Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: O cronică a răului. Autobiografia lui Rudolf Höss, comandantul lagărului de la Auschwitz. Invitat, dr. Ottmar Trașcă, șeful sectorului Istorie Universală și Relații Internaționale al Institutului de Istorie „George Bar

Realizator, Dan Manolache

Cartea apărută de curând la Editura Omnium, „Comandant la Auschiwitz. Autobiografia lui Rudolf Höss”, nu se citește deloc ușor. Este tutuși o carte care trebuie citită. Această „cronică a răului”, cum o numește invitatul emisiunii din această seară, ce are a îngrijit ediția, a scris postfața și a alcătuit substanțiale note, trebuie parcursă. Este o mărturie a unor crime de neînchipuit, este o măsură a degradării la care poate ajunge omul și în același timp un semnal de alarmă. Domnul Ottmar Trașcă ne avertizează că „procesul de degenerare/ pervertire al individului și transformarea sa într-un instrument docil al terorii instituționale dirijate de statul totalitar, precum și degradarea actului politic la nivelul asasinatelor de masă comise împotriva oponenților reali sau imaginari nu pot fi considerate drept o descompunere a civilizației, rezultatul unei acțiuni concertate a unor personalități demonice, ci, dimpotrivă, reprezintă o posibilitate extrem de plauzibilă în societatea modernă. Este nevoie doar +de un contex politic favorabil, de fanatism ideologic, respectiv de exercitarea discreționară a puterii față de semeni.” Așadar putem învăța din istorie și acționa în consecință, că democrația nu este niciodată definitivă, ea trebuie permanent protejată și apărată. Alternativa este totalitarismul și întunericul pe care îl aduce cu el.

Autobiografia lui Rudolf Höss a fost scrisă în detenție încheiată printr-un proces care a dus la sentința de condamnare la moarte și la execuția de la 2 aprilie 1947, chiar în incinta lagărului pe care l-a condus. Ele sunt desigur subiective, autorul lor încercând să se disculpe invocând respectarea ordinelor superiorilor, eduacția national socialistă, minimalizând uneori competențele funcției sale sau prezentându-se ca un om căruia suferințele deținuților din lagăr îi provocau compasiune.

Vom discuta despre sinistra carieră a lui Rudolf Höss pe parcursul emisiunii încercând să înțelegem cum o ființă umană caracterizată de Ottmar Trașcă ca „provenind din clasa de mijloc, cu o inteligență medie, adept al ordinii și disciplinei, cu preocupări și pasiuni ce pot fi caracterizate drept normale pentru epoca respectivă și care, în alt context istoric, ar fi putut ajunge un funcționar sau un birocrat meritoriu cu ambiții modeste sau cel mult medii” s-a transformat ca rezultat al contextului politic creat prin venirea la putere a naziștilor, într-unul dintre cei mai mari criminali ai secolului trecut.

În această scuccintă prezentare vom cita doar câteva pasaje revelatoare din confesiunea lui Rudolf Höss.

În vara anului 1941 primeșta direct din partea lui Himmler sarcina de a transforma Auschwitz-ul în cea mai sinistră fabrică a morții. Citează cuvintele Reichführerului SS „centrele de exterminare existente în est nu pot îndeplini acțiunile pe scară largă ce sunt prevăzute. De aceea am ales Auschwitzul pentru acest scop....Am decis să-ți încredințez ție această sarcină. Este dificilă, oneroasă și necesită devotament total... Evreii sunt dușmanii dintotdeauna ai poporului german și trebuie eradicați. Fiecare evreu pe care punem mâna trebuie nimicit acum, în timpul războiului.”

„Cele două mari crematorii I și II, au fost ridicate în iarna 1942-1943 și inaugurate în primăvara lui 1943. Existau cinci cuptoare cu trei retorte care puteau incinera aproximativ 2 000 de cadavre în mai puțin de 24 de ore....aveau în subteran camere pentru dezbrăcare și gazare în care aerul putea fi comălet schimbat. Cadavreleerau urcate în cuptoarele de la etaj cu liftul. Camerele de gazare aveau capacitatea de aproximativ 3 000 de oameni dar nu s-a atins niciodată capacitatea maximă, deoarece niciun transport nu era atât de numeros...Cele două crematorii mai mici, III și IV, puteau incinera după calculele făcute de firma de construcții Topf din Erfurt, 1 500 de cadavre în 24 de ore...Cel mai mare număr de oameni gazați și incinerați în 24 de ore a fost de peste 9 000. Această cifră a fost atinsă în vara anului 1944 în timpul acțiunii din Ungaria.”

„S-a întâmplat odată ca doi copii mici să fie atât de absorbiți de joc încât nu voiau să o lase pa mama lor să îi ia de acolo...N-am să uit niciodată privirea rugătoare din ochii mamei care își dădea fără îndoială seama ce îi aștepta. Ceilașți erau deja în camera de gazare și deveneau neliniștiți, așa că trebuia să fac ceva. Am făcut un semn din cap tânărului subofițer de serviciu, iar acesta a luat în brațe copiii care se zbăteau și țipau și i-a dus țn camera de gazare, însoțit de mamacare plângea de ți se rupea inima să o vezi.Îmi era atât de milă încât îmi doream să dispar de pe fața pământului: însă nu aveam voie să arăt nici cea mai mică urmă de emoție.”

„Un bătrân care trecea pe lângă mine mi-a șuierat:

- Germania va plăti un preț mare pentru acest masacru al evreilor.

Ochii îi ardeau de ură în timp ce spunea aceste cuvinte. Însă a intrat cu calm în camera de gazare, fără să se preocupe de ceilalți.”

O carte greu de citit, o adevărată „cronică a răului”. O carte care trebuie însă citită pentru că „răul” nu a fost înmormântat în trecut, el poate oricând să revină printre noi dacă nu-i recunoaștem chipul. O carte care ar trebui să dea de gândit și celor care, din păcate, relativizează sau chiar neagă „răul”.

Fotografiile postate au fost preluate de pe site-ul Wikipedia.