Hamid Nicola Katrib – fascinația originalității

Hamid-Nicola Katrib este un artist născut în Bacău, plecat apoi cu familia în Liban, unde a studiat design interior la facultate. Reîntors în România pentru a lucra ziua ca arhitect și noaptea ca pictor, acum pendulează între arhitectul realist şi pictorul suprarealist, între artistul român şi omul de afaceri libanez. Este colecționar de artă, propietar al Galeriei HNK și al biroului de design interior cu același nume.

Hamid Nicola Katrib, ce reprezintă pentru dumneavoastră atelierul?

Atelierul e un loc care te ajută și te încurajează să vrei să stai și să pictezi. Iar când ești un pictor profesionist, trebuie să pictezi cu orele zilnic, nu când ai chef, că altfel nu produci, nu te ameliorezi, nu avansezi ca artist. Îmi face plăcere că am un atelier cu foarte multă lumină naturală, plin de obiecte care-mi plac, pe care le-am adunat de-a lungul timpului, de la rame frumoase, la sculpturi, la alte tablouri puse pe perete, care îmi creează o atmosferă inspiratoare. Numai că aici e o problemă, pentru că e foarte înalt tavanul e ori foarte cald, ori foarte frig. Eu mai pictez și acasă. Acasă mă simt foarte bine. Când mă trezesc dimineața și sunt foarte, foarte liniștit, după ce îmi beau cafeaua și încă nu sună nimeni, am o fereastră de 40 de minute în care pictez și pot să fac lucruri foarte minuțioase și foarte detaliate. De asemenea mai am o jumătate de oră sau o oră seara, înainte să adorm. Aceste ore se adună și de asta am fost foarte prolific anul ăsta. Am făcut două expoziții, iar anul încâ nu s-a terminat.

V-ați născut la Bacău, ați studiat la Beirut, cum ați caracteriza perioada studiilor libaneze?

La facultate eram genul tocilar. Eram cel care ieșea primul în clasă. Am crezut că atunci când voi ajunge în capitală, la Beirut, o să încep să ies în cluburi, dar nu s-a întâmplat. Mereu predările de proiecte erau lunea. Trebuia să lucrăm de vineri până luni să finalizăm proiectele. Era frumos, dar era mult de învățat.

Care este povestea intrării dumneavoastră într-unul dintre cele mai mari cabinete de arhitectură din Beirut, la câteva zile de la terminarea facultății și asta pentru că la lucrarea de diploma ați avut un proiect spectaculos, care îmbina aviația cu Formula 1?

Am ieșit primul la finalul facultății, iar facultatea mea era renumită în domeniile arhitectură, design interior, artă grafică și regie. Birourile mari trimit oameni să vadă proiectele de diploma și să racoleze studenții cei mai buni. Am avut trei oferte după ce am triminat diploma și am ales să lucrez la un birou al unui designer renumit, care trăia în sudul Franței și lucra la proiecte foarte mari. Făceam amenajări pentru palatele familiile regale din Arabia Saudită, din Qatar, din Iordania, a caselor de vacanță din Marbella, din Elveția. Erau proiecte cu bugete nelimitate, conta doar să placă beneficiarilor. Vă dați seama, când ai mână liberă și poți să inventezi, poți să lucrezi cu ce materiale vrei, când nu contează costul, este ideal pentru orice arhitect sau pentru orice designer.

Cum a fost acel proiect de diploma în care ați îmbinat aviația cu Formula 1?

Chiar a fost primul proiect în istoria facultății de amenajare de interior a unui avion. Eu de când eram mic eram fascinat de avioane. Dacă nu aș fi avut talent la pictură și arhitectură, m-aș fi făcut pilot. Eram înnebunit de avioane, cele mai multe jucării erau machete de avioane, mă jucam obsesiv cu avioanele. Când am ajuns la facultate am vrut să îmbin iubirea mea pentru avioane cu ce am studiat în domeniul amenajărilor interioare. Numai că la facultate mi s-a spus că nu pot să fac o diplomă fantasmagorică. Trebuie să fie ceva executabil în viața normală. Și norocul meu a fost că verișorul meu din Liban era la facultatea de științe aerospațiale și am putut să am acces la detalii tehnice. Trebuia să prezinți niște planșe tehnice, în afara planșelor de design. Când au văzut că am mai multe date tehnice care să îmi permită să fac ceva realizabil și nu doar fantastic, atunci m-au lăsat să fac acest subiect. A fost o provocare, pentru că n-am avut alte proiecte înainte la care să mă uit, de la care să mă inspire. Trebuia să fac totul de la zero. Am pornit de la un avion Antonov 225, care este cel mai mare avion cargo rusesc. M-am gândit că o echipă de Formula 1, care se mută tot sezonul dintr-o țară în alta, poate să încapă în același avion. Și am conceput un avion în care piloții de curse aveau o zonă vip, unde beneficiau și de sală de sport și de zonă de recuperare, exista și o sală de ședințe unde se puteau face strategiile pentru cursa următoare, era o zonă a tehnicienilor și a restului echipei și încăpeau și două mașini de Formula 1.

