Idei în nocturnă - Pagini de Istorie: Viața lui Panait Istrati. Invitat, domnul Stelian Tănase

Cartea „Viața lui Panait Istrati ” apărută la editura Corint se citește pe nerăsuflate. Panait Istrati care continuă să fascineze prin opera sa merită o astfel de biografie în care domnul Stelian Tănase, invitatul emisiunii din această seară, dă încă odată măsura talentului său literar și a calităților de cercetător al istoriei

Am putea spune că una dintre cheile în care se poate citi cartea este sintetizată în propoziția „cred că tot ce a scris i se datorează privirii”. Pe parcursul celor 292 de pagini privim odată cu Panait Istrati, aflăm cum îi privea Panait Istrati pe ceilalți și desigur cum era privit.

Nu vom încerca în această succintă prezentare decât să vă invităm să ne ascultați și desigur să citiți cartea. De aceea accentuăm doar câteva repere ale discuției ce îl va avea ca erou principal pe marele scriitor Panait Istrati dar mai ales pe omul fascinant, complex, greu de descifrat. A fost Panait Istrati „omul care nu aderă la nimic” așa cum susținea? Un răspuns extins și lămuritor ne oferă el însuți într-una dintre ultimele confesiuni pe care o face în 17 ianuarie 1935 cu puțină vreme puțin înainte de a muri „nu mai cred în nicio idee, în niciun partid în niciun om…Eu sunt opozantul etern… Nu înseamnă că eu nu mai cred într-o posibilă ameliorare a existenței omenești, căci, dacă ar fi așa, m-aș sinucide imediat…Dar convingându-mă definitiv că reformatorul cel mai pur este trădat de colaboratorii săi, m-am hotărât să renunț la acest rol de Don Quijote, pe care toată viața l-am jucat în propriii mei ochi și să mă apăr de acele deziluzii pe care le-am trăit atât de crâncen.” Continuă apoi înfățișând cu luciditatea lumea în care trăia dar și pe aceea care se prefigura a fi odată cu ascensiunea dictaturilor între care pune semnul egal într-un moment „Când omenirea merge spre o suferință din ce în ce mai crâncenă, fie că vă domină comunismul, fie că vă domină fascismul, căci atât un regim cât și celălalt nu va consimți să hrănească decât pe omul care va abdica de le orice spirit de dreptate și va urla cu lupii.”

Am putea spune, citind această adevărată profesiune de credință că „omul care nu aderă la nimic”, Panait Istrati a încercat toată viața să rămână un om liber stăpân pe opțiunile sale, un om care nu s-a lăsat încorsetat de ideologii ci aderând la o cauză sau alta nu și-a urmat decât propriile sentimente, propria percepție.

Revenind la cartea despre care vom discuta și la suprapunerea de planuri cu ajutorul căreia autorul ne proiectează filmul existenței lui Panait Istrati, vom menționa câteva repere. Cartea începe cu descrierea unei lumi a contrastelor cum am putea defini Brăila începutului de secol XX, lume în care și-a început viața Istrati, lume care i-a marcat existența de om și de scriitor. Poate atunci și-a format convingerea că „nu e adevărat că trăim cu jimblă, trăim cu visuri”. Visurile copilului din Comorovca trebuie să fi fost atât de seducătoare încât să-l facă să reziste încercărilor la care viața l-a supus încă dintr-o copilărie în care singura rază de lumină era Joița, mama sa. Copil fiind lucrează 19 ore pe zi într-o cârciumă, iar apoi, la București, în Egipt, la Neapole, în Elveția sau Franța nu refuză nici o muncă de la cele necalificate până la a fi zidar sau fotograf.

