Ovidiu Ungureanu sau șansa de a trăi mai multe vieți

Ovidiu Ungureanu este artist vizual băcăuan și a navigat de la Polul Nord, la Polul Sud. A fost de actant într-un documentar pe Netflix, „The Joys and Sorrows of Young Yuguo”. Printre proiectele sale artistice se numără: „Castele și Palate Industriale”, „I-auzi corbii!”, „Tur de Confrerie”, „Rezidența Tescani”, „La locul faptei – lumea lui Ion Grigorescu”. Este manager al Centrului de cultură „George Apostu” din Bacău. În cadrul Galei Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România a obținut Premiul Consiliului Director.

Ovidiu Ungureanu, sunteți artist-fotograf. Cum a apărut pasiunea pentru fotografie?

Din copilărie. Anii comunismului nu-ți dădeau foarte multe variante de a-ți ocupa timpul liber. Casa pionierilor a fost un loc în care m-am întâlnit cu fotografia.

Trăim într-o lume care pune accentul pe vizual. Toată lumea postează imagini. Unde apare conceptul de artă în fotografie?

Făceam o diferență la un moment dat, pentru că la cele mai multe postări care se fac putem spune cuvântul „poză”. Cînd vorbim de fotografie se face diferența. Fotografia de artă are alt substrat, are mai mult studiu și mai multă esență. Poate naște o poveste. Poate naște un film.

Care este povestea lui Ovidiu Ungureanu? Călător pe mările și oceanele lumii, pasionat de fotografie, iar în prezent manager de centru cultural.

Prima dragoste a fost marea și rămâne pentru mine prima meserie. Deci, am navigat foarte mulți ani. Am terminat studiile la Constanța, la malul mării, în poarta 6. Pasiunea pentru fotografie o aveam.

Dar cum a apărut dragostea pentru mare la un băcăuan?

Cum spunea Ion Grigorescu: „Vine de la Bacău, nu are ieșire la port, dar este marinar.” Probabil tot perioada comunismului m-a dus undeva către țărmul mării, dar nu în mod special de a fi navigator. Probabil, pentru a alege o variantă mai liberă de a trăi. Atunci dacă erai acceptat și terminai studiile în domeniu, aveai prima șansă, printre puținele din România, să pleci în lume. Toți râvneam pentru că eram închiși aici, într-o lume gri, iar la malul mării lumea este albastră. Totdeauna am tratat orizontul ca fiind o perspectivă viitoare. Am avut noroc. Cred că este perioada cea mai bună a vieții mele, cea în care am fost navigator.

Cât de multe lucruri ați văzut și prin obiectivul aparatului de fotografie?

Cred că am călătorit pe trei sferturi din planeta Pământ, pe diferite nave, sub diferite pavilioane. A trebuit să fixez niște amintiri, adică să rămân cu niște fotografii. Am tras pe film în toată această perioadă, de fiecare dată când am avut norocul să fiu în locuri excepționale. De la Polul Nord, la Polul Sud am mii de fotografii. Atunci nu știam pentru ce le fac, azi îmi dau seama că sunt foarte importante și fac parte din proiectele mele personale.

Și după ce ați ajuns la țărm, cum ați ajuns în postura de a conduce un centru cultural în Bacău?

Au trecut câteva etape. A trebuit să mă reinventez. Nu am ajuns chiar direct manager la Centrul de Cultură „George Apostu”. A trebuit să mai fac o serie de studii. Am mai avut un master în peisagistică, pentru că trebuia să-mi găsesc o nouă variantă de job pe uscat, deoarece titulatura pe care o aveam, de puntist, nu m-a ajutat pe uscat cu nimic. A trebuit să termin o facultate de management și marketing și am devenit economist. Am făcut studii de specialitate în domeniul artelor, master la Iași, am performat în povestea asta a mea personală, am deschis un studio de fotografie. Au durat aproximativ 15 ani până am ajuns manager la Centrul de Cultură ”George Apostu”, fiind angajat la un moment dat în departamentul de marketing cultural și de aici a apărut și oportunitatea de a fi managerul acestei instituții în această perioadă.

Cum a avut loc schimbarea destinului, de la navigator, la personaj principal în zona culturii, în zona artelor vizuale?

