Dinu Câmpleanu – transfigurări sculpturale

Dinu CÂMPEANU s-a născut la București, în anul 1946. În anul 1973 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Artist cu o carieră de invidiat, sculptorul Dinu Câmpeanu a realizat lucrări monumentale la Drobeta Turnu Severin, Slatina, Balș, Huși, Tulcea, Comănești, Pitești, Brașov, București, a expus în cele mai importante muzee din țară și a primit numeroase distincții: Premiul Tineretului – 1982; Premiul la Bienala „Gheorghe Petrașcu” de la Târgoviște – 1996; Premiul Juriului la Morges, Elveția - 1999; Premiul pentru Artă Ambientală al Uniunii Artiștilor Plastici - 2002, 2006; Premiul Național „Constantin Brâncuși” – 2023.

Invitatul de astăzi este sculptorul Dinu Câmpeanu. Ce v-a apropiat de artele plastice? Care a fost declicul acestui drum?

Din copilărie. Eram într-o școală în Vitan și desenam mai bine. Directorul de atunci, profesor de franceză, domnul Stoicescu, a chemat un profesor de la Liceul de Arte Plastice, iar domnul Apostolescu a făcut niște ore cu noi. Și astfel am dat examen în clasa a VIII la liceu, iar lucrurile s-au limpezit într-un fel.

Iar zona tridimensională când v-a atras?

Am lucrat în atelierul unui sculptor, Sandu Deacu. El m-a pregătit și am intrat la sculptura. Tridimensionalul vine din copilărie. Țin mine că de la țară, din Transilvania. Verii mei și unchiul meu aveau un fel de magazie unde își făceau sculele de grădinărit. Eram și eu pe acolo. Ușor, ușor am observat volume. Am trăit în mediul acela. În fiecare vacanță mergeam acolo.

Vă apropiați de 80 de ani. Ce înseamnă să fiți sculptor? Ați reușit să găsiți răspunsul la această întrebare, care probabil vă frământă de când ați luat prima dată dalta?

Toate artele au greutățile și au sacrificiile lor. Este multă meserie. Trebuie transpusă ideea în piatră, ceea ce este o treabă destul de anevoioasă. Înăuntru e o lucrare. Eu doar dezvelesc. Am ideea și folosesc lemnul în idee. Nu merg după lemn. Nu merg după piatră. Am tema, urmăresc ceva și atunci îmi caut material la dimensiune. Urmăresc ceva cu consecvență.

Care este materialul care vă atrage cel mai mult?

Lemnul. Acum nu se mai poate lucra piatră în atelier. Piatra o rezolvi în taberele de creație. Acolo îți faci o schiță și te apuci de o muncă de o lună de zile.

E păcat că nu continuă un proiect asemănător cu Măgura.

Măgura, cred că e a patra tabără de creație din Europa, ca dimensiune și ca număr de participanți. Sunt niște dealuri aproape de Buzău, aproape de Mănăstirea Ciolanul, care au devenit un muzeu în aer liber. 16 ediții au fost. 16 sculptori veneau la fiecare ediție. Eu am fost în ‘73, chiar când am terminat institutul, în ‘77 și în ‘79.

Dinu Cămpeanu, ce reprezintă atelierul pentru dumneavoastră?

Este mai mult decât acasă, fiindcă acasă te duci și te odihnești. În atelier trăiești, acolo este locul deosebit.

Ați putea descrie atmosfera atelierului dumneavoastră?

Este ordine cât de cât. Dar într-un atelier de sculptură, dacă lucrezi în lemn, e plin de așchii, dacă lucrezi în piatră, e plin de praf. Dacă lucrezi la o lucrare de bronz e plin de ipsos și ceară. Mai sunt și culori. Dimensiunea atelierului meu e bună, e înalt, e luminos. Mă simt bine acolo. Chiar dacă stau șase, șapte ore în atelier, este minunat.

Cât de apreciată este sculptura în zilele noastre?

Sunt câțiva colecționari care cumpără lucrări de dimensiuni mai mici, dar totuși nu poți trăi din asta. Relația sculpturii cu colecționarul e mai dificilă. Lucrarea trebuie să-și găsească un spațiu al ei, iar casele nu sunt atât de mari. Pictorii vând mai bine, dar sculptura e mai greu de plasat. Îi trebuie un stativ, îi trebuie un loc anume, o nișă, un bazorelief trebuie să-l pui într-un loc luminat.

Cum ați caracteriza arta dumneavoastră?