Tot acele visuri de a trăi într-o lume mai bună îl vor fi condus către mișcarea socialistă și mai târziu către comunism. Îl găsim în 1910 ca organizator principal al unei mari greve în portul Brăila la care au participat 10 - 12000 de lucrători. Primește funcții, se află în postura de a-i cunoaște pe Cristian Rakovski și Leon Troțki, personalități de care va rămâne legat spiritual. Nu rezistă mult în ipostaza de activist al mișcării socialiste convingându-se că între vorbele și faptele liderilor din România sunt imense diferențe. Este atras de aventură iar pasiunea pentru a călătorii, de a se îmbogăți cu experiențe noi îl va urmări toată viața și îi va modela nu doar existența ci și opera.

Debutează în literatură la 40 de ani după ce printr-un fericit concurs de împrejurări atrage atenția lui Romain Rolland. A fost o șansă venită după ce lipsit de speranță încercase să se sinucidă. La 4 sept 1922, îi trimite de pe atunci celebrului scriitor, un manuscris de 406 pagini care conținea Sotir, Kir Nicola, Mihail și Moș Anghel. Scrierile lui sunt primite cu entuziasm. După lectura Chirei Chiralina de pildă, Romain Rolland îi scrie „…e formidabilă ! Nu există nimic în literatura de azi care să aibă tăria aceasta. Nu există niciun scriitor azi - nici eu, nici oricare altul - care să fie capabil s-o scrie… Magnific !”

Succesul vine aproape imediat, scrierile sale sunt citite de un număr imens de oameni sunt traduse în limbi străine, vagabondul, aventurierul cunoaște celebritatea. A avut însă și adversari, unul dintre ei fiind chiar Nicolae Iorga. Cât din Istrati este Istrati? Care a fost contribuția editorilor la acest succes fulminant ? Iată întrebări care au fost puse de 4 contemporani dar și de cei care i-au analizat mai târziu scrierile. Domnul Stelian Tănase formulează un răspuns, considerăm, lămuritor :„O certitudine - al lui Istrati este geniul. Lumea Levantului întâlnită în fiecare pagină este a lui. Harul oriental, umanismul, personajele și situațiile descrise, toate îi aparțin. Fără el aceste minunății n-ar fi existat…”

După vizita în URSS totul se năruie. Pleacă spre „marea patrie a proletariatului” la 15 oct 1927, împreună cu Cristian Racovski, rechemat la Moscova după ce ocupase postul de ambasador la Paris. Avea să-și dea seama mai târziu că acesta căzuse în dizgrația lui Stalin ca urmare a prieteniei cu Troțki. Cum erau manipulați oaspeții străini ? „1.Sunt frăgeziți de campaniile de propagandă la scară mare în Occident. Rusia este văzută ca un experiment social, alternativa la capitalism- „viitorul omenirii”. 2. Mai întâi de toate, Moscova are nevoie de personalitățile culturale care se perindă prin Rusia, de prestigiul și credibilitatea lor, ca să confere legitimitate regimului bolșevic.”

Tot acest aparat de propagandă este pus în mișcare pentru a-i impresiona pe Istrati și pe prietenul său Kazanstzakis invitați să vadă cât de schimbată în bine este Rusia la 10 ani de la revoluția bolșevică. După primele contacte entuziaste, pentru Panait Istrati urmează îndoiala și apoi căderea vălului. Vom urmări acest proces care va avea ca final apariția cărții sale „Spre altă flacără” în 1929. Urmează o furibundă campanie de denigrare orchestrată de Kremlin. Urmare ei Panait Istrati este părăsit de prietenii francezi, își pierde drepturile de autor, este atacat în România atât pentru vechile sale susțineri comuniste cât și pentru noua sa poziție de contestatar al regimului dictatorial de la Moscova.

Se stinge în țară 16 aprilie 1935 la nici 51 de ani, răpus de tuberculoză o boală pe care o înfruntase încă din tinerețe.

„Un Don Quijote proletar, un fanatic al dreptății, luptând cu morile de vânt ale utopiei” avea să scrie Pamfil Șeicaru. Iar Demostene Botez sublinia că „a reușit să fie la fel de neînțeles și de prieteni și de adversari. Sinceritatea e greu de priceput.”

Vă invităm să ne ascultați și desigur să citiți o carte remarcabilă.

Realizator: Dan Manolache