Parcă am trăit mai multe vieți. La un moment dat a trebuit să fac alegeri. Primul moment curajos din viața mea a fost cel de a fi navigator. Nu e o meserie foarte ușoară. A doua oară, când am ajuns în lumea uscatului, am încercat câteva variante de joburi, dar am ales varianta artistică muncind foarte mult. După studiile făcute, nu am lăsat nicio zi să treacă fără a face ceva legat de arta mea. Mă bucur că astăzi am ajuns să am proiecte comune cu domnul Ion Grigorescu, dacă e să mă refer strict la multimedia. În 2023, la Muzeul Marinei din Constanța, am avut un proiect intitulat „Tur de confrerie”. Eu am fotografiat portul Constanța și de după perioada mea de navigator. A fost un proiect legat de confrații mei marinari și locurile prin care am trăit la Constanța, la malul mării. Am fotografiat portul în diferite anotimpuri. Nu era vorba de fotografie de peisaj, ci de stări. Încerc să-mi regăsesc stările de atunci prin fotografia pe care am făcut-o azi.

Erați un fotograf activ. Cât v-au ajutat studiile de specialitate, cât v-au modificat concepțiile?

A fost ceea ce trebuia. Profit de ocazie și îi îndemn pe toți cei care sunt pasionați sau vor să facă mai mult în domeniul multimedia, să facă și studii. Am cam lăsat în sertar ce am făcut înaintea perioadei de studii. Mi-am reconfigurat varianta vizuală. Studiile au fost definitori. M-au schimbat definitiv.

Ovidiu Ungureanu, cum arată procesul de creație al unei fotografii de artă?

Eu explorez. Chiar dacă sunt pe uscat, plec tot ca un navigator în locuri care nu promit nimic. Arată bine ca peisaj. Eu caut nevăzutul sau neexplicitul din fotografie. Aștept straturile care apar în fotografie. Mai mult încerc să fiu eu surprins de locul în care mă aflu și să scot ceva din acel spațiu. E posibil să pleci la vânătoare de fotografie și să te întorci cu tolba goală, dar de obicei merg, mă documentez, revin, îmi notez ora, ziua, luna și revin chiar după un an în același loc. În „I-auzi corbii”, proiectul meu despre corbi, în fiecare an fotografiez ciori, într-un loc pe care l-am ales la Bacău, doar în luna februarie și doar atunci când am zăpadă. De câte ori merg acolo, sigur mai găsesc ceva de făcut.

Au fost fotografi care v-au inspirat?

Mă inspiră toată lumea care fotografiază. În anii de studii de la Facultatea de Arte Vizuale de la Iași, la secția foto-video l-am avut profesor coordonător pe domnul Bejenaru. Mi-a plăcut felul în care abordează fotografia și ceea ce caută în fotografie. Chiar din prima zi, când am avut așa un dialog mi-a spus că ar fi bine să bag în insertar ceea ce am făcut până acum, să uit de ele și să caut mai mult în fotografie. Mă inspiră Ion Grigorescu. Am lucrat cu el sau am încercat să fiu undeva în zona lui. Îmi place performance-ul sau fotografia asta instantanee sau nepregătită. Pe mine mă inspiră în mod special starea de spirit sau momentul pe care îl găsesc.

Are forță fotografia?

Are. Cred că peste cuvânt câteodată. Depinde cum vrei să vezi fotografia și dacă ai puterea să o vezi. O fotografie poate stârni, poate crea o stare.

Cât de importantă este tehnologia în fotografia de astăzi?

Eu lucrez și pe film, lucrez și pe o variantă modernă, să spunem, cu aparate cu mulți pixeli, dar am avut succes și cu fotografia polaroid. Pe mine mă încântă varianta asta picturală, poate neclară, chiar pixelată. Fotografia nu trebuie să fie perfectă. Trebuie să exprime. Pentru unii poate fi banală, pentru unii poate fi o capodoperă. Depinde de mediul în care o joci fotografia și unde o duci.

Ovidiu Ungureanu, se tot vorbește de inteligență artificială. Cât de benefică sau de malefică poate fi în fotografie?

Ea poate să-ți dea niște direcții. În momentul de față se pare că o mare parte a publicului, peste jumătate, este păcălită. Cred că încântă mai mult din punct de vedere estetic sau al perfecțiunii în care apare. Niciodată nu am fost încântat de fotografiile perfecte. Nu cred că prea devreme fotografia făcută din capul fotografului va fi înlocuită de fotografia artificială.

Ce înseamnă să fii artist-fotograf în România de astăzi?

Și cei care fac fotografie domestică spun despre fotografiile lor că sunt fotografii artistice. În lumea academică se face diferența. Dar este loc pentru toată lumea. În momentul în care apare un concept, un studiu, deja fotografia se conturează altfel. Uneori cheia de interpretare nu e pentru toată lumea. Atâta timp cât fotografa stârnește sau cel puțin aduce o stare de bine, cred că e un lucru bun.

Ce înseamnă managementul cultural în zilele noastre?

Trăim vremuri destul de dificile din punct de vedere financiar. N-am tratat interimatul ca fiind o perioadă în care am grijă de o instituție și doar trebuie să rămână deschisă. Am tratat interimatul ca fiind manager cu responsabilități. De la început am știut că trebuie să ies din instituție să caut bani și oportunități culturale. Managementul cultural ține în mod special de felul de a trata instituția pe care o conduci și de a imprima într-o direcție care să ajute lumea culturală. Trebuie să deschizi porțiile către artiști, către public, să fii răbdător cu ei și, bineînțeles, să le cauți oportunități financiare. De asemenea, întotdeauna am căutat să diferențiez zona mea artistică și managementul. Sunt locuri în care sunt managerul instituției și locuri în care sunt artist.

Ovidiu Ungureanu, care considerați că au fost cele mai importante evenimente pe care le-ați avut în calitatea de manager, de curator?

Vorbim despre Centrul de Cultură „George Apostu”. Am ajuns să conduc instituția în 2024, în noiembrie, și trebuia să gândesc un proiect cultural general pentru următoarele luni. Eu mi-am făcut un plan pentru un an. Realizarea cea mai importantă, pe care am avut-o în cadrul instituției, a fost zbaterea de a aduce acasă „Fructul soarelui”, opera lui George Apostu. Era abandonată, părăsită la Costinești. Am plecat cu gândul că marea îmi aduce noroc și am reușit ca în două luni și jumătate să semnez actele și să aduc sculptura acasă. Urmează să o restaurăm, să o punem pe un soclu și să se arate așa cum ar trebui. Mi s-au alăturat foarte mulți oameni pe care i-am convins că lucrul ăsta trebuie făcut și am reușit să-l duc până la capăt. În plan personal, n-aș putea uita anul 2025, un an foarte important în munca mea fotografică. Mă refer la evenimentul „La locul faptei. Lumea lui Ion Grigorescu”, expoziția de la București, de la Galeria Romană. A însemnat oportunitatea vieții să-l am pe Ion Grigorescu ca actant în fotografie timp de nouă ani. E de neînchipuit, nu am gândit niciodată că o să ajung la acest nivel de lucru, cu un artist atât de important. Ștacheta mi-am ridicat-o singur și nu prea am voie să dezamăgesc. Orice aș face de acum încolo, chiar dacă nu l-am prezent pe Ion Grigorescu, undeva în mintea mea apare privirea care spune da sau nu, e bine sau nu e bine.

Care credeți că este viitorul fotografiei?

Intervenind acum inteligența artificială fotografia va avea probabil o altă față. Dacă mergem în urmă cu foarte mulți zeci de ani, toate păreau o problemă la un moment dat. Trecând de la fotografia pe film, la cea digitală, toată lumea avea impresia că se va pierde ceva sau nu va mai fi la fel. Dar se pare că s-au păstrat toate aceste elemente. Se lucrează pe film și astăzi, se face fotografie polaroid și astăzi, se trage cu aparate foarte performante, perfecte ca imagine și sigur vor fi fotografi ajutați și de un aparat care va avea în el un program de inteligență artificială. Eu lucrez permanent manual, singur îmi reglez aparatele așa cum doresc eu să arate fotografia. Nu aș lăsa loc ca cineva să intervină în procesul meu creativ. Cu siguranță vor fi modificări, dar niciodată nu va putea fi luat sufletul din fotografie.

Ce alte pasiuni are Ovidiu Ungureanu?

Mi-au plăcut și sporturile extreme. Călătorii am făcut foarte multe. Mă pasionează să cunosc oameni. Acolo, unde la orizont apare un personaj, caut să-l abordez și să-l cunosc, gândind că într-o zi s-ar putea ca povestea lui, poate fi filmică sau fotografică, să fie de bun augur pentru cei care vor veni după noi. Astăzi sunt mai atent cu familia mea, mă ocup mai mult de copilul meu, caut să-i fiu aproape într-o lume foarte zbuciumată și destul de complicată. Cred că rămâne una dintre plăcerile vieții mele să ajung oricând, în orice anotimp, undeva la un mal, la un țărm.