Ce a determinat mutarea dumneavoastră în România?

A fost pur și simplu o coincidență. Nu era planificată. A murit bunicul meu din România și am venit pentru cinci zile. Tatăl meu era aici și s-a întâlnit cu un fost coleg de facultate care construia mai multe hoteluri în țară. Și i-a spus că nu are pe nimeni în domeniul amenajărilor interioare și că ar vrea pe cineva din Liban, pentru că acolo avem alte gusturi și idei. Ne-am întâlnit, m-a întrebat ce salariu am în Liban și mi-a spus că îmi dă un salariu de trei ori mai mare, numai că trebuie să rămân aici. Eu venisem cu un bagaj pentru o săptămână. Lăsasem tot la Beirut, aveam o mașină nouă, stăteam într-un bloc foarte modern, aveam un salariu bun pentru vârsta mea. Apărusem la o emisiunea tv, iar în formatul respectiv, un artist oferă un tablou unei vedete care este invitatul principal la fiecare emisiune. Emisiunea aia se difuza în timpul Ramadanului și avea cel mai mare rating. Toată lumea, după ce mânca, se uita la emisiunea asta seara și aveau un rating imens. Televiziunea a doua zi a primit extrem de multe apeluri. Se cerea contactul meu pentru comenzi de tablouri. Am pictat un casino și din banii pe care i-am făcut într-o lună, am putut să cumpăr o mașină, modelul anului. Avem 22-23 de ani. Și s-a întâmplat să vin aici și să primesc această ofertă. În Liban mă simțeam ca un peștișor care nu trăia 100% în apa lui. Și am rămas în România.

Care este povestea apropierii dumneavoastră de artă?

Desenam și pictam de mic. Când eram la școală, profesoara de desen spunea părinților că ceea ce desenez eu este mult mai avansat decât vârsta mea. Și am început să reprezint școală la diverse concursuri. Părinții mei, dacă doreau să scape de mine, îmi dădeau niște coli de hârtie și niște creioane și stăteam cu orele fără să mai scot nicio vorbă. Eram acolo absorbit în lumea mea. Când veneam verile la bunici, la Bacău, nu-mi plăcea să bat mingea în curte cu ceilalți copii și să țopăi toată ziua, iar bunicul a găsit un pictor cu care să încep să studiez. Mergeam în fiecare zi în atelier la pictorul Căruțașu din Bacău. Mă punea să-i pregătesc pânzele. El avea comenzi pentru tablouri, picta natură statică și mie îmi plăcea foarte mult natura statică. Am învățat să pictez în ulei de la 14 ani. De atunci a pornit toată povestea mea cu pictura.

Care sunt temele inspiratoare?

Admir foarte mult portretele și mereu am fost fascinat de natura statică flamandă a pictorilor din secolele XVII și XVIII. Mă impresiona exuberanța aia a florilor, a fructelor, detaliile, insectele, roua pe frunze și culorile atât de frumoase. Având în vedere că am o minte foarte creativă s-a născut și acest suprarealism, adică am sucit această natură statică în povești suprarealiste apărute în funcție de fiecare perioadă din viață, în funcție de călătorii și în funcție de starea mea de spirit. Tot timpul apar elemente noi în aceste povești. În ultima perioadă au apărut niște mașini de fum, niște entități care scot fum. Eu sunt un om foarte calculat, care îmi place să prevadă ce fac pe termen lung. Pentru prima dată în viața mea, anul ăsta cu aceste schimbări politice, cu alegerile în România, cu alegeri în SUA, cu situația economică, efectiv am simțit că am așa o ceață în cap și nu pot să-mi văd viitorul, nu pot să-mi dau seama ce o să întâmple, ce o să fac în următoarele luni, în următoarele săptămâni și inconștient, în toate naturile statice apare acestă ceață care este în capul meu. Iată cum o situație poate să afecteze inconștient arta.

Cât de apropiate sunt artele plastice și arhitectură?

Sunt foarte apropiate. Și în arhitectură și în arte trebuie să găndești volumetric. Proporție, armonie sunt condiții și pentru un tablou de succes și pentru o arhitectură de succes și pentru o sculptură de succes.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră arhitectura de calitate?

