Timpul prezent, istoria de mâine. Invitată, doamna dr. Sabina Fati
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie, 17 februarie 2026, ora 21.10. Realizator, Dan Manolache
17 Februarie 2026, 10:00
În 1992, reputatul politolog american Francis Fukuyama publica volumul „Sfârșitul istoriei și ultimul om”, care avea să stârnească un interes uriaș. Dezvoltând idei formulate cu trei ani înainte, el susținea că omenirea intrase într-o etapă în care nu mai exista o ideologie rivală democrației liberale.
Timp de un deceniu, poate două, mai ales noi, cei din estul Europei, am trăit într-o realitate iluzorie. Am crezut că lupta pentru putere și dorința de a schimba ordinea mondială aparțin trecutului. Ne-am menținut optimismul post-Război Rece ignorând semnale evidente: terorism, crize financiare, revanșism geopolitic. După 2022, însă, ne-am trezit în fața unui război convențional devastator, martori ai unei competiții acerbe pentru supremație și ai revenirii retoricii cursei înarmărilor.
În aceste condiții, Conferința de Securitate de la München a fost mai mult decât un summit diplomatic; a fost un barometru al epocii. Raportul prezentat a purtat un titlu sugestiv: „Under Destruction”. În discursul său, cancelarul federal Friedrich Merz a afirmat că este momentul ca Europa să „revină în istorie”.
Ar putea fi aceasta recunoașterea faptului că lumea post -1991 s-a încheiat și că ordinea liberală nu mai este axiomatică, așa cum ne-a plăcut să credem citindu-l pe Fukuyama? Pornind de la concluziile conferinței, vom discuta despre pozițiile marilor actori ai scenei mondiale – SUA, UE, China, Rusia – și, desigur, despre locul României.
Evocând summitul desfășurat la München, gândul ne poartă inevitabil la momentul dramatic din 1938. Atunci, prin acordul încheiat, marile puteri occidentale au încercat să evite războiul prin concesii; logica era: cedăm periferia pentru a salva centrul. Astăzi, logica pare inversă: apărăm periferia pentru a salva centrul. Ucraina nu mai este tratată ca o margine dispensabilă, ci ca o linie de apărare a ordinii europene.
Este doar una dintre temele discuției la care vă invităm să fiți alături de noi.
În final, să spunem atât: „Sfârșitul istoriei” nu a fost un verdict. A fost doar un respiro între două epoci. Reînvățăm în aceste zile că pacea nu este starea naturală a lumii, ci o construcție care trebuie apărată. Cu ce preț? Depinde doar de noi.
