Bangkok este cel mai vizitat oraş din lume
25 January 2017
Interviu cu Cristian HATU, doctor în filosofia științei și președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale
25 January 2017

Florina Cercel, într-o poveste emoționantă, pe scena Teatrul Nottara

Joi, 26 ianuarie, începând cu ora 19:00, Teatrul Nottara a programat la Sala Horia Lovinescu spectacolul “Familie de artiști”, de Kado Kostzer și Alfredo Arias, în regia lui Alexander Hausvater.

Florina Cercel, Victoria Cociaș, Gavril Pătru, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Ioana Calota, Ion Haiduc, Alexandru Mike Gheorghiu, Ghighi Eftimie, Daniela Tocari, Raluca Juganaru Grosu alcătuiesc distribuția unui spectacol emoţionant, plin de umor şi tandreţe, despre viaţa ca artă.

Într-un Buenos Aires în care istoria se demolează, pentru a face loc autostrăzilor moderne, familia Finochietto trăieşte cu artă, sfidând meschinăria vremurilor. Casa lor, aparent o ruină dezafectată, este un salon al spiritului, în care se cântă, se dansează, se scriu poezii, se pictează, se citeşte în stele şi se lucrează necontenit la o estetică a vieţii. Una în care mâncatul din pubelă are ceva aristocratic, atâta vreme cât sufletul şi mintea capătă hrana dorită. Apariţia unui funcţionar de la primărie, venit cu un ordin de evacuare a casei, pentru începerea procedurilor de demolare, pare să însemne sfârşitul acestui templu al artelor. Însă adevăraţii artişti nu dispar niciodată…

Familie de artiști / Teatrul Nottara – o țesătură despre viaţa ca artă a supravieţuirii, despre artistul din fiecare, despre curajul de a trăi liber și nonconformist într-o lume care stă să cadă.

Familie de artiști
de Kado Kostzer şi Alfredo Arias
Traducerea: Doru Mareş
Regia: Alexander Hausvater
Costumele: Verebceanu Stela
Decorul: Carmencita Brojboiu
Muzica: Cari Tibor
Coregrafia: Vica Bucun
Cu: Florina Cercel, Victoria Cociaș, Gavril Pătru, Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Ioana Calota, Ion Haiduc, Alexandru Mike Gheorghiu, Ghighi Eftimie, Daniela Tocari, Raluca Juganaru Grosu

Biletele (47.52 lei, 34.56 lei, 29.16 lei) se pot procura de la casa de bilete a Teatrului Nottara (Bulevardul Gh. Magheru Nr. 20) sau online, direct de pe siteul teatrului – www.nottara.ro
www.nottara.ro
https://www.facebook.com/Familie-de-artiști-238556269884303/