Idei în nocturnă - Pagini de Istorie: O sută de ani de la scoaterea în afara legii a PCdR. Invitat, prof. univ. dr. Vladimir Tismăneanu
14 Mai 2024, 09:00
S-a împlinit de curând un veac de când activitatea PCdR a fost interzisă. Înființată la 8 mai 1921, această filială a Internaționalei a III-a comuniste acționa urmând neabătut directivele care veneau de la Moscova. Între ele, promovarea ideilor că România este un stat multinațional și, în consecință, aceea a autodeterminării minorităților naționale până la desprinderea de teritorii din componența statului român. Tocmai aceste teze, promovate și cu prilejul tratativelor româno-sovietice desfășurate în 1924, au condus la scoaterea sa în afara legii.
Vă invităm să ascultați o emisiune în care este invitată o autoritate a cercetării și radiografierii ideatice a funcționării regimurilor totalitare, domnul profesor Vladimir Tismăneanu. Vom încerca să parcurgem, oprindu-ne la câteva dintre momentele definitorii, traseul comunismului din România de la înființarea partidului, în 1921, până la căderea regimului, în 1989. Vom depăși chiar acest moment și ne vom referi în finalul emisiunii la comunismul rezidual, care continuă să fie prezent și în zilele noastre și desigur, nu doar în România.
Să conturăm mai întâi atmosfera de început prin câteva citate semnificative.
La 1 decembrie 1918, Gheorghe Cristescu – care avea să devină primul secretar general al partidului (1921-1924) – îi scria entuziast unui prieten:
„Tot ce este salariat își îndreaptă privirile către răsăritul Rusiei. Mântuirea o văd dărâmând societatea capitalistă; aici se prevede că atât țăranii, cât și orășenii vor face, cât de curând, lucruri care vor fi discutate în lumea internațională. Suntem împrejmuiți de revoluție și nu pot crede că vom rămâne izolați ca o insulă.”
Exportul de revoluție era și una dintre principalele preocupări ale lui Lenin, care îi telegrafia satisfăcut lui Stalin, pe 23 iulie 1920, o depeșă în care nu uita România:
„Situația din Comintern este excelentă. Zinoviev, Buharin și cu mine credem că ar trebui să încurajăm revoluția în Italia. Părerea mea personală este că pentru aceasta trebuie sovietizate Ungaria și, poate Cehia și România.”
Referindu-se la aceeași perioadă, Belu Zilber ne-a lăsat însă o pitorească caracterizare a componenței PCdR:
„Unguri și bulgari care doreau împărțirea României, muncitori care se vedeau stăpâni pe uzine, evrei îngroziți de antisemitism, șomeri fără profesiune definită sau profesioniști mediocri, politicieni nerealizați și nerealizabili în alte partide politice, casnice urâte sau bolnave, copii sătui de școală.”
Desigur că în această scurtă prezentare ne propunem doar să enumerăm, pentru a vă stârni interesul, câteva dintre coordonatele discuției pe care vă invităm să o ascultați. Vom vorbi așadar despre începuturi, despre împrejurările preluării puterii de către PCR după Cel de-al Doilea Război Mondial și evoluția acestuia în perioada stalinistă și în cea care a urmat imediat după moartea liderului de la Kremlin. Ne vom opri apoi la perioada de emancipare de la sfârșitul perioadei dejiste (1958- 1965), la comunismul național promovat de Nicolae Ceaușescu, la prăbuțirea regimului. Pe traseul dialogului vom evoca și câteva figuri de lideri comuniști, vom prezenta raporturile elitei comuniste cu societatea românească în diversele faze ale istoriei comuniste a țării.
Un alt moment al emisiunii va accentua ideea că prăbușirea regimurilor comuniste din Europa nu a însemnat şi dispariţia tuturor urmelor existenţei lor. A rămas la noi, dar şi în multe alte locuri, un fel de comunism rezidual, așa după cum argumentează François Furet în excelenta sa lucrare Trecutul unei iluzii:
„Universul comunist s-a autodistrus, nu mai rămân după el decât oameni care, fără să fi fost învinşi, au trecut de la o lume la alta, reconvertiţi la alt sistem, partizani ai economiei de piaţă şi ai alegerilor libere sau reciclaţi în naționalism. Din experienţa lor anterioară nu rămâne însă nicio idee… Regimurile născute în Octombrie nu lasă după ele decât ceea ce au negat.”
„URSS părăseşte scena istoriei înainte de a fi istovit răbdarea partizanilor din afara graniţelor sale. Ea lasă mulţi orfani pe lume.”
Vom vorbi și despre acești „orfani”, în încercarea de a înțelege de ce și cum încearcă ei şi reuşesc de multe ori să influenţeze încă istoria.
La finalul acestei invitații de a ne fi alături, voi cita o remarcabilă caracterizare a totalitarismelor pe care o datorăm invitatului nostru:
„Sistemul totalitar urăște memoria, se ferește de martori și mărturii, face tot posibilul pentru ștergerea frontierelor între adevăr și minciună, între obiectiv și subiectiv, între realitate și iluzie. Personalitatea trebuie degradată la statutul de masă, poporul devine populație, iar populației i se pot servi orice inepții, fără teama că cineva va fi făcut vreodată răspunzător pentru un continuu viol simbolic practicat de sistem…Partidul unic nu poate accepta adevărul, își refuză propria istorie, subvenționează o armată de funcționari supuși pentru a rescrie mereu un trecut neasumabil.”
Va fi o emisiune despre istorie, dar și despre prezentul pe care îl putem înțelege și modela mai ușor, cunoscând și învățând din lecțiile pe care ni le oferă trecutul.
