Vladimir Arsene –„Orice arhitect trebuie să fie vizionar”

Vladimir Arsene (membru AIA, OAR) este absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”(1976). S-a stabilit în SUA, în 1978. Proiectant principal Haŕrison Abramovitz Architects și Grad Partnership, între 1978-1990. A fondat Biroul de Arhitectură Westfourth Architecture la New York, în 1991, și la Bucuresti, în 1994. A fost Profesor Asociat la New York Institute of Technology School of Architecture, la New Jersey Institute of Technology School of Architecture și la Pratt Institute (1990-2003). Este Membru al Comisiei RIBA de acreditare UAUIM (2017, 2022). A fost distins cu premii de arhitectură la Anuale de Arhitectură București, Bienale de Arhitectura Românească, Revista „Progressive Architecture”, American Institute of Architecture New Jersey, City of Santa Barbara Prize, California SUA, City of Escondido, SUA, Manisa City, Turcia, Riga City, Letonia. Este câștigătorul a numeroase concursuri de idei și de arhitectură naționale și internaționale. A obținut Premiul Opera Omnia al Bienalei Nationale de Arhitectură 2021. Autor (cu Westfourth Architecture) al clădirilor bucureștene: Europa House, America House, City Gate Towers, Sediul Unicredit, Millenium Tower, Bucharest Center Tower, Complex rezidențial Cortina, Ambasada Canadei, Ambasada Statului Kuwait, Complex Vernescu, BU 13 Apartament. A construit la Riga și în SUA. Proiectele sale au fost publicate în revistele de specialitate din România, Letonia, Statele Unite, Turcia, Germania si Coreea de Sud.

Astăzi îl avem invitat pe arhitectul Vladimir Arsene. Ce v-a determinat să vă apropiați de arhitectura?

E o poveste așa de veche că nu știu dacă mi-o aduc aminte. N-am pe nimeni în familie care să fi fost arhitect. Însă îmi plăcea să desenez. Tatăl meu era profesor la Academia de Studii Economice. A încercat să mă facă economist. Mi s-a făcut îngrozitor de plictisitor. În 1970 am dat la arhitectură.

Pentru cineva care nu a intrat niciodată într-un birou de arhitectură, cum arată atelierul, spațiul creativ al lui Vladimir Arsene?

Un birou de arhitectură arată foarte diferit în ultima vreme. Nu mai sunt planșete de desen. Se lucrează exclusiv pe calculator. Nu se mai desenează așa de mult de mână. Arată altfel. Arată mai puțin ca un atelier de arhitectură de pe vremuri, ca atelierul tradițional. Acum e mai mult un fel de birou computerizat în care se produc clădirile astea. Însă e un ambient foarte important pentru arhitecți. Petrec foarte mult timp aici. Încercăm să-l aranjăm să ne stimuleze. Ne punem desenele pe pereți, machete, la intrare, pe un perete avem fotografiile mai multor lucrări ale noastre. Impresia este importantă, însă, în general, caracteristica principală a acestor atelieri este informalitatea lor. Adică, asta e o meserie fără foarte multe fasoane, e o foarte informală și relaxată într-un fel. Nu e relaxată deloc, dar impresia este că este relaxată. Este o profesiune liberală, deci are caracteristicile acestei trăsături artistice ale meseriei.

Ce vă inspiră?

Mă inspiră multe. În general, e vorba în arhitectură de a putea să construiești în context. În contextul clădirilor din jur. Deci, inspirația este întotdeauna luată de un anumit context. Contextul nu este numai cum arată clădirile din jurul celei pe care o voi construi, e un context mai larg, care ține și de geografie, de cultură, de istorie, de lumină. Toate aceste aspecte ale contextului au un rol important asupra viitorului proiect. Ele vor determina foarte mult configurația acestuia și semnificația acestuia.

Puteam spune că unii arhitecti sunt vizionari, văd orașul sau spațiul acela într-un viitor mai îndepărtat?

Orice arhitect trebuie să fie vizionar. Problema, câteodată, cu arhitecții este că se uită prea mult în trecut și prea puțin în viitor. Sigur, patrimoniul este un element esențial și important în activitatea noastră, dar orice arhitect trebuie să fie vizionar. De fapt, un mare arhitect american, la începutul secolului, spunea: „Nu vă faceți planuri mici, gândiți mare spre viitor”. E obligația noastră să fim vizionari.

