Vladlen Babcinețchi – „colaborările între artist, curator și arhitect fac diferența în lumea artei”

Născut în Republica Moldova în 1983, sculptorul Vladlen Babcinețchi surprinde peisajul artistic contemporan prin tenacitatea cu care abordează teme universale. Acest lucru este scos la lumină printr-un limbaj unic, puternic înrădăcinat în frământările locului său natal. A studiat la Iași, iar aici în timpul liceului și-a început călătoria ca artist și sculptor. A studiat cu sculptorul Ilie Bostan.

A urmat un program de master la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Sub îndrumarea profesorului Stan Mitu, Vladlen a obținut titlul de doctor la Universitatea „Gheorghe Asachi” și în urma acestuia a primit un stagiu la Riga, Letonia și, în final, o bursă postdoctorală la Universitatea „Akaki Tsereteli” din Kutaisi, Georgia. Artistul și-a publicat părerile despre proporții în mai multe articole, precum și într-o monografie pentru teza sa de doctorat, culminând cu conceptul „Nautilus, un studiu al proporțiilor asupra mișcării corpului uman”.

În domeniul sculpturii, experimentează noi tehnici și propriul său limbaj de creație, pe care le-a expus publicului din Chișinau, Iași și Lisabona. Este Membru UAP al Republicii Moldova și al UAP România, și realizator al mai multor lucrări publice găzduite la instituții din România, Republica Moldova și Rusia.

Vladlen Babcinețchi locuiește și creează în Iași, iar de câțiva ani se ocupă de „Luna Sculptorilor Români”.

Vladlen Babcinețchi, ce v-a apropiat de Artele Plastice? Care a fost declicul începerii acestui drum?

Probabil, s-a întâmplat undeva în copilărie, când am desenat toți pereții și toate piesele de mobilier din casă. Atunci părinții au decis să ajung la școală de arte.

Iar partea tridimensională, când a început?

Asta s-a întâmplat în anii de liceu, când am descoperit modelajul, sculptura, și am fost îndrumat de regretatul Corneliu Matei, profesorul meu de atunci. Eu doream să fac design industrial, dar am fost îndemnat să rămân la sculptură și apoi am descoperit dragostea pentru tridimensional și am tot practicat sculptura de atunci până acum.

Cât de important a fost pentru dumneavoastră și pentru creația dumneavoastră faptul că v-ați născut dincolo de Prut, într-o zonă de confluențe culturale?

Am simțit mereu rădăcinile mele de acolo. Le am și acum. Poate, undeva în peșterile dacice, care au devenit mai târziu mănăstiri la Țipova. Poate e locul unde s-a cununat Ștefan cel Mare cu prima lui soție. Și apoi, bineînțeles, legătura cu România, cu Iașul, cu școala și studiile pe care le-am urmat aici și, bineînțeles, tot ce a însemnat atelierul pe care îl am, galeria și oamenii cu care lucrez. Toate m-au legat de Iași.

Ce înseamnă să fii sculptor?

Înseamnă, în primul rând foarte mult efort fizic, pentru că lucrez cu piatră, cu materiale grele. Înseamnă o infrastructură bogată în spate, mă refer la un atelier, utilaje, instrumente. De câteva ori am mutat atelierul și asta a însemnat eforturi foarte mari, pentru că atelierul presupune și materiale care se tot depozitează: blocuri de piatră, metri cubi de lemn. Dar, pe lângă asta, sculptura înseamnă o enormă fericire a momentului în care simți că ai finalizat o lucrare, un monument.

Ați putea descrie atmosfera atelierului dumneavoastră?

În ultimul timp lucrez în mai multe spații, dar spațiul de atelier din zona industrială, cel în care lucrez piatra, este un spațiu plin de praf, neprimitor. Dar acolo creez, poate, cele mai importante opere ale mele. Acolo creez mulajele pentru lucrările din bronz, acolo fac și lucrările din lemn. Astfel, devine un loc prețios pentru mine.

Cum ați caracteriza arta dumneavoastră?

Nu știu. Sunt specializat în sculptură monumentală. Lucrările de autor pe care le creez au rădăcini în cultura greco-latină și de inspirație, pe alocuri, bizantină. Poate în ultimii ani am descoperit, sau mi-am găsit propria linie, propria o manieră originală de manifestare.

Cum s-a născut ideea realizării „Lunii Sculptorilor Români”?

Proiectul a fost inițiat de Andrei Apreotesi, managerul actual al Complexului Muzeal Național „Moldova”. El a organizat prima ediție în cadrul Atenerului din Iași și apoi m-a invitat pe mine să mă implic, să vin cu idei noi, să dezvoltăm acest proiect și, ușor, ușor, am crescut proiectul de la an la an.

Cum vedeți dezvoltarea acestui fenomen emblematic pentru Iași?

Implică foarte, foarte multă muncă, nopți nedormite, foarte multă comunicare cu oameni din diverse domenii, parteneri privați, artiști, cât și instituțiile cu care organizăm evenimentul și, bineînțeles, multă logistică, mult efort fizic, pentru că amplasarea unor lucrări de sculptură înseamnă foarte mult efort fizic.

Cât de apreciată este sculptura în zilele noastre?

Eu cred că sculptura face parte din viața noastră și mai ales din viața artiștilor, dar și a publicului și cred eu că orice operă sculpturală are o prezență în spațiu extrem de semnificativă acolo unde mergem, în orașe, în spații publice. În momentul în care apare o sculptură, imediat în jurul ei se creează comunități și cred că are un rol foarte important în tot ceea ce înseamnă viața de zi cu zi.

Vladlen Babcinețchi, ați călătorit mult. Care este orașul care vă place cel mai mult din punct de vedere artistic, pe care îl considerați cel mai interesant din punct de vedere sculptural?

Recent ne-am întors din Medelin, orașul lui Fernando Botero. Acolo am fost fascinat de creațiile sale sculpturale. Trebuie să recunosc că iubesc cel mai mult Copenhaga. E orașul meu preferat din toate punctele de vedere, și în ceea ce privește modul de organizare al societății, al infrastructurii și al artei, care este prezentă în majoritatea spațiilor publice.

Sculptura, arta de for public, în afara intemperiilor, credeți că poate fi și victima realităților temporare, politice sau sociale?

Da, asta se întâmplă destul de des. Bineînțeles, atunci când acele sculpturi reprezintă un simbol sau o personalitate a vechiului regim care dispare, acele lucrări dispar odată cu sistemul politic care se schimbă.

Indiferent de valoarea artistică…

Apropo de acest exemplu, o lucrare extrem de valoroasă a lui Lazăr Dubinovski, îl reprezintă pe Kotovski, un comandant de oști rus, care și astăzi este în centrul Chișinăului și sunt foarte multe dezbateri. Se dorește înlocuirea acelei lucrări, însă ea este extrem de valoroasă din punct de vedere artistic și atunci se pare că timpul o păstrează în spațiul public.

Credeți în sculptura realizată din materiale neconvenționale?

Desigur, arta în zilele noastre cunoaște diverse forme de manifestare, însă, bineînțeles, materialele clasice sunt cele care transcend în timp și care fac ca opera să dănuiască.

În momentul în care vă aflați în fața unui bloc de piatră, întrevedeți ce ascunde acel bloc de piatră?

Categoric, da. Fiecare lucrare este imaginată anterior înainte de a fi lucrată și, practic, fiecare autor știe, înainte să înceapă lucrarea, ce va deveni.

Ce rol considerați că are curatorul?

Curatorul are un rol extrem de important, el îngrijește expozițiile, gândește acele proiecte, gândește amplasarea în spațiu. Practic, fiecare expoziție devine o creație în spațiu și atunci artistul se poate manifesta și în acest fel, adică poate lucra cu arhitectura, cu spațiul pe care îl are la dispoziție prin felul în care creează contrast sau centru de interes într-o anumită expoziție și atunci cred în rolul curatorului, similar cu cel al artistului care a creat opera. Bineînțeles, se lucrează foarte mult în tandem, se discută, se discută amplasările și panotările. Expozițiile valoroase se organizează cu arhitecți de interior și atunci tocmai aceste colaborări fac diferența în lumea artei.

Care credeți că este viitorul artei?

Cred că viitorul artei va fi extrem de influențat de tehnologie și de inteligența artificială. Consider că talentul pentru om va deveni un accesoriu ce va putea fi achiziționat, așa cum un braț robotic se poate atașa corpului uman, la fel anumite capacități sau un anumit talent va putea fi inserat fiecărui om în parte.

Care este sculptorul preferat, sculptorul model pentru Vladlen Babcinețchi?

Am crescut cu Michelangelo, apoi Brâncuși rămâne mereu în sufletul meu. Îmi place foarte mult sculptorul croat Ivan Meštrović.

Ce alte pasiuni are Vladlen Babcinețchi?

Sunt pasionat de arhitectură în mod special, îmi place foarte mult să urmăresc clădirile, să urmăresc orașele. Oriunde merg caut elemente de arhitectură, și îmi place să urmăresc cum sunt integrate diverse opere în spațiu. Sunt pasionat de tot ce ține de lumea artei.

Care este atmosfera sonoră inspiratoare pentru Vladlen Babcinețchi?

Boleroul de Ravel în versiunea lui Sergiu Celibidache.