o oarecare măsură şi cele ale aliaţilor occidentali, au fost respinse. Francezii au fost primii care au bănuit că în spatele insistenţelor aparent binevoitoare ale ruşilor se ascund alte scopuri. Contele de Saint-Aulaire considera că prin evacuarea armatei române şi a instituţiilor statului român, pe care Zaharov o cerea „pe un ton când ameninţător când viclean”, ruşii doreau să-şi creeze câmp liber în România iar prin plecarea Misiunii franceze să îndepărteze „martorii supărători” Generalul Berthelot mergea mai departe, consemnând la 4/17 ianuarie 1917: „Mi-a încolţit vaga idee că gândul ascuns al camarilei ruseşti este de a lăsa să fie bătută sau a îndepărta armata română, ca după victoria Aliaţilor să pozeze în eliberatori şi să reclame ca preţ, nici mai mult nici mai puţin decât Moldova”.
Aşa se explică sprijinul pe care aceşti doi înalţi reprezentanţi ai Franţei l-au acordat Regelui şi guvernului român în a respinge cu fermitate propunerile ruseşti. Prezent la Conferinţa desfăşurată la Petrograd (19 ian./1 febr. – 7/20 febr.1917) primul ministru Ion I.C. Brătianu a constatat cât de neînsemnat este frontul românesc pentru conducătorii militari şi politici ai Rusiei.
Se considera că necesităţile strategice pot oricând dicta o repliere pe Prut sau chiar pe Nistru. De fapt, aşa cum sintetiza Maurice Paléologue, România se găsea practic „în stare de vasalitate faţă de inamicul său ereditar, căci era practic ocupată de armata rusă, la discreţia administraţiei ruse şi dependentă de politica sa”.
Cel de al doilea proiect, o adevărată utopie, îl avea ca autor pe însuși generalul Henri Berthelot și Îl vom prezenta citându-l pe I.G.Duca, în acea vreme ministru în cabinetul condus de Ion I.C. Brătianu și un apropiat al Primului Ministru.
„De când pierduse nădejdea reconstituirii unui front româno- ucrainean, generalul Berthelot, în neîncetata lui preocupare de a împiedica plecarea trupelor germane de pe frontul nostru, se agăța, cu o tenacitate demnă de altfel de admirație, de o nouă idee pe care o născocise: „triunghiul morții”. De fapt aceasta nu era decât concretizarea vechii idei a lui Berthelot că armata română trebuie să reziste cu orice preț până la ultimul om și la ultimul tun....dânsul imaginase planul formării acestui triunghi, având Prutul drept bază și cuprinzând Iașii, Hușii și Vasluiul. Armata noastră trebuia să se retragă înlăuntrul triunghiului și să lupte până la exterminare, un fel de repetare în mare a faimosuui careu de la Waterloo...” Era desigur un proiect cel puțin nerealist care, firesc, nu s-a bucurat decât de o slabă susținere din partea elitei politice și militare românești.
Vă invităm așadar să ne întoarcem în timp și să încercăm să înțelegem situația dramatică în care s-a aflat România în vremea Marelui Război, presiunile la care erau supuși suveranii și guvernul care au reușit totuși să găsească cele mai bune soluții pentru supraviețuirea țării și păstrarea capacității combative a armatei sale.
