Idei în nocturnă - Pagini de Istorie: O evaluare contemporană a zilei de 23 august 1944

La 23 august 1989, aflat la balconul unei clădiri în construcție ce urma să adăpostească, se spunea, multe dintre muzeele Bucureștiului, „tovarășul Nicolae Ceaușescu, tovarășa Elena Ceaușescu, ceilalți conducători de partid și de stat”, salutau parada militară și demonstrația oamenilor muncii. Era omagiată fosta „insurecție armată” devenită, după multe schimbări de perspectivă ideologică, „revoluție de eliberare națională și socială, antifascistă și antiimperialistă”. Avea să fie ultima. Comunismul românesc este atăzi privit cu realism, cu nostalgie, cu indiferență, ignorat sau uitat. Clădirea ultimei și megalomanice aniversări este astăzi o ruină.

Actul de la 23 august rămâne un eveniment, unul de mare importanță nu doar în istoria României. Ne propunem ca în această seară să vorbim despre evenimentul istoric petrecut în urmă cu 80 de ani, pe care îl vom privi din perspectivă germană, sovietică, a aliaților occidentali și desigur din perspectivă românească.

Aşadar, la 23 august 1944, în jurul orei 22 şi 25 de minute, Radio Bucureşti transmitea proclamaţia Regelui Mihai I din care cităm un fragment semnificativ: „În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.”

A fost o hotărâre care a marcat decisiv atât viitorul ţării, în primul rând tara noastră a evitat transformarea teritoriului său în teatru de război, cât şi desfăşurarea celui De-Al Doilea Război Mondial. Primul ministru britanic, Winston Churchill opina că „trecerea României de partea cauzei aliate a dat sovieticilor un mare avantaj şi acesta poate fi că ei vor intra în Belgrad şi Budapesta şi posibil, în Viena înainte ca aliaţii occidentali să fi străbătut linia Siegfried. Oricât de dorită ar fi o asemenea incursiune sovietică, efectul său politic asupra Europei Centrale şi Sudice poate fi formidabil în cel mai înalt grad.”

Dacă citim atent rândurile scrise de marele om politic britanic sesizăm regretul că, prin avansul sovietic, șansele unei bune părți a Europei de scăpa de ocupația comunistă se diminuau în mare măsură. Cine ar fi putut crede declarația liniștitoare pe care Viaceslav Molotov o dăduse la 2 aprilie 1944, în care spunea că intrarea trupelor sovietice pe teritoriul țării noastre „este dictată exclusiv de necesitățile războiului și de faptul că trupele inamice continuă rezistența” și adăuga că URSS nu urmărește sa dobândească „vreo parte din teritoriul României” sau să schimbe „ordinea socială în România”.

La rândul său, Albert Speer, ministrul nazist al armamentului îi declara istoricului francez Jacques de Launay că „începând din iunie 1944, nu puteam asigura decât sub 50.000 de tone de benzină lunar, iar din august, când trupele noastre au trebuit să părăsească România, cifra a scăzut la 20.000 de tone. Era clar că mergem spre dezastru. Aceasta a fost cauza înfrângerii.”

Revenind la evenimentele de la 23 august 1944 vom menționa că, așa cum afirmă invitatul emisiunii noastre în remarcabila sa lucrare „Relațiile politice și militare româno-germane septembrie 1940 – august 1944”, la acea vreme „România reprezenta nu numai principalul furnizor de petrol pentru mașina de război germană, dar, prin contingentele militare române aflate pe Frontul de Est, era, în același timp, principalul aliat al Whermacht-ului în războiul împotriva URSS”. Autorul menționează și importanța României din punctul de vedere al „căilor de comunicație și aprovizionare a trupelor aflate pe Frontul de Est” și de asemenea impactul pe care o eventuală ocupare a țării noastre l-ar fi avut asupra colaborării Germaniei cu statele balcanice.

Ne vom opri în prima parte a emisiunii la contextul militar al momentului marcat de retragerea de pe frontul romînesc a unor importante forțe germane ce au fost deplasate în Vest ca urmare a debarcării aliate din Normandia.

Slăbirea capacității de luptă a trupelor de pe frontul românesc a fost semnalată, fără consecințe, la Berlin atât lui Hitler cât și OKW-ului de către comandanții armatei germane și direct de către mareșealul Antonescu în timpul ultimei sale întâlniri cu Fuhrerul, la 5 august 1944. Conducerea politică și militară germană a ignorat și avertismentele venite de la București privind o posibilă deteriorare a stabilității politice pro germane a autorităților române. Ele au fost catalogate de Ribentropp drept „flecăreală proastă”, iar de ministrul plenipotențiar Manfred von Killinger, chiar la 15 august, drept „zvonuri murdare”.

Vom vorbi pe parcursul emisiunii despre arestarea Mareșealului Antonecu și constituirea unui nou guvern român, despre reacția politică și militară a Germaniei naziste dar și despre faptul că în câteva zile orice rezistență germană în România a încetat astfel încât trupele sovietice nu au mai avut nimic de „eliberat”. Armata română capturase în acele zile 56.000 de prizonieri germani, dintre care cea mai mare parte a fost predată trupelor sovietice.

Care erau intențiile lui Stalin și cum au fost ele înțelese de elita politică și militară a României, de fapt care erau șansele țării noastre de a se salva de ocupația sovietică, sunt teme pe care le vom aborda de asemenea insistând asupra tratativelor de scoatere a României din război, purtate de opoziție dar și de putere la Ankara, Cairo sau Stockholm.