E o artă a transfigurării.. M-a impresionat viața satului. Universul sătesc, cu obiceiuri, cu obiecte, cu case. Raportul, proporțiile caselor, proporțiile obiectelor creează un univers. Lucrările mele de artă pleacă de acolo, din acest univers.

Care considerați că au fost etapele dezvoltării dumneavoastră artistice?

Inițial am vrut să numesc „Etape”, cea mai recentă expoziție de la Muzeul Literaturii Române. De ce? Fiindcă am lucrări din anii’ 80, ‘90, 2000 și creații recente.

Cum arăta sculptorul Dinu Câmpeanu din 1980?

Meticulos. Lucrările de atunci sunt foarte meticulos făcute, în lemn de esență bună. Acum, peste timp, intervine și culoarea pe sculptură, care accentuează ideea, iar lemnul este mai liber lucrat. În perioada aceea, când am terminat eu facultatea, George Apostu, care a fost un sculptor deosebit, mi-a fost ca un mentor. Și el a fost primul care a lucrat direct în material. De-aia și tabăra de la Măgura a fost o școală a cioplitului direct în piatră. Nu puteai să ai o machetă, fiindcă acolo se trăgea locul pietrei din căciulă. Deci, a fost unul din cei care m-au influențat în lucrul ăsta direct în material.

Care e avantajul lucrului direct în material?

Este mai accentuat adevărul, mai puternic, mai impresionant, mai expresiv. Pe când, dacă stai și îl șlefuiești mult, îl mototolești mult, își pierde calitățile, ies altele. George Apostu a fost și rămâne prin felul lui de a lucra și de a fi un adevărat sculptor. El a murit sculptor. Mare lucru.

Dinu Câmpeanu, ați avut teme care v-au frământat de-a lungul vieții?

Ferestrele. Ștergare e o temă mai de ultimă oră pe care am reușit să o transpun în sculptură. Ștergarul este material textil, care urmărește omul de la naștere până la moarte. Pruncul se învelește în ștergar. La câmp se mănâncă pe ștergar. La nuntă se adaugă ștergare. La moarte se pune ștergar de prapuri. Peste tot e ștergarul. Icoanele în casă se învelesc cu ștergar. Altă temă este ferecătura. Ferecătura este o copertă care protejează o carte veche. Asta am văzut la Putna. Pe tema asta am făcut o mulțime de lucrări. Rodul, numit generic, este o temă care m-a urmărit. Alte teme sunt blidarul și pomul vieții. Acel loc între cer și pământ, acea trecere de la rădăcină la coroană este o temă care îmi place foarte mult.

Dinu Câmpeanu, cât de importantă este arta de for public pentru comunitate în zilele noastre?

Este importantă. Dacă este bine făcută, este foarte importantă. Astăzi sunt atâtea modalități de a face sculptură de artă monumentală. Dacă înainte se punea pe un piedestal cât mai înalt și cu steagul întins cât mai mult, acum coboară la nivelul omului. În Elveția sau Germania vedeți cum într-o piață apare un personaj din caldărâm. Parcă îți întinde mâna. Face parte din comunitate. Înainte sfida comunitatea.

Care este orașul cel mai plăcut sculptural pentru dumneavoastră?

Milano sau Florența.

Ce ideal artistic are Dinu Câmpeanu?

Mi-aș dori ca arta mea să ajungă la sufletul omului, să-l bucure. Din acest motiv am început să colorez lucrările. Sculptura s-a colorat din antichitate. Și egiptenii și-au pictat lucrările, și grecii și-au pictat marmura, bronzurile.

Credeți în sculptura realizată din materiale neconvenționale?

Poate să fie cu condiția să-ți trezească un sentiment. Cum multe lucrări îți aduc sentimentul de groază. În perioada asta, gândurile și lucrările artiștilor tineri vorbesc despre angoasă și nesiguranță.

Un sculptor tânăr nu s-ar mai referi cu atâta patos la lumea satului.

Nu, pentru că nu a cunoscut-o. Mesajul lucrărilor mele este „să nu uităm”. Am transfigurat acea lume în lucrări de artă.

Care credeți că este viitorul artei?

Atâta timp cât sentimentele există, arta nu dispare.

Ce au reprezentat premiile pentru sculptorul Dinu Câmpeanu?

Sunt ca o recunoaștere a activității.

Aveți un sfat pentru un tânăr artist?

Trebuie să muncești continuu. Nu se poate altfel.

Ce alte pasiuni are sculptorul Dinu Câmpeanu?

Îmi place să merg cu mașina și să construiesc case de lemn. Deci, pasiunea se leagă tot de lemn.