În 1978 ați plecat în Statele Unite. Cât de grea a fost adaptarea? Cât de mare a fost șocul și arhitectural și din punct de vedere al mentalităților?

Adaptarea a fost dificilă. Depșinde de cât ești mai sensibil la urbanitate. Cu cât ești mai sensibil, cu atât mai mare este șocul când ajungi la New York. Eu eram foarte prins de București, de toată sensibilitatea legată de structura lui urbană, de case, de imagini. Am ajus pe un fel de altă planetă, care are niște atracții extraordinare și niște chestiuni culturale deosebite. Soția mea e americancă și m-a ajutat să trec peste faza inițială de adaptare. În ceea ce privește birourile de arhitectură, am lucrat la început ca desenator la o firmă mică. După aceea am lucrat ca proiectant la o firmă mai mare. După aceea am lucrat ca proiectant și mai important la o firmă și mai mare. Apoi am lucrat ca șef de proiectare la o firmă și mai mare. Deci încetul, cu încetul, am intrat în sistemul lor. Am intrat în construcția de clădiri mai importante, mai înalte.

Meritocrația e mai clară peste ocean decât în estul Europei?

Aici ați pus punctul pe i. Meritocrația este principala lor calitate. Pe ei nu-i interesează de unde vii, ce rude ai, ce facultate ai absolvit. Îi interesează cât de bun ești. Și ești răsplătit în funcție de cum ești. Asta este una din marile părți bune ale Americii, această meritocrație care este în toate domeniile.

Care sunt părțile proaste în ceea ce privește arhitectura?

Este o meserie dominată de bani, iar toți clienții sunt înarmați cu cunoștințe, sfătuitori, construction management, care te urmăresc pas cu pas pentru a face profitul maxim. Spre deosebire de unii din dezvoltatori de aici, care încearcă același lucru, dar nu știu cum să facă, americanii știu foarte bine cum este și ești strâns în niște hățuri financiare. Tu trebuie să produci niște clădiri care să respecte poziția financiară dată de beneficiar. Asta este câteodată și bine, pentru că, în general, sunt profesioniști. Toate echipele de dezvoltatori sunt profesioniste și e un mare avantaj să ai de a face cu un profesionist, chiar dacă acesta îți impune niște reguli foarte stricte. Apare un limbaj comun, interese comune.

De ce ați revenit în țară în 1990?

A fost o conjunctură mai complexă. În primul rând, firma foarte mare la care lucrasem în New Jersey a trecut printr-o perioadă de mare restructurare și nu mai aveau de lucru. În același timp s-a anunțat un concurs de arhitectură în București. Am lucrat pentru acest concurs și l-am câștigat. Câștigând concursul din București, am revenit în țară. Și încetul, cu încetul am deschis aici o sucursală, după aia o firmă, am început să iau lucrări și așa a început toată povestea acum 34 de ani. Fac naveta în București - New York.

Aveți o firmă și în Statele Unite?

Am avut o firmă destul de mare în Statele Unite. Firma principală era în Statele Unite și aici aveam numai o sucursală. Pe măsură ce aici s-au făcut progrese mari în tehnologie, în cunoaștere, am diminuat firma de la New York și am mărit-o pe cea de aici. Și acum am o firmă foarte mică la New York și principala preocupare, timpul pe care-l petrec și firma de bază, este la București.

Vladimir Arsene, care este raportul între știință și artă în arhitectura zilelor noastre?

E foarte greu de spus. Sunt clădiri care implică mai multă tehnologie decât altele. Dar pentru arhitectura de calitate, arta este o știință și știința este o artă. Deci în momentul în care vorbim de arhitectură cu A mare, arta și știința sunt un tot legat. Arhitectura este poate singurul domeniu în care arta și știința sunt implicate deosebit. Sigur că și în designul de mașini e și artă și știință, dar cu atât mai mult în arhitectură. Știința este implicită în crearea de artă și arta este un fir conducător în dezvoltarea științei pentru arhitectură.

Ce înseamnă o clădire de calitate în viziunea lui Vladimir Arsene?

Se construiesc foarte multe clădiri, dar foarte multe din acestea sunt construcții, foarte puține sunt arhitectură. Ca să fie o clădire care să aibă arhitectură trebuie să își depășească funcționalul, să transcendeze spre artă și spre filozofie, spre poezie.

O arthitectură de calitate este o clădire care își depăsește stricta funcționalitate și reușește să răspundă și necesități de natură estetică, filozofică, culturală, artistică.

Vladimir Arsene, ce considerați ca ați preluat din stilul arhitectural american și ați implementat în proiectele românești?

Noi am făcut primele proiecte pentru clădiri înalte în București, care se bazează pe o clădire înaltă care am construit-o din oțel, la New York. Această tehnologie am aplicat-o și în primele clădiri din București. Este vorba de o anumită rigurozitate în tehnologie. Relațiile tehnologiei cu arhitectura m-au influențat mult și m-au educat mult în America.

Cât de tare îl doare sufletul pe Vladimir Arsene în legătură cu proiectul Cathedral Plaza?

Cathedral Plaza este un act de incultură. A te apuca să demolezi o asemenea clădire pe considerente pur politice, care nu au nici o legătură nici cu arhitectura, nici cu urbanismul, nici cu nimic, este un act de mare incultură. Problema cu legalitatea ei este falsă. Este perfect legală. Fă-o cămin studențesc, fă-o spital. Te apuci să demolezi și cădea și catedrala de lângă. Să te apuci să cheltuiești milioane de euro pentru demolare, când ai clădiri neconsolidate în București, care sunt gata să cadă, este noaptea minții. Toată această poveste cu catedrala este o chestie politică, o palmă și o rușine dată profesiunii.

Ce vă derajează și ce apreciați la peisajul arhitectural actual românesc?

Bucureștiul se chinuiește cu încercarea de a stabili un regulament urban care să fie specific și responsabil pentru structura urbană și culturală a orașului. Asta din cauza că Bucureștiul este un oraș făcut din cioburi și este greu de stabilit cu un regulament urban. Acum se face PUG-ul Bucureștiului de către Facultatea de Arhitectură, în care se dorește să se stabilească un nou regulament urban, pentru că cel vechi era total depășit. Marea problema a orașului este trecerea dintr-un oraș istoric, într-un oraș contemporan. Bineînțeles că se fac abuzuri, bineînțeles că se fac clădiri noi și experimente care nu reușesc, dar Bucureștiul trebuie să fie și el un oraș al viitorului, cum vor fi toate orașele europene. La Londra se construiesc la ora actuală 35 de turnuri, la Paris se construiesc de asemenea clădirele înalte. Este vorba de o viziune contemporană care să aibă în vedere că un oraș trebuie să aibă și patrimoniu cultural și o viziune despre viitor. În această viziune despre viitor încercăm să ne integrăm și să ne luptăm cu rezultate ale tuturor arhitecților, mai mult sau mai puțin reușite, dar necesare.

Ați amintit de Londra, ați amintit de Paris. La Paris există acel cartier Defans, în care apar construcțiile moderne. În București au apărut și foarte multe implanturi, în care modernitatea cumva subjugă zone istorice. Ce părere aveți despre acest aspect?

Paris este un oraș constituit cu fronturi continue, e un oraș desenat, iar toate clădirile au aceeași înălțime. Bucureștiul este un oraș făcut din bucățele. El nu are o structură unitară. Mie mi se pare că a compara Bucureștiul cu Viena, Parisul sau Londra e o greșeală din punct de vedere urban, pentru că este cu totul și cu toată altă structură. Aici e o structură quasi orientală, eclectică. Mie mi se pare că acele clădiri înalte au un mare rol în dezvoltarea unui oraș. Ele aduc bani, ele concentrează fluxuri, ele economisesc energie, verticalitatea economisește energie. Această risipă de energie pe orizontală, tipică suburbanității, va intra într-o mare criză odată ce economia de energie devine un lucru extrem de important. Cred că, ținând cont de sensibilitate, grijă, atenție, se pot construi clădiri mai înalte și în orașele istorice, de genul Bucureștiului, nu de genul Sienei sau de genul Romei. Actualul CUT obligatoriu pentru București este de 4 și nu permite practic o clădire înaltă în zona centrală, pentru că ți-ar trebui un teren foarte mare. Sper ca nou PUG să definească niște zone, nu neapărat în zona istorică, în zona centrală, unde se pot construi niște clădiri înalte, care, încă o dată spun, vor avea un rol important în evoluția orașului, economisând energie și concentrând densitate de care este nevoie. Eu sunt un partizan al acestor clădiri care să conțină și spații publice, nu numai birouri, dar să conțină și spații culturale, spații publice, spații de sport, spații rezidențiale. Deci această hibridizare a clădirilor înalte tocmai le ajută să se implanteze mai mult în structura urbană orașului și să contribuie la evoluția întregii cetăți.

Care este orașul care vă încântă din punct de vedere arhitectural?

Sigur că eu, trăind la New York, Manhattan este orașul care este cel mai apropiat. Este un oraș extraordinar, un oraș de o energie și de o intensitate deosebite și care în ultimii zece ani a început să producă și o arhitectură extraordinară. Este orașul meu favorit. După care urmează Bucureștiul.

Vladimir Arsene, ce potențial arhitectural, dar și de specialiști, are România astăzi?

România are cei mai puțini arhitecți pe cap de locuitori din Europa. Eu sunt și profesor la Facultatea de Arhitectură, sunt profesor invitat de vreo șapte ani. România are nevoie de arhitecți mulți și buni. Școala de arhitectură este o școală bună, este a doua școală de arhitectură ca mărime din lume, după cea din Moscova. Este un centru important profesional și cultural al României. Este foarte mult de lucru în România, în timp ce în vest e din ce în ce mai puțin de lucru. Deci toată această fugă spre vest a arhitecțiilor români nu mai are rost. Îi încurajez să plece, să deschidă ochii la alte lucruri, dar să se întoarce în țară, că aici este de construit, aici sunt oportunitățile cele mai mari.

În ultimii ani ați făcut parte din juriile Bienalei Naționale de Arhitectură. Cum apreciați dezvoltarea arhitecturii românești?

Mie mi se pare că, dacă comparăm dezvoltarea arhitecturii românești cu alte domenii de dezvoltare în România, arhitectura este printre cele mai avansate. S-au făcut niște pași imenși în ultima vreme în legătură cu calitatea construcțiilor, cu interesul pentru arhitectură, cu responsabilitatea arhitecturii față de societate și față de orașe. Deci eu apreciez foarte mult proiectele Bienalei de Aarhitectură, iar aceasta este o sursă importantă de educație pentru toată lumea, pentru a vedea direcția în care ne îndreptăm.

Cum caracterizați interesul pentru arhitectură în rândul tinerii generații? Ne-ați spus că de șapte ani sunteți profesor invitat.

Școala de arhitectură, la ora actuală, are 70% fete și 30% băieți. Este exact invers ca în Statele Unite. Asta din cauza că băieții se îndreptă mai repede spre IT, spre a face niște bani mai repede. Foarte multe fete sunt foarte interesate de domeniu. Eu sper că educația în facultate contribuie la interesul pentru arhitectură. Au apărut și niște clase de arhitectură pentru copii. Anul acesta, la admiterea la Facultatea de Arhitectură s-au înscris peste 1000 de candidați. Deci, interesul este încă mare.

Din punct de vedere arhitectural, care sunt plusurile, care sunt minusurile Bucureștiului de astăzi?

Să încep cu minusurile: un regulament urban învechit, un teren de fundare prost, o condiție seismică păcătoasă. Deci, din punct de vedere geologic, nu este un teren grozav. Apa e destul de sus, structura terenului nu este stâncă, nu e nemaipomenită.

Cutremurul în București ajunge la valori foarte mari. Proiectare antiseismică duce la niște costuri de structuri, care ajung până la 50% din costul unui proiect, ceea ce este imens față de Occident, unde costă structura 25% dintr-un proiect. Deci acestea sunt problemele Bucureștiului.

Avantajul orașului, din opinia mea, este o anumită deschidere spre modernitate, o anumită tradiție a modernității. În profida unor patrimonii culturale mai vechi, există o deschidere și un oraș care, prin structura lui fărâmițată, permite experimente de arhitectură foarte interesante. Nu te forțează la niște gesturi estetice predestinate de un regulament care se bazează pe uniformitatea arhitecturală. Ăsta este marele avantaj al orașului pentru arhitecți. Și este un oraș minunat de verde, care, iarăși, este un lucru foarte interesant pentru noi.

Și ca cetățean, ce vă lipsește în București?

Îmi lipsesc două lucruri: un muzeu al orașului București, care să concentreze toate cele șapte spații în care se află astăzi instituția. Și un muzeu de arhitectură, în care să se țină dezbateri publice, să se țină expoziții de mare anvergură, în care să se întâmple lucruri pentru arhitectură. În rest, nu-mi lipsește nimic.

Cum este omul Vladimir Arsene? Ce alte pasiuni aveți?

În afară de arhitectură, literatura.

Un autor preferat?

Autorii mei preferați sunt, în special, englezi. Iar dintre români, acum sunt din ce în ce mai prins de Cărtărescu.