Arhitectură de calitate este o arhitectură care e gândită să îmbine la fel de mult și de important, utilitatea și aspectul. Dacă doar una primează și cealaltă este neglijată, pentru mine înseamnă că nu ai ajuns unde trebuie. Cred că trebuie să faci efortul ca și peste 100 de ani această clădire sau această amenajare tot o să fie frumoase și să se vadă că e gândită cu cap, să fie și funcțională, îndeplinindu-și scopul ei.

Care este orașul preferat din punct de vedere arhitectural?

Acum iarăși m-am reîndrăgostit de Madrid. Îmi place foarte mult Barcelona pentru că are o arhitectură deosebită și e gândită urbanistic foarte armonios. Orașul ăla este o bijuterie, un muzeu în aer liber. Deci, numărul unu este Barcelona, numărul doi este Madrid, dar îmi plac și Parisul și Londra. Îmi plac capitalele astea mari, care au arhitectură deosebită, au istorie, simți că mergi prin niște străzi unde au trăit cele mai mari personalități.

Ca privitor, ce apreciați cel mai mult la o lucrare de artă?

Când am fost în Madrid, am fost foarte surprins să descopăr un nou pictor spaniol născut în Gran Canaria și care a trăit în perioada art deco. Am fost atât de fascinat de tablourile lui, de m-am simțit de parcă am câștigat la loto. M-am dus două zile consecutive la muzeu și mă holbam cu orele. Eram impresionat de cum a putut să imaginezeă acei pești, acele scene suprarealiste, fantasmagorice. Pentru mine cu cât mai mult poți să creezi un lucru la care nu aș fi putut să mă gândesc, să îl imaginez și ai putut să-l gândești tu, sunt mai impresionat. Nu îmi place să văd cum ai pictat tu același lucru pe care îl văd pe camera din telefon. Nu înțeleg care este creativitatea, unde apare identitatea ta. Mă fascinează mințile originale și talentele autentice. Pe acest spaniol îl cheamă Nestor Martin Fernandez de la Torre.

Hamid Nicola Katrib, cât de greu este să te individualizezi artistic în 2025?

Mereu am zis că cel mai important lucru pentru un artist să-și găsească o identitate vizuală proprie. Este din ce în ce mai greu, ca după atâtea mii de ani, în care au trăit atâtea genii, care au venit cu toate ideile posibile, să mai aduci tu ceva care să fie al tău, să nu fie copiat de la altul. Primul subiect de mândrie pentru mine, ca artist, este că am o identitate recognosciblilă în marea asta imensă de artisti. Se spune că mă asemăn cu Dali, dar am o paletă cromatică total diferită, am teme total diferite, doar în gradul de nebunie poate ne asemănăm.

Care considerați că este viitorul artei?

Eu cred că acest AI o să afectează negativ foarte multe domenii și multe job-uri. Pentru artă AI poate să producă o imagine, nu poate să producă emoții și nici o pictură fizică, tangibilă. AI-ul folosește un bagaj alcătuit din imagini care au fost făcute în trecut. Nu are acces, așa cum are un artist la subconștient și la un bagaj universal de emoții.

Ce părere aveți despre piața de artă din România?

Este o piață în schimbare care a evoluat foarte mult în ultimii ani. Sunt de 17 ani în România și pot să-mi dau seama cât de greu era să vând un tablou la începutul carierei. Oamenii nu aveau deschiderea de a investi în artă, de a înțelege arta. Acum văd cum vin de ce în ce mai multi, întreabă despre lucrarea în sine și despre cât costă. A apărut sloganul ăsta: „Arta nu mușcă”. Oamenii chiar erau speriați de artă. Acum începe din ce în ce mai mult să dispară acestă teamă, încep să cumpere, să realizeze că investiția în artă este o investiție bună.

Ce alte pasiuni are Hamid Nicola Katrib?

Îmi place sportul. Mă duc la sală de vreo cinci ori pe săptămână. Îmi place să mă plimb în aer liber, iar când pictez, pun muzică și cânt. Având în vedere că vorbesc arabă, engleză, franceză și română, chiar pun piesele în aceste limbi la rând.

Concurs

Printul semnat și înrămat al unei lucrări semnate de Hamid Nicola Katrib va fi câștigat prin tragerea la sorți de unul dintre cei care vor răspunde corect la întrebarea: cum se numește galeria aflată în proprietatea acestui artist. Asteptăm răspunsurile dumneavoastră, până pe 25 iulie, pe adresa de email: atelier.radio.romania.cultural@